Stiri

La aproape 2 ani de la lansarea sistemului de garanție-returnare (SGR), procentele de colectare au crescut puternic și au ajuns în luna septembrie la peste 81% la colectarea plasticului pus pe piață, de 86% la sticlă și 82%...
28 octombrie, 2025
Europa va înregistra în octombrie cele mai mari importuri lunare de motorină și kerosen, deoarece UE a decis să elimine o portiță care permitea ocolirea sancțiunilor impuse Rusiei, iar SUA au impus la rândul lor sancțiuni principalilor producători...
28 octombrie, 2025
România depinde de retail în proporție de 40% pentru colectarea deșeurilor, a avertizat Valentin Negoiță, președinte, ECOTIC, punctând că în alte state din regiune centrele municipale reprezintă 70% din sursele de colectare.ECOTIC se ocupă de colectarea și reciclarea...
28 octombrie, 2025
Colectarea de textile din România se ridică la 0,5 – 0,7 kilograme pe an, pe cap de locuitor, a precizat Marius Munteanu, membru în consiliul director ARETEX, manager național TEXCYCLE Romania, în condițiile în care trăim într-o perioadă...
28 octombrie, 2025
România desfășoară investiții uriașe în infrastructură, însă nu are nicio unitate de producție de fier-beton, în condițiile în care acesta ar putea fi obținut din reciclarea ambalajelor metalice feroase, a atras atenția Constantin Apostol, fondator și CEO AS...
28 octombrie, 2025
Bill Gates, miliardarul filantrop și cofondatorul Microsoft Corp., spune că este timpul să adoptăm un ton mai echilibrat atunci când abordăm schimbările climatice și amenințarea pe care o reprezintă pentru omenire. Într-un memoriu adresat conferinței Națiunilor Unite privind...
28 octombrie, 2025

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: