Ministerul Energiei, acționarul majoritar al Nuclearelectrica (SNN), s-a abținut de la vot în adunarea generală a acționarilor în care ar fi trebuit aprobat acordul acționarilor pentru dezvoltarea proiectului Reactoarelor Modulare Mici (SMR) de la Doicești, în forma negociată între părțile SNN, compania locală Nova Power & Gas și sud-coreeni de la DS Private Equity, potrivit raportului cu deciziile acționarilor companiei de stat transmis Bursei de Valori București (BVB).
Conform acordului acționarilor, fondul de investiții sud-coreean ar fi trebuit să preia o participație de 39,5% în compania de proiect RoPower Nuclear, în care Nuclearelectrica ar fi devenit cel mai mare acționar, dar unul minoritar, cu 46,5% din acțiuni. Ca parte din acordul de majorare a capitalului, participația Nova Power & Gas la capitalul social ar fi urmat să se reducă la 13,95%. În prezent, compania e deținută egal de Nuclearelectrica și Nova Power.
Peste 90% din voturi au fost însă abțineri, în condițiile în care statul român deține prin Ministerul Energiei 82,5% din capitalul social al producătorului de energie de la Cernavodă. Mai mult, doar 5% au fost voturi pentru și restul de 5% au fost voturi împotrivă.
Decizia finală de investiție e planificată să fie luată anul viitor
Sud-coreeni sunt și acționari ai NuScale Power, compania americană listată care dezvoltă tehnologia SMR-urilor ce vor fi instalate la viitoare centrală de la Doicești. Abținerea are cel mai probabil legătură cu solicitările sud-coreenilor în privința finanțării proiectului cu 6 reactoare SMR și putere instalată de 462 MW, ce ar urma să coste mai multe miliarde de euro.
Prima parte a finanțării proiectului reprezintă o majorare de capital de 164 milioane de euro (de la 8 mil. la 172 mil. euro), unde sud-coreeni trebuiau să vină cu 68 milioane de euro, în timp ce Nova Power putea ori să vină cu banii, ori să își convertească creanțele în acțiuni – în plus, Nuclearelectrica avea opțiunea să vină și ea cu banii sau să își convertească în acțiuni parte din împrumuturile acordate companiei de proiect.
Aprobare pentru izotopi medicali
Acționarii au aprobat însă un punct ce prevede încheierea de către Nuclearelectrica a unui ”contract de servicii de iradiere (Isotope Irradiation Service Agreement) cu Framatome GmbH, aferent dezvoltării proiectului IRIS (Innovative Romanian Isotope System) privind producerea de radioizotopi medicali la centrala Cernavodă”.
Radioizotopii respectivi sunt estimați să crească la nivel de cerere globală în contextul dezvoltării unor produse radiofarmaceutice noi care au potențial să trateze cancerul.
(Citește și: ”Au început lucrările de modernizare de 3 mld. euro la Reactorul 1 de la Cernavodă – urmează alte 11 mld. investiții în celelalte reactoare. Ce speră România să obțină de la strategia sa de energie nucleară”)
***