16 decembrie, 2024

Cancelarul Olaf Scholz a cerut luni parlamentului Germaniei să arate că nu mai are încredere în el, făcând astfel primul pas oficial către alegeri naționale anticipate după un vot de neîncredere.

Din toamnă, după plecarea FDP din coaliție, Social-democrații și Verzii guvernează fără majoritate parlamentară, într-o perioadă în care Germania se confruntă cu cea mai profundă criză economică dintr-o generație.

Scholț afirmă că alegătorii au două opțiuni de viitor: investiții sau austeritate

Adresându-se luni parlamentului, Scholz a vorbit despre alegerile anticipate ca despre o oportunitate pentru alegători de a stabili un nou curs pentru Germania, prezentând-o ca o alegere între un viitor cu investiții mai mari și unul al tăierilor de cheltuieli pe care – spune șeful SPD – conservatorii le promit.


Olaf Scholz, care a fost ministru de Finanțe timp de patru ani într-o coaliție anterioară cu conservatorii înainte de a deveni șef al unui nou guvern în 2021, a acuzat principalul partid de opoziție, CDU, că vrea să blocheze investițiile de care Germania avea nevoie.

„Miopia ar putea economisi bani pe termen scurt, dar să ipotecăm viitorului nostru este de neacceptat”, a spus el parlamentarilor, potrivit Reuters.

23 februrie, data când germanii vor alege

Scholz rămâne lider interimar până când se poate forma un nou guvern după alegerile planificate pentru data de 23 februarie, iar campania se îndreaptă deja spre argumente asupra măsurilor urgente pe care ar trebui să le adopte cu sprijinul opoziției înainte de acele alegeri.

După ce Scholz pierde votul de încredere, așa cum el însuși a cerut, , el va cere președintelui Frank-Walter Steinmeier dizolvarea parlamentului, care a aprobat deja calendarul electoral.

Măsuri SPD înainte de alegeri: reduceri de taxe și alocații pentru copii crescute


Scholz a schițat o listă de măsuri urgente care ar putea fi adoptate cu sprijinul opoziției înainte de alegeri, inclusiv o reducere de taxe în valoare de 11 miliarde de euro și o creștere a alocațiilor pentru copii deja convenită de foștii parteneri de coaliție.

Măsurile de combatere a instabilității fiscale – tendința inflației de a muta contribuabilii în categorii de impozitare mai mari – și măsuri corective ale prețurilor ridicate la energie, par mai puțin sigur să fie adoptate înainte de alegeri.

(Citește și: ”Germania: Alegeri anticipate pe 23 februarie”)

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: