Avansul stocului de credite corporative a fost de doar 6,4% în 2024, cel mai redus nivel post-pandemie. A crescut preponderent stocul împrumuturilor în lei, pe termen scurt (sub un an).
În funcție de dimensiunea companiilor, cele mai mari creșteri ale finanțărilor bancare s-au consemnat în rândul microîntreprinderilor (companii cu un risc de nerambursare mai ridicat), iar în funcție de ramurile economice, cele mai semnificative creșteri ale portofoliile de credite s-au înregistrat în servicii, construcții și comerț (sectoare cu o rată de neperformanță peste medie), potrivit calculelor CursDeGuvernare.ro pe baza datelor Băncii Naționale a României (BNR).
Stocul împrumuturilor companiilor s-a ridicat la 204,1 mld. lei în decembrie 2024, cu doar 12,2 mld. lei în creștere față de decembrie 2023. Este cel mai slab avans anual post-pandemie: +10,1% în 2023, +20,3% în 2022 și +16% în 2021.
În funcție de valută, stocul creditelor corporate în lei a crescut cu 8,4% anul trecut, un ritm dublu față de cel al împrumuturilor bancare în valută. Cu toate acestea, ponderea finanțărilor în monedă națională s-a situat la circa 55%, în scădere cu aproape 5 puncte procentuale (pp) față de nivelul din 2021, de 60,6%.
În funcție de maturitatea reziduală, în 2024 a crescut preponderent stocul creditelor pe termen scurt, cel mai probabil pentru capital de lucru – +8,9 mld. lei din totalul de 12,2 mld. lei cu cât a crescut întregul stoc.
Totuși, creditele pe termen lung au reprezentat 64,2% din total, în creștere față de nivelul din 2021.

Microîntreprinderile – cea mai mare creștere a stocurilor de credite
În funcție de dimensiunea companiilor, stocul corporațiilor a crescut cu circa 2,9 mld. lei (+4,4% față de 2023), iar cel al IMM-urilor cu 9,2 mld. lei (+7,5%). Dintre IMM-uri, cel mai mare avans a fost raportat de microîntreprinderi: +13%.
De remarcat este și scăderea semnificativă a ritmul de creștere a stocului împrumuturilor accesate de marile companii: +19% în 2021 (8 mld. lei), +28,2% în 2022 (13,8 mld. lei), +7,6% în 2023 (4,7 mld. lei) și +4,4% anul trecut (2,9 mld. lei).
Cu toate acestea, ponderea creditelor accesate de corporații a crescut în perioada analizată de la 32,9% în 2020 la 35,4% anul trecut.
Finanțarea companiilor de servicii, principala sursă de creștere a stocului de credite corporative în 2024
În ceea ce privește evoluția creditării în funcție de domeniul de activitate, avansul din 2024 a fost ”tractat” de trei sectoare:
- servicii: avans de +18,8% (6 mld. lei) în 2024, până la 38,3 mld. lei;
- construcții: avans de 17,9%, (2,4 mld. lei) în 2024, până la 15,6 mld. lei;
- comerț: avans de 6,4% (3,1 mld. lei) în 2024, până la 52,1 mld lei.
Stocul creditelor companiilor din industria prelucrătoare a consemnat un avans de 4,8% în 2024 (1,8 mld. lei), până la 40,1 mld. lei.

Au exista și trei sectoare în care stocul de credite a scăzut: industria extractivă (-28,8%, la 1,9 mld. lei), utilități (-4,6%, la 14,5 mld. lei) și imobiliare (-2,6%, la 23,7 mld. lei).
Crește neperformanța
Datele BNR indică și o creștere a creditelor neperformante, la 4,06% în decembrie 2024, cel mai ridicat nivel din martie 2023, când indicatorul se afla pe un trend descendent.
Neperformanța în cazul împrumuturilor în lei a fost mai mare, de 4,76% față de 3,2% pentru cele în valută..
De asemenea rata creditelor neperformante a fost de 6,79% pentru cele cu o maturitate de sub un an, față de 2,53% la cele pe termen mai lung.
Corporațiile au avut o rată de neperformanță de 2,67%, față de 4,79% la IMM-uri: 6,16% la microîntreprinderi, 5,72% la întreprinderi mici, 4,35% întreprinderi mijlocii și 1,81% companii atipice.
După sectorul de activitate, cele mai mari neperformanțe s-au înregistrat în cazul creditelor accesate de companiile din: industria extractivă (23,34%), construcții (8,57%), servicii (4,32%) și industria prelucrătoare (4,3%).
Conform celor mai recente date BNR, stocul creditului acordat companiilor se ridica la 229,3 mld. lei în februarie 2025 (119,5 mld. lei și echivalentul a 109,6 mld. lei în valută), în creștere cu 76,5% față de februarie 2019. Companiile sunt al doilea cel mai important client al băncilor, după stat.
(Citește și: ”Schimbări drastice în structura portofoliului de credite: Statul a devenit primul client al băncilor comerciale, surclasând populația și companii”)
***