Definitii

capacitatea unui agent economic de a-şi plăti obligaţiile faţă de terţi la scadenţă. Un agent economic poate dispune de un volum mai mare de active decât

capacitatea unei întreprinderi de  a-şi adecva rapid angajamentele financiare sau posibilitatea de a avea disponibilul necesar pentru a-şi adecva un angajament financiar. Se aplică oricărei unităţi

totalitatea mijloacelor de plată de care dispune banca centrală a unei  ţări pentru a fi utilizate în vederea realizării soldului operaţiilor comerciale şi financiare externe ale ţării respective. L.i. sunt formate din

relaţia directă/ pozitivă dintre cantitatea oferită dintr-un bun şi preţul de piaţă. Aceasta înseamnă că unei creşteri (scăderi) a preţului de pe piaţa unei mărfi îi corespunde creşterea (scăderea) cantităţii

lege care statuează că orice măsură a ofertei de bani se comportă diferit atunci când devine un scop oficial în legătură cu ceea ce s-a propus. Altfel spus, măsurarea ofertei

lege conform căreia banii răi alungă de pe piaţă banii buni. În mod obişnuit, ea este atribuită omului de afaceri britanic Thomas Gresham (1519-1579). Spre exemplu, dacă există în circulaţie

teoremă a statisticii matematice care arată că frecvenţa de apariţie a unui eveniment converge către probabilitatea acelui eveniment. A fost enunţată pentru prima dată de matematicianul elveţian Jakob Bernoulli astfel:

lege ce exprimă interrelaţia negativă dintre nivelul şi dinamica şomajului  şi mărimea şi modificarea în termeni reali a Produsului Naţional Brut. Economistul american Arthur M. Okun a pornit, în analiza pe

lege ce se referă la ceea ce Petty considera cea mai importantă problemă a economiei politice. Pornind de la concepţia asupra izvoarelor bogăţiei, potrivit căreia “munca este tatăl şi

o lege a consumului agregat care reprezintă baza modelului macroeconomic al lui Keynes. Acesta descrie evoluţia consumului agregat în funcţie de venit astfel: “…în medie şi în

relaţie de interdependenţă între volumul, structura şi intensitatea nevoilor, pe de o parte, şi cantitatea, calitatea şi structura resurselor şi bunurilor economice, de pe altă parte, stare de tensiune permanentă, dar

relaţie de dependenţă între cantitatea deţinută  şi/sau consumată dintr-un bun economic oarecare şi satisfacţia, preţuirea acordată ultimei doze (unităţi) deţinute şi/sau consumate. L.u.m.d. poate fi formulată astfel: utilitatea fiecărei unităţi (doze) adiţionale deţinute  şi/sau

lege formulată de Adolf Wagner în 1883, conform căreia cheltuielile publice cresc ca volum, pe măsură ce societatea industrială se dezvoltă. Wagner a prezis că presiunile pentru progres social

lege formulată de economistul Leon Walras, conform căreia, în cazul a “n” pieţe, dintre care “n-1” se află în echilibru, în mod obligatoriu şi piaţa “n” va

concepţie sau doctrină economică, potrivit căreia statul ar trebui să intervină cât mai puţin în activitatea economică, lăsând libertatea deciziilor celor ce acţionează pe piaţă. Această concepţie a

operaţiune prin care la o locaţie (închiriere) de echipamente mobiliare sau imobiliare se asociază o eventuală cumpărare, ulterioară, în măsura în care chiria poate fi asimilată în contul

reglementări juridice adoptate de unele ţări sau organisme economice internaţionale prin care se urmăreşte prevenirea sau combaterea practicilor de dumping (v. Dumping).

(v. LEGE ECO- NOMICĂ) LEGEA CREŞTERII COSTURILOR OPORTU- NITĂŢII (RELATIVE), tendinţa de creştere a costului oportunităţii producţiei unui bun pe măsură ce producţia din acel

lege care descrie repartiţia unei variabile aleatoare în cazul unui experiment cu două posibilităţi alternative de realizare, pe principiul bilei revenite. Probabilitatea ca din n repetări ale

lege matematică care caracterizează densitatea de repartiţie a unei variabile aleatorii descoperită de matematicianul german Carl F. Gauss şi de matematicianul francez Pierre-Simon Laplace. , e 2 1