La aproape 2 ani de la lansarea sistemului de garanție-returnare (SGR), procentele de colectare au crescut puternic și au ajuns în luna septembrie la peste 81% la colectarea plasticului pus pe piață, de 86% la sticlă și 82% la aluminiu, cu o rată destul de mare de reciclare a acestora, a declarat Dorin Mihai, directorul general al TOMRA Collection România.
Declarațiile au fost făcute în cadrul Conferinței „Economia circulară – un AS în mâna României: Cum înmulțim miliardele de euro din deșeuri în PIB-ul național”, organizată de Conferințele CDG la Comisia pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, Parlamentul României. Transmisia video integrală poate fi văzută AICI-VIDEO-INTEGRAL_LINK.
„Dacă ne uităm la răspunderea extinsă, înțelegem că ecosistemul poate lucra doar prin colaborare. Colaborarea părților. Și dacă ne uităm la ce s-a întâmplat recent cu sistemul de garanție-returnare, vedem că acești stakeholderi au conlucrat pentru a face acest lucru posibil, bineînțeles, și cu legiuitorul care a creat acest cadru. Astfel, producătorul, retailerul, consumatorul, partea de colectare-sortare-reciclare, inclusiv procesarea acestor ambalaje, au reușit să creeze un ecosistem care a reușit să funcționeze.
Acesta poate fi un model de gestionare eficientă a acestor resurse. Putem să vedem și rezultate destul de mari. Dacă ne uităm la aproape 2 ani de la începutul acestui sistem, unde noi am susținut și am livrat foarte multe echipamente ca infrastructură pentru facilitarea colectării, vorbim despre procente care luna trecută au ajuns la peste 81% la colectarea plasticului pus pe piață și 86% la sticlă, aluminiu 82%, dar și o rată destul de mare de reciclare a acestora. Deși ca un procent total din volumul din piață nu reprezintă la fel de mult, dar putem vedea efectul pe care l-a creat în piață”, a declarat directorul general al TOMRA.
Redăm în continuare principalele declarații:
- Noi susținem economia circulară și, mai mult, susținem și ducem mai departe revoluția resurselor. Așa cum am văzut, o mare parte din provocările amintite aici, menționate de fiecare, își pot avea soluțiile în dezvoltarea infrastructurii (de colectare, sortare, reciclare etc.). Noi avem soluții pe mai multe paliere. Când vorbim de soluții vorbim de soluții pentru colectare, pentru sortare, pentru zona alimentară, minerit și altele în curs de dezvoltare.
- Încă de acum 50 de ani am pornit la drum cu obiectivul de a crea o soluție pentru zona de colectare și avem în gând această idee, de a menține resursele (în circuitul economic), de a opri risipa alimentară, de a reduce amprenta de carbon prin tot ceea ce facem. Astfel că în zona alimentară avem inclusiv soluții cu senzori care pot sorta de la fabrică până și o nucă, să știm dacă are sau nu are conținut și nu cărăm degeaba o cantitate sau un volum mai departe, în zona de vânzare. La fel și pentru cartofi, struguri, cireșe și orice tip de produs alimentar îl putem sorta încă de la început.
- Pe zona de sortare și reciclare, iarăși avem soluții care pot ajuta în devierea de la groapă a foarte multe tipuri pe plastic care au valoare mare atunci când sunt sortate corespunzător. Și vedem în asta o soluție pentru companiile care vor să devieze de la groapă și să obțină un venit mai mare din procesarea pe care o fac.
- Pe zona de colectare, zonă pe care o reprezint mai mult în România, avem o experiență destul de mare. În peste 50 de ani de experiență am ajuns la nivel global, în foarte multe țări, să colectăm miliarde de ambalaje prin infrastructura pusă la dispoziție partenerilor noștri.
- Iarăși, dacă ne uităm la răspunderea extinsă a producătorului, înțelegem că ecosistemul poate lucra doar prin colaborare. Colaborarea părților. Și dacă ne uităm la ce s-a întâmplat recent cu sistemul de garanție-returnare, vedem că acești stakeholderi au conlucrat pentru a face acest lucru posibil, bineînțeles, și cu legiuitorul care a creat acest cadru. Astfel, producătorul, retailerul, consumatorul, partea de colectare-sortare-reciclare, inclusiv procesarea acestor ambalaje, au reușit să creeze un ecosistem care a reușit să funcționeze. Acesta poate fi un model de gestionare eficientă a acestor resurse. Putem să vedem și rezultate destul de mari. Dacă ne uităm la aproape 2 ani de la începutul acestui sistem, unde noi am susținut și am livrat foarte multe echipamente ca infrastructură pentru facilitarea colectării, vorbim despre procente care luna trecută au ajuns la peste 81% la colectarea plasticului pus pe piață și 86% la sticlă, aluminiu 82%, dar și o rată destul de mare de reciclare a acestora. Deși ca un procent total din volumul din piață nu reprezintă la fel de mult, este adevărat că putem vedea și efectul pe care l-a creat în piață.
- De ce am ajuns aici? Pentru că exista, într-adevăr, o poluare masivă atât în ape, în păduri, pe drumurile noastre, străzi. Iar astăzi, toate aceste ambalaje sunt transformate în resurse, resurse secundare. Chiar dacă unele, acum câțiva ani, aveau o valoare mare iar astăzi au mai scăzut, dar sunt altele care și-au păstrat valoarea și importanța pentru economie, dacă vorbim de aluminiu, dacă vorbim de sticlă.
- Și înțelegem că infrastructura, fiind importantă, vedem și nevoia de a ne adresa consumatorilor cât mai deaproape. Poate fi un model de urmat și pentru alte materiale, pentru alte industrii, astfel încât aceste soluții să poată ajunge în comunitate, în marile magazine sau oriunde este nevoie. Avem un portofoliu mare de soluții care să poată ajuta în această direcție, dar ceea ce facem mai departe este să susținem, să reducem amprenta de CO2 prin compactarea ambalajelor direct la punctul de colectare, prin consumul unui volum de energie mai mic. Desigur, iată că și acestea funcționează tot cu energie și sunt impactate mai mult sau mai puțin.
- Dar suntem încrezători pe efectul pe care l-am adus până acum cu tehnologia din piață și asupra mediului înconjurător. Se văd prin procentele care au crescut de la lună la lună și mai departe vedem nevoia ca această infrastructură să ajungă și mai departe pentru a reduce transportul unor volume de ambalaje goale care ca volum și greutate sunt foarte mici dar consumă foarte mult combustibil.
- Dar iată un exemplu că economia circulară a anumitor ambalaje a funcționat și susținem mai departe acest lucru, inclusiv pentru alte tipuri de ambalaje.
- Creșterea ratei de colectare am observat că a fost unul din punctele eficiente. Un alt rezultat bun a fost creșterea purității și calității materialelor colectate prin infrastructura adecvată. Implicarea consumatorilor a fost iarăși de bun augur și amplificarea efectelor pentru celelalte elemente din zona de ambalaje sau zona de colectare prin acest incentive, această motivație care poate fi utilizată. Putem observa cu toții beneficiile economice atât pe termen scurt și mediu, dar și pe termen lung.
Întrebare: SGR și implementarea la care ați participat este cu siguranță un succes, ne aduce materie primă secundară de calitate superioară. Va putea fi extins și pe alte tipuri de ambalaje, cu siguranță. Întrebarea se referă la alte tipuri de materiale care deocamdată au oareșce probleme, mă refer la construcții și la textile. Cum sunteți, tehnologic vorbind, în ceea ce privește fluxul de deșeuri textile? Mă refer la sortare și la reciclare.
- Lucrăm și în această zonă și avem în testare un echipament, o soluție care poate sorta aceste elemente, textilele de tot felul de polimeri sau materiale naturale sau amestecuri. Deci atât pe polimeri cât și pe culori, dacă este cazul. Și putem ajuta inclusiv la testarea unui sistem de genul acesta pentru cei interesați. Vedem că acest lucru crește de la o zi la alta, dar sortarea cât mai aproape de sursă este iarăși importantă.
Declarațiile au fost făcute în cadrul Conferinței „Economia circulară – un AS în mâna României: Cum înmulțim miliardele de euro din deșeuri în PIB-ul național”, organizată de Conferințele CDG la Comisia pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, Parlamentul României. Transmisia video integrală poate fi văzută AICI-VIDEO-INTEGRAL_LINK.
Parteneri instituțional:
Comisia pentru industrii și servicii, Camera Deputaților, Parlamentul României
Parteneri:
Asociația Cronica Europeană
***