În Polonia se desfășoară luni un protest inedit, după modelul celui care a avut loc în 1975 în Islanda – femeile care sunt împotriva interzicerii avorturilor (tabăra pro-choice) sunt chemate să participe la Black Monday: să nu meargă la muncă, nici la școală, să nu se ocupe de treburile casnice, ci să iasă în stradă, îmbrăcate în negru.
Nu se știe exact câte femei iau parte la acest protest, dar câteva mii participă la un marș pe străzile Varșoviei, scrie BBC.
Primăria din Czestochowa în sudul Poloniei) le-a permis angajatelor să-și ia zi liberă luni, iar mai multe afaceri s-au închis pe durata protestului față de noua legislație în domeniu care este dezbătută în parlament.
Avorturile sunt și acum interzise în Polonia, cu câteva excepții:
- când viața mamei este în pericol
- când există un pericol grav și ireversibil pentru foetus
- când sarcina este rezultatul violului sau incestului – caz în care situația trebuie confirmată de un procuror
Biserica Catolică susţine propunerea de interzicere totală a avortului, precum și eliminarea programelor de educaţiei sexuală.
În noua propunere legislativă, cadrele medicale care efectuează întreruperea de sarcină şi femeile care suferă această procedură riscă o pedeapsă de cinci ani de închisoare, iar criticii spun că practic orice avort va putea fi considerat de acum înainte ilegal.