fbpx

1 februarie, 2025

Președintele american Donald Trump a declarat vineri, extrem de clar, în cadrul unei conferințe de presă în Biroul Oval, că va impune în curând noi taxe vamale la importul de produse europene. Trump a spus că nu caută concesii, fiind vorba despre o încercare de rebalansare a comerțului.

Totodată, președintele SUA a confirmat că sâmbătă, 1 februarie, vor intra în vigoare noi taxe de 25% pentru toate produsele canadiene și mexicane și 10% pentru toate produsele chinezești care intră în SUA, tarife care se adaugă peste taxele vamale deja existente. Petrolul canadian ar urma să aibă un tarif mai mic, de 10%.

Voi impune taxe vamale Uniunii Europene? Vreți răspunsul real sau răspunsul diplomatic? Absolut. UE ne-a tratat foarte rău”, a declarat Trump jurnaliștilor prezenți în Biroul Oval.

Trump a vorbit inclusiv despre tarife pe chip-uri, nefiind clar dacă se referă la taxe vamale pe importul de semiconductori din Europa sau Taiwan. Președintele american a avut recent o întâlnire cu CEO-ul Nvidia, Jensen Huang, cel mai mare importator american de chip-uri brute din Taiwan (>90%), importuri de la compania taiwaneză Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC), dar nu Trump nu a oferit detalii despre discuții. Sub risc s-ar afla însă și alte bunuri intermediare asociate cu semiconductorii, conform declarațiilor lui Trump.


Wall Street a închis ședința de vineri pe scădere, cu indicele S&P 500 într-un declin de 0,6%, pe fondul discuțiilor despre intrarea iminentă în vigoare a noilor tarife.

Urmează tarife pe cupru și medicamente și taxe vamale suplimentare pe oțel și aluminiu

Trump a anunțat că, ulterior, ori în data de 18 februarie ori în debutul lunii martie, vizate de noi tarife vor fi importurile de oțel și aluminiu și, mai nou, cupru. O altă țintă a președintelui protecționist este producția de medicamente, pe care Trump vrea să o relocheze prin viitoare tarife, din Europa, în America.

„Președintele va impune de sâmbătă taxe vamale de 25% Mexicului, taxe de 25% Canadei și 10% drepturi vamale Chinei pentru fentanilul ilegal pe care îl produc și pentru faptul că permit distribuirea sa în țara noastră”, a afirmat vineri și Karoline Leavitt, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe.

Trump a impus o serie de taxe vamale asupra bunurilor importate și în timpul primului său mandat, din 2017 până în 2021. Economiștii presupun că taxele vamale mari vor duce la o creștere a prețurilor în SUA, dat Trump a minimizat orice potențială creștere a inflației, indicând că orice puseu inflaționist va fi oricum tranzitoriu.

De unde provine fascinația lui Trump pentru tarife vamale

Trump are o fascinație pentru tarife vamale și William McKinley, președinte al SUA între 1897 și 1901, supraintitulat „Regele Tarifelor” și considerat unul din fondatorii protecționismului republican la trecerea în secolul 20. Politicile protecționiste ale lui McKinley, sub formă de tarife și restricții comerciale, au produs o epocă de aur pentru industria americană, o evoluție similară cu ce s-a întâmplat în China, în ultimii 30-40 de ani.


Trump se vede de altfel un fel de William McKinley modern. Atracția lui Trump pentru tarife provine și din nevoia pragmatică de a umple cumva groapa bugetară pe care ar crea-o orice noi scăderi de taxe pentru firme (15% taxă pentru companii de la 21%), bogați și clasa de mijloc, pe care fostul președinte vrea să le implementeze.

„Pe măsură ce taxele vamale pentru alte țări vor crește, taxele pentru muncitorii și companiile americane vor scădea, iar un număr masiv de locuri de muncă și fabrici se vor întoarce acasă”, a declarat Trump luni, într-un discurs susținut în cadrul unei întâlniri cu republicanii din Camera Reprezentanților, la resortul său Doral din Miami.

Nevoia pragmatică a SUA de a reduce deficitul bugetar. Tarifele sunt practic o taxă pe consum pe care o plătesc parțial americanii, parțial partenerii care exportă bunurile mai scumpe

În discurs, Trump a lăudat abordarea Statelor Unite, axată pe taxe vamale mari, de la începutul secolului 20, care au descurajat importurile și au încurajat producția internă, pe care Trump vrea să o stimuleze prin scăderea taxelor. În prezent, importurile reprezintă 10% din PIB-ul SUA, iar o bună parte reprezintă importuri de materii prime, input-uri și materiale.

Pragmatic, veniturile bugetare din tarifele instituite la finalul secolului 19 de către McKinley au produs destule fonduri cât să se amâne introducerea unei taxe federale pe venit până în 1913.

În plus, grație faptului că SUA sunt cel mai mare consumator global de bunuri, inclusiv tehnologice, Trump vrea să crească tarifele pentru a revitaliza producția industrială a SUA, după plecarea fabricilor în China și în restul lumii, respectiv în țări cu costuri mici, inclusiv cu forța de muncă.


SUA are în prezent un deficit bugetar imens de 6,7% din PIB, respectiv un deficit nominal de 1,9 trilioane de dolari. Comparativ, în urmă cu mai mulți ani, deficitele bugetare se cifrau la 3% din PIB. Conform unor estimări ale Wall Street, Trump intenționează să crească veniturile bugetare ale SUA prin tarife, cu un plus adițional de peste 500 de miliarde de dolari, la care s-ar adăuga tăieri prin așa-numitul Departament pentru eficiență guvermentală (DOGE) de 200-300 de miliarde de dolari.

Nevoia de a reduce deficitul bugetar vine în condițiile în care cheltuielile cu dobânzile asociate datoriei publice a SUA au crescut masiv în ultimii ani, la peste 1 trilion de dolari, aceasta fiind cea mai mare componentă de cheltuieli bugetare ale guvernului federal al Statelor Unite.

Canada va răspunde imediat la tarifele vamale impuse de SUA, anunță Trudeau

În replică, premierul canadian Justin Trudeau a amenințat cu un „răspuns puternic și imediat”dacă Statele Unite continuă cu un tarif de 25% pentru mărfurile canadiene.

„Nimeni – de o parte și de alta a graniței – nu vrea să vadă tarife americane la mărfuri canadiene. (…) M-am întâlnit astăzi cu Consiliul nostru Canada-SUA. Lucrăm din greu să împiedicăm aceste tarife, dar dacă Statele Unite merg mai departe, Canada este pregătită cu un răspuns puternic și imediat”, a spus Trudeau într-o conferință de presă ținută vineri.

(Citește și: ”IARNA VRAJBEI NOASTRE (geoeconomice). CRONICILE Nr. 76. Sumarul, titlurile, autorii, coperta”)

(Citește și: ”Ce politică tarifară va aplica administrația Trump: Abordarea radicală Trump vs. abordarea moderată Bessent, ministrul Finanțelor de la Washington”)

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: