(E.C.U.), unitate de cont europeană introdusă în 1979, o dată cu crearea Sistemului Monetar European. E.C.U. se determină pe baza unui coş valutar (revăzut la fiecare 5 ani), la care participă toate ţările
valute liber convertibile care se află în afara controlului autorităţilor monetare din ţara de origine. La începutul formării acestei pieţe specifice, plasarea resurselor băneşti se făcea
fenomenul de fugă a lichidităţilor dintr-o ţară spre alte ţări, care are loc din motive de incertitudine politică, risc de impunere fiscală asupra capitalului, instaurare a controlului asu- pra schimburilor
sustragerea unor persoane fizice sau juridice de la impunerea unei părţi din baza impozabilă fie la adăpostul legii, fie în mod fraudulos. E.f. se poate realiza prin
termen (locuţiune adjectivală) care se foloseşte pentru a desemna acea analiză a faptelor economice care se efectuează după desfăşurarea acestora. De regulă, analiza economică e.p. presupune confruntarea rezultatelor şi concluziilor
mărime care depăşeşte o anumită limită ce rămâne după satisfacerea tuturor trebuinţelor. E. reprezintă diferenţa dintre o sumă, o cantitate sau un venit, pe de o parte, şi o plată, o
compo- nentă care ilustrează în Sistemul Conturilor Naţionale, destinaţiile valorii adăugate brute create în interiorul unei ţări. Conform metodei veniturilor de determinare a nivelului indicatorilor macroeco- nomici (P.I.B.),
surplusul veniturilor peste cheltuielile bugetului public. Creşterea e.b. şi preponderenţa lui pe termen lung favorizează nerecurgerea la împrumuturi sau diminuarea datoriei publice (deşi unele resurse financiare
fază în procesul evoluţiei afacerilor, caracterizată prin amplificarea acestora. La un nivel dat al resurselor T 0 şi o structură dată a preţurilor există o anumită dreaptă a bugetului, aşa cum se
operaţiune comercială de vânzare a unor bunuri materiale şi/sau servicii către persoane fizice sau juridice dintr-o altă ţară în schimbul unei sume dintr-o valută convenită. Cuprinde exportul de mărfuri (bunuri
(1850-1889), poetul naţional a avut şi însemnate preocupări economice, ce s-au regăsit în articolele publicate în presa vremii (mai ales la “Curierul de Iaşi” şi la “Timpul”)
(1) operaţiune de producere sau fabricare a biletelor de bancă şi a monedei metalice în vederea punerii în circulaţie. Este realizată de o întreprindere numită în mod curent
noţiune care exprimă procesul complex de degradare calitativă continuă şi irevocabilă, în timp, a potenţialului de resurse existent, a mediului natural, de transformare a ordinii în dezordine.
ştiinţă care studiază structura logică şi validitatea cunoaşterii economice. Din punctul de vedere al e.e., cunoaşterea economică este analizată sub aspectul tradiţiei intelectuale (moştenirea teoretică şi înrudirea intelectuală care nu permit divergenţe semnificative)
(1897-1977), economist german de numele căruia este legată reforma economiei Germaniei după cel de-al doilea război mondial. S-a născut în localitatea Fürth, din Franconia, în familia unui
situaţiile când pieţele libere nu conduc la o alocare eficientă a resurselor, generând fie necesitatea rolului corector al autorităţii publice, fie crearea unei “pieţe a drepturilor
sistem valutar predominant în perioada de la începuturile economiei pieţei mondiale până la primul război mondial, care a presupus îndeplinirea funcţiei de bani universali exclusiv de către
sistem valutar caracterizat prin faptul că, în sistemul F.M.I., rolul de bani universali a fost atribuit Drepturilor Speciale de Tragere (D.S.T.), precum şi unor monede naţionale
(sau etalon al preţurilor), unitate monetară a unei ţări sau a unui grup de ţări căreia i se atribuie convenţional o anumită valoare (putere de cumpărare) şi care serveşte la
trecerea unui bun, a unei întreprinderi sau instituţii private în proprietatea sau/şi administrarea statului. E. în condiţiile economiei concurenţiale este o măsură controversată, contestată de către liberalism şi promovată (în
