16 martie, 2026

Ministerul Finanțelor a acoperit până în prezent aproximativ 23% din necesarul brut de finanțare estimat pentru anul acesta, conform calculelor analiștilor BCR Cercetare. Acestea sunt sume pe care Ministerul Finanțelor le-a împrumutat pentru a asigura plata tuturor sumelor antamate de administrație. Conform calculelor CursDeGuvernare.ro, doar în luna februarie Finanțele au împrumutat de pe piețele interne și externe aproape 39 miliarde de lei.

Execuția planului de finanțare a mers bine în primele 2 luni din acest an, dar volatilitatea de pe piețe și războiul din Iran au potențialul de îngreuna finanțarea. Joi, ca idee, Ministerul Finanțelor a bifat două noi licitații ratate de titluri de stat, în contextul reintensificării volatilității pe piețele financiare, conform datelor publicate de BNR. Numărul licitațiilor ratate de la declanșarea războiului SUA/Israel împotriva Iranului a ajuns astfel la 4, din care două au fost joi.

În 2025, comparativ, finanțarea a mers slab în primele 2 luni și abia după publicarea și adoptarea bugetului de stat finanțarea s-a îmbunătățit – la final de martie 2025, Finanțele împrumutaseră deja 94 miliarde de lei, 40% din necesarul de finanțare al anului trecut, față de aproximativ 60 mld. lei până la data de 10 martie 2026 – 23% din necesarul brut de finanțare al acestui an.

Peste 60 mld. lei deja împrumutate de Guvern, până la 10 martie


Acest necesar brut de finanțare al Guvernului României, compus din deficitul bugetar de 127,7 miliarde de lei + necesarul pentru refinanțarea datoriei, se ridică în 2026 la aproximativ 266-267 miliarde de lei.

Proiectul de buget de stat pentru 2026 este construit pe un deficit bugetar ESA pentru 2026 estimat la 6,0% din PIB, este proiectat să scadă la 4,2% din PIB până în 2028, marcând o reducere de 1,8 puncte procentuale. Intrarea sub pragul european de 3% din PIB așteptată începând cu anul 2031.

Pe bază cash, deficitul bugetar pentru 2026 este estimat la 6,2% din PIB. Ministerul Finanțelor estimează, de asemenea, că deficitul ESA a scăzut la 7,8% în 2025, de la 9,3% în 2024. Cheltuielile publice sunt prognozate să rămână relativ neschimbate, la 42,3% din PIB în 2026, în timp ce veniturile sunt estimate să crească la 36,1% din PIB, de la 34,7%, fiind impulsionate de majorările recente de taxe.

(Citește și: ”Bugetul 2026, în dezbatere: Venituri / Cheltuieli, 36% / 42,3% din PIB – Scad cheltuielile de funcționare a statului, cresc investițiile în dezvoltare accelerată. Plus de 100 mld. la fonduri europene – Împărțirea pe ministere”)

(Citește și: ”Nou eșec la finanțare – patru licitații consecutive de titluri de stat ratate de la debutul războiului din Golf. Ministerul Finanțelor are totuși un buffer confortabil pentru următoarea perioadă”)

(Citește și: ”Ministerul Finanțelor a împrumutat 39 mld. lei de pe piețele interne și externe, în februarie – Războiul din Golf complică finanțarea deficitului: dobânzile au crescut, incertitudinea lovește în interesul investitorilor”)

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: