România desfășoară investiții uriașe în infrastructură, însă nu are nicio unitate de producție de fier-beton, în condițiile în care acesta ar putea fi obținut din reciclarea ambalajelor metalice feroase, a atras atenția Constantin Apostol, fondator și CEO AS METAL.
Declarațiile au fost făcute în cadrul Conferinței „Economia circulară – un AS în mâna României: Cum înmulțim miliardele de euro din deșeuri în PIB-ul național”, organizată de Conferințele CDG la Comisia pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, Parlamentul României. Transmisia video integrală poate fi văzută AICI-VIDEO-INTEGRAL_LINK.
„România a făcut investiții gigantice în ultimii ani în zona de infrastructură. Consumul de fier-beton: în România totuși nu am reușit să pornim nicio producție internă de un asemenea material. Discrepanța între prețul scrapului și importul de semifabricate este gigantică, motivele nenumărate.
Ambalajele spre exemplu, ambalajele metalice feroase, pot fi utilizate în producția de fier-beton. Producție de oțel pentru fier- beton nu există în România. Unde pleacă? Unde se poate. Aceeași situație o avem pe sticlă. Vorbesc din prisma reciclatorului final pentru că până la urmă reciclarea metalului nu o facem nici în sectorul trei, nici acasă, ci în mari combinate siderurgice, cu mari consumuri energetice, cu personal, cu program de lucru continuu, cu tot ce ține”, a declarat Constantin Apostol, fondator și CEO AS METAL, membru în consiliul director CERC.
El a avertizat totodată și asupra efectelor în lanț generate de dificultățile industriei siderurgice, forțată să închidă combinate din cauza costurilor foarte mari cu energia, dar și a legislației de mediu.
Redăm în continuare principalele declarații:
- Reprezint zona de metalurgiei și ați vorbit despre fierul vechi. Situația siderurgiei europene este dificilă, situația siderurgiei românești este mult mai dificilă, dar vreau să remarc un paradox. România a făcut investiții gigantice în ultimii ani în zona de infrastructură. Consumul de fier-beton: în România totuși nu am reușit să pornim nicio producție internă de un asemenea material. Discrepanța între prețul scrapului și importul de semifabricate este gigantică, motivele nenumărate.
- Ambalajele spre exemplu, ambalajele metalice feroase, pot fi utilizate în producția de fier-beton. Producție de oțel pentru fier- beton nu există în România. Unde pleacă? Unde se poate. Aceeași situație o avem pe sticlă. Vorbesc din prisma reciclatorului final pentru că până la urmă reciclarea metalului nu o facem nici în sectorul trei, nici acasă, ci în mari combinate siderurgice, cu mari consumuri energetice, cu personal, cu program de lucru continuu, cu tot ce ține.
- Toate aceste impedimente, obligații, țin de zona industrială, nu țin de zona de mediu. Expertiza în zona de mediu nu este asta. Nu există posibilitatea acestui dialog nu pentru că nu vrea poporul să vorbească, vrea, dar limbile sunt diferite, specialitățile sunt diferite.
- Există vreo perspectivă cu (Liberty) Galați, Târgoviște, așa încât întreaga linie de la producție, consum, cererea pe piață să fie creată în România?
- Eu mă ocup cu reciclarea aluminiului. O parte din zona mea de vânzare era reprezentată de aluminiu pentru dezoxidare în zona siderurgică. Vindeam în România 4-500 de tone lunar. Acum vând 40 de tone lunar. Gândiți-vă ce înseamnă eforturile logistice. Perspectiva este cât se poate de negativă. De la 1 ianuarie intră în vigoare taxa pe carbon la frontieră (CBAM). Nimeni nu știe nimic, nimeni nu evaluează nimic. Toată lumea vorbește despre decarbonizare, dar numai la nivel de discurs, pentru că singurii care au făcut calcule, au obținut certificări din punctul ăsta de vedere este zona industrială, obligați fiind de politica comercială impusă de Uniunea Europeană, nu din spirit patriotic. La noi nu am auzit nimic în domeniul ăsta. Concentrarea finanțărilor în zona de colectare, da, facem foarte bine curat. Era normal ca rata de reciclare să scadă, cu toate că sistemele funcționează mult mai bine, dar n-au capăt, n-au finish.
- În zona metalurgiei, în zona reciclării, concluzia este că perspectiva momentană în România nu este deloc optimistă. Evident, metalele au însoțit dezvoltarea umană de-a lungul timpului și nu-și vor pierde importanța. Baza civilizației a reprezentat-o și o reprezintă acest aspect industrial. Sper să reușim să parcurgem cu bine toate vremurile care se anunță a fi destul de complicate. Nu că în trecutul recent ar fi fost mai simplu.
- În ceea ce privește economia circulară, am impresia că privim lucrurile dintr-o bulă teoretică și uităm zonele pragmatice pe care le trăim. Dorințele și putințele sunt într-o contradicție desăvârșită. Sunt state, inclusiv în Europa, care reușesc să aibă mecanisme de sprijin, care reușesc să aibă soluții chiar și pe termen scurt, pentru că astăzi aceste soluții pe termen scurt sunt extrem de importante. Termenul mediu, lung — da, trebuie să existe —, dar, deocamdată, realitatea vremurilor în permanentă schimbare ne obligă la soluții de moment, care mai trebuie să fie și inspirate.
Întrebare: Ați spus că siderurgia reciclării ar trebui să fie o industrie strategică. Dacă ar fi să luați o singură măsură, cu impact imediat — care ar fi aceea?
- O singură măsură? Repornirea industriei, care implicit asigură o cerere în piață. Putem subvenționa, spre exemplu, un produs, dar este o cerere de moment. Ar trebui început cu coada: produse metalurgice, necesarul de produse metalurgice, și automat tot fluxul de producție se va alinia în baza acestei cereri obiective.
Parteneri instituțional:
Comisia pentru industrii și servicii, Camera Deputaților, Parlamentul României
Parteneri:
Asociația Cronica Europeană
***
Urmărește-ne pe Google News
