termen ce desemnează investiţiile efectuate în vederea satisfacerii creşterii constatate sau aşteptate a cererii de bunuri economice. Spre deosebire de investiţiile anterioare, i.i. survin şi se interferează cu
(v. INVESTIŢII) Investiţii publice (v. INVESTIŢII) INVESTIŢII STRĂINE DIRECTE, investiţii ale unor persoane străine care achiziţionează active fixe într-o industrie, uzină sau filială internă; sunt considerate i.s.d. şi investiţiile în active
ipoteză specifică alegerii în condiţii de risc, introdusă de matematicianul Daniel Bernoulli, şi care constă în evaluarea înclinaţiei spre risc a individului în funcţie de probabilitatea de câştig şi de
ipoteză aplicată în studiul şomajului, care presupune un nivel de şomaj ce nu are o tendinţă de revenire la o rată de echilibru şi în nici un caz la o rată naturală a şomajului. Denumirea
teorie potrivit căreia toate informaţiile disponibile în mod curent sunt deja încorporate în preţul acţiunilor ordinare. Prin urmare, nu se pot face tranzacţii la bursa
ipoteză asu- pra funcţiei keynesiene de consum dezvoltată ulterior de Tobin şi de economiştii de orientare postsmithiană, conform căreia funcţia de consum este neliniară, deoarece înclinaţia marginală spre consum
modalităţi de considerare a modificării variabilelor unei funcţii de producţie agregate sub influenţa progresului tehnic (tehnologic). Fiind dată o funcţie de producţie (F), având ca variabile
presupuneri enunţate pe baza unor fapte cunoscute, puse în evidenţă de analiza corelaţiei existente între investiţia în capitalul uman şi starea generală a economiei. J.P. Matilla a
expresia grafică a limitelor resurselor bugetare ale producătorului, de care acesta trebuie să ţină seama în alegerea variantei optime de combinare a factorilor de producţie – muncă (L) şi capital
componentă a sis- temului actual al ştiinţelor economice (prin) care (se) studiază (cercetează) economia din punctul de vedere al desfăşurării concret-istorice, cu toate particularităţile procesului într-o ţară sau alta. I.e. studiază dezvoltarea
ISTORIA GÂNDIRII ECONOMICE, componentă a gândirii economice (a sistemului ştiinţelor economice) care studiază ansamblul reflecţiilor referitoare la viaţa economică (idei, teorii, doctrine, legi, reguli, politici etc.), ca produs
performanţă în sistemul de instrumente, metode şi tehnici financiare prin care se stimulează creşterea avuţiei şi eficienţei, ca şi asigurarea stabilităţii economice. I.f. îşi propune să promoveze ceva nou şi eficient, reprezentând o înnoire
situaţie în care valoarea activelor de care dispune un agent economic este mai mică decât valoarea obligaţiilor acestuia faţă de terţi (creditori, furnizori, buget). Prin vânzarea tuturor
curent de analiză econo- mică care s-a dezvoltat în S.U.A., începând cu anii ‘20, ca reacţie la dominaţia teoriei neoclasice. I. se opune, în particular, abordării deductive şi abstracte specifice
proces complex de dezvoltare a economiei mondiale, care exprimă trecerea la o treaptă calitativ nouă, superioară, a interdependenţelor şi specializărilor între economiile diferitelor state. Este determinată de un ansamblu de
proces ce are loc pe fondul globalizării şi care presupune intensificarea cooperării şi integrării regionale. În prezent, aproape toate statele fac parte din grupări economice regionale (v.
situaţie consolidată şi stabilă privind relaţiile de muncă, familiale şi sociale ale individului. Noţiunea de i.s. este utilizată în programele Uniunii Europene, pentru a exprima opusul noţiunii de sărăcie şi excludere socială. I.s.
