În primele trei trimestre din 2024, CFR Marfă a reuşit să recupereze o parte din cota de piaţă pierdută în ultimii ani, situându-se pe locul al doilea pe piaţa transporturilor feroviare de marfă din România, conform datelor parțiale publicate.
Compania raportează, pentru anul 2024, un profit înainte de dobânzi, impozite, depreciere şi amortizare (EBITDA) de 6,8 milioane lei, de 16 ori mai mic decât în anul 2023.
Compania nu face publice date privind pierderea netă, care in 2023 a depăşit 230 de milioane lei, observă News.ro.
CFR a publicat doar datele pozitive
- Oficialii CCR Marfă susţin, într-un comunicat care include date financiare parţiale aferente anului 2024, că în ultimii 3 ani compania naţională de transport feroviar de marfă „a reuşit să îşi îmbunătăţească performanţele financiare, dovedind că este un partener de încredere atât în relaţia cu clienţii dar şi cu furnizorii săi, cu un comportament concurenţial real”. Conform sursei citate „acest fapt este susţinut de rezultatele pozitive obţinute în perioada 2022-2024”.
- Compania, care de ani de zile raportează pierderi nete, anunţă că „performanţele financiare au înregistrat o creştere constantă în perioada analizată”, cifra de afaceri a crescut cu 34% în anul 2022 faţă de anul 2021, respectiv cu 12,9 % în 2023 faţă de anul 2022.
- „Evoluţia pozitivă a cifrei de afaceri a continuat în primul semestru al anului 2024, şi rămâne la un nivel acceptabil în semestrul 2 al anului 2024, în concordanţă cu evoluţia în scădere a pieţei de transport feroviar. În perioada 2022-2024 CFR Marfă a raportat indicatorul financiar EBITDA pozitiv (Earnings Before Interest, Taxes, Depreciation and Amortization – indicator care indică profitul înainte de a scădea impozitul pe profit, dobânzile şi amortizarea), astfel: 134 mil. lei în anul 2022, 110 mil. lei în anul 2023, respectiv 6,8 mil. anul 2024”, se arată în documentul citat.
Nu a fost publicat profitul sau pierderea netă
Bilanţul contabil pentru anul 2023 arată că, la o cifră de afaceri netă de 778.553.283 lei, CFR Marfă a avut venituri totale de 1.020.643.474 lei şi cheltuieli totale de 1.251.779.805. pierderea netă raportată de compania care în 2023 avea 3212 salariaţi s-a ridicat astfel la 231.136.331 lei.
Cu un an în urmă, în 2022 CFR Marfă raporta o pierdere netă de 153.311.545 lei.
Conform datelor făcute publice de CFR Marfă, cota de piaţă a societăţii s-a modificat de la an la an, de la 21,56% în anul 2020 la 19,55% în anul 2021 până la 31, 2% în anul 2023.
În 2024 pare că a scăzut, faţă de anul anterior, ajungând 28,2% pentru primele 9 luni ale anului 2024, conform statisticilor disponibile.
CFR Marfă, transferată fără datorii în Carpatica Feroviar
Guvernul a aprobat în octombrie 2024 înființarea companiei Carpatica Feroviar SA, care va prelua locul lăsat liber pe piață de falimentara CFR Marfă și care va fi obligată să desfășoare și transporturi ce vizează interesele strategice ale statului. Noua companie va avea un capital de 125.000 de lei, deja prevăzut în bugetul Ministerului Transporturilor.
Capitalul social iniţial este împărţit în 12.500 acţiuni nominative, fiecare având valoarea nominală de 10 lei, deţinute în totalitate de statul român prin reprezentantul legal MT.
Noua societate de stat a fost gândită pentru că CFR Marfă, care rămâne cu datoriile, ar fi putut periclita transporturile de mărfuri pe calea ferată, din cauza ajutorului de 2,6 miliarde de lei, plus dobânzi, pe care statul trebuie să le recupereze urgent, ca urmare a unei decizii din 2020 a Comisiei Europene.
„Ținând cont de situația în care se regăsește CFR Marfă, față de care obiectivul principal al statului român este rambursarea ajutorului de stat ilegal și punerea în aplicare a Deciziei, se creează nevoia înființării unei noi companii viabile de interes strategic, pentru deservirea nevoilor de apărare a țării, precum și pentru asigurarea necesității de mobilitate prioritizată”, în condițiile legii”, menționează Nota de fundamentare a HG aprobată miercuri de către Executiv.
Hotărârea invocă în preambul Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2014 privind stabilirea unor măsuri de eficientizare a activităţii de privatizare pentru dezvoltarea în condiţii de profitabilitate a activităţii operatorilor economici cu capital de stat.
Întârzierea acestui transfer poate periclita activitatea de transport feroviar de marfă și poate afecta decisiv industriile direct dependente de resursele deținute, iar, în ceea ce privește punerea în aplicare a Deciziei Comisiei Europene, crește riscul declanșării procedurii de infringement față de statul român, mai menționează Nota de fundamentare a HG.
Președintele Consiliul Concurenței; Bogdan Cirițoiu, declara în urmă cu doi ani șe legislația UE: nu poți să ții în viață o companie care nu este profitabilă pentru că atunci afecteze concurența, le faci rău celorlalte companii care trebuie să își desfășoare activitatea.
Pe de altă parte, CFR Marfă deține o cotă de piață de 31,2%, astfel încât încetarea activității sale creează o oportunitate de înființare a unei noi companii, care să opereze cererea de transport feroviar de marfă, mai spun autorii HG.
(Citește și: CFR Marfă debranșată de la oxigen – organele, donate către Carpatica Feroviar: noua societate va face transporturi strategice și comerciale)
****