(E.C.U.), unitate de cont europeană introdusă în 1979, o dată cu crearea Sistemului Monetar European. E.C.U. se determină pe baza unui coş valutar (revăzut la fiecare 5 ani), la care participă toate ţările
valute liber convertibile care se află în afara controlului autorităţilor monetare din ţara de origine. La începutul formării acestei pieţe specifice, plasarea resurselor băneşti se făcea
fenomenul de fugă a lichidităţilor dintr-o ţară spre alte ţări, care are loc din motive de incertitudine politică, risc de impunere fiscală asupra capitalului, instaurare a controlului asu- pra schimburilor
sustragerea unor persoane fizice sau juridice de la impunerea unei părţi din baza impozabilă fie la adăpostul legii, fie în mod fraudulos. E.f. se poate realiza prin
termen (locuţiune adjectivală) care se foloseşte pentru a desemna acea analiză a faptelor economice care se efectuează după desfăşurarea acestora. De regulă, analiza economică e.p. presupune confruntarea rezultatelor şi concluziilor
mărime care depăşeşte o anumită limită ce rămâne după satisfacerea tuturor trebuinţelor. E. reprezintă diferenţa dintre o sumă, o cantitate sau un venit, pe de o parte, şi o plată, o
compo- nentă care ilustrează în Sistemul Conturilor Naţionale, destinaţiile valorii adăugate brute create în interiorul unei ţări. Conform metodei veniturilor de determinare a nivelului indicatorilor macroeco- nomici (P.I.B.),
surplusul veniturilor peste cheltuielile bugetului public. Creşterea e.b. şi preponderenţa lui pe termen lung favorizează nerecurgerea la împrumuturi sau diminuarea datoriei publice (deşi unele resurse financiare
fază în procesul evoluţiei afacerilor, caracterizată prin amplificarea acestora. La un nivel dat al resurselor T 0 şi o structură dată a preţurilor există o anumită dreaptă a bugetului, aşa cum se
operaţiune comercială de vânzare a unor bunuri materiale şi/sau servicii către persoane fizice sau juridice dintr-o altă ţară în schimbul unei sume dintr-o valută convenită. Cuprinde exportul de mărfuri (bunuri
(1850-1889), poetul naţional a avut şi însemnate preocupări economice, ce s-au regăsit în articolele publicate în presa vremii (mai ales la “Curierul de Iaşi” şi la “Timpul”)
(1) operaţiune de producere sau fabricare a biletelor de bancă şi a monedei metalice în vederea punerii în circulaţie. Este realizată de o întreprindere numită în mod curent
noţiune care exprimă procesul complex de degradare calitativă continuă şi irevocabilă, în timp, a potenţialului de resurse existent, a mediului natural, de transformare a ordinii în dezordine.
ştiinţă care studiază structura logică şi validitatea cunoaşterii economice. Din punctul de vedere al e.e., cunoaşterea economică este analizată sub aspectul tradiţiei intelectuale (moştenirea teoretică şi înrudirea intelectuală care nu permit divergenţe semnificative)
(1897-1977), economist german de numele căruia este legată reforma economiei Germaniei după cel de-al doilea război mondial. S-a născut în localitatea Fürth, din Franconia, în familia unui
situaţiile când pieţele libere nu conduc la o alocare eficientă a resurselor, generând fie necesitatea rolului corector al autorităţii publice, fie crearea unei “pieţe a drepturilor
sistem valutar predominant în perioada de la începuturile economiei pieţei mondiale până la primul război mondial, care a presupus îndeplinirea funcţiei de bani universali exclusiv de către
sistem valutar caracterizat prin faptul că, în sistemul F.M.I., rolul de bani universali a fost atribuit Drepturilor Speciale de Tragere (D.S.T.), precum şi unor monede naţionale
(sau etalon al preţurilor), unitate monetară a unei ţări sau a unui grup de ţări căreia i se atribuie convenţional o anumită valoare (putere de cumpărare) şi care serveşte la
trecerea unui bun, a unei întreprinderi sau instituţii private în proprietatea sau/şi administrarea statului. E. în condiţiile economiei concurenţiale este o măsură controversată, contestată de către liberalism şi promovată (în