repre- zintă un program de armonizare îndreptat către standardele muncii, ale pieţelor muncii şi europenizarea drepturilor colective şi individuale. I.s.e. este un obiectiv al politicii sociale privind corectarea pieţei şi
manifestări conştien- tizate ale nevoilor umane devenite mobiluri, care îi determină individului anumite comportamente în vederea realizării performanţelor economice necesare dobândirii bunurilor trebuincioase satisfacerii nevoilor. Ele
agent economic care mijloceşte satisfacerea unor nevoi de finanţare, existente în economie, prin mobilizarea de disponibilităţi băneşti temporare. Este vorba de bănci, care mijlocesc acoperirea
termen ce desemnează investiţiile efectuate în vederea satisfacerii creşterii constatate sau aşteptate a cererii de bunuri economice. Spre deosebire de investiţiile anterioare, i.i. survin şi se interferează cu
(v. INVESTIŢII) Investiţii publice (v. INVESTIŢII) INVESTIŢII STRĂINE DIRECTE, investiţii ale unor persoane străine care achiziţionează active fixe într-o industrie, uzină sau filială internă; sunt considerate i.s.d. şi investiţiile în active
ipoteză specifică alegerii în condiţii de risc, introdusă de matematicianul Daniel Bernoulli, şi care constă în evaluarea înclinaţiei spre risc a individului în funcţie de probabilitatea de câştig şi de
ipoteză aplicată în studiul şomajului, care presupune un nivel de şomaj ce nu are o tendinţă de revenire la o rată de echilibru şi în nici un caz la o rată naturală a şomajului. Denumirea
teorie potrivit căreia toate informaţiile disponibile în mod curent sunt deja încorporate în preţul acţiunilor ordinare. Prin urmare, nu se pot face tranzacţii la bursa
ipoteză asu- pra funcţiei keynesiene de consum dezvoltată ulterior de Tobin şi de economiştii de orientare postsmithiană, conform căreia funcţia de consum este neliniară, deoarece înclinaţia marginală spre consum
modalităţi de considerare a modificării variabilelor unei funcţii de producţie agregate sub influenţa progresului tehnic (tehnologic). Fiind dată o funcţie de producţie (F), având ca variabile
presupuneri enunţate pe baza unor fapte cunoscute, puse în evidenţă de analiza corelaţiei existente între investiţia în capitalul uman şi starea generală a economiei. J.P. Matilla a
expresia grafică a limitelor resurselor bugetare ale producătorului, de care acesta trebuie să ţină seama în alegerea variantei optime de combinare a factorilor de producţie – muncă (L) şi capital
componentă a sis- temului actual al ştiinţelor economice (prin) care (se) studiază (cercetează) economia din punctul de vedere al desfăşurării concret-istorice, cu toate particularităţile procesului într-o ţară sau alta. I.e. studiază dezvoltarea
ISTORIA GÂNDIRII ECONOMICE, componentă a gândirii economice (a sistemului ştiinţelor economice) care studiază ansamblul reflecţiilor referitoare la viaţa economică (idei, teorii, doctrine, legi, reguli, politici etc.), ca produs
performanţă în sistemul de instrumente, metode şi tehnici financiare prin care se stimulează creşterea avuţiei şi eficienţei, ca şi asigurarea stabilităţii economice. I.f. îşi propune să promoveze ceva nou şi eficient, reprezentând o înnoire
situaţie în care valoarea activelor de care dispune un agent economic este mai mică decât valoarea obligaţiilor acestuia faţă de terţi (creditori, furnizori, buget). Prin vânzarea tuturor
curent de analiză econo- mică care s-a dezvoltat în S.U.A., începând cu anii ‘20, ca reacţie la dominaţia teoriei neoclasice. I. se opune, în particular, abordării deductive şi abstracte specifice
proces complex de dezvoltare a economiei mondiale, care exprimă trecerea la o treaptă calitativ nouă, superioară, a interdependenţelor şi specializărilor între economiile diferitelor state. Este determinată de un ansamblu de
proces ce are loc pe fondul globalizării şi care presupune intensificarea cooperării şi integrării regionale. În prezent, aproape toate statele fac parte din grupări economice regionale (v.
situaţie consolidată şi stabilă privind relaţiile de muncă, familiale şi sociale ale individului. Noţiunea de i.s. este utilizată în programele Uniunii Europene, pentru a exprima opusul noţiunii de sărăcie şi excludere socială. I.s.
repre- zintă un program de armonizare îndreptat către standardele muncii, ale pieţelor muncii şi europenizarea drepturilor colective şi individuale. I.s.e. este un obiectiv al politicii sociale privind corectarea pieţei şi
manifestări conştien- tizate ale nevoilor umane devenite mobiluri, care îi determină individului anumite comportamente în vederea realizării performanţelor economice necesare dobândirii bunurilor trebuincioase satisfacerii nevoilor. Ele
agent economic care mijloceşte satisfacerea unor nevoi de finanţare, existente în economie, prin mobilizarea de disponibilităţi băneşti temporare. Este vorba de bănci, care mijlocesc acoperirea
