Un număr de 20 de percheziţii sunt efectuate joi în şapte judeţe, într-un dosar penal privind obţinerea ilegală de fonduri prin Programul Start-up Nation.
Și aceste percheziții au loc în cadrul amplei operaţiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Inspectoratul General al Poliţiei Române, în care sunt anchetate infracțiuni ce au provocat prejudicii statului.
În acest caz referitor la Programul Start-up Nationa sunt puse în aplicare 20 de mandate de percheziţie domiciliară în judeţele Cluj (10 percheziţii), Bihor (4), Hunedoara (1), Caraş-Severin (1), Prahova (2), Neamţ (1) şi Municipiul Bucureşti – Sector 3 (1 percheziţie).
„Dosarul penal a fost constituit în urma sesizării din oficiu a poliţiştilor din cadrul SICE- Braşov, care au documentat activitatea infracţională a unor persoane, derulată în perioada 2022-2025, ce ar fi constat în formularea unor solicitări de obţinere a unor fonduri prin programul Start-up Nation, de 2.400.000 de lei, folosind documente false”, se mai arată în comunicatul citat.
Conform aceleiaşi surse, percheziţiile vizează domiciliile persoanelor fizice şi sediile sociale ale societăţilor comerciale implicate, iar în urma acestora vor fi audiate opt persoane şi vor fi ridicate înscrisuri în baza a 17 ordonanţe emise de organele de cercetare penală.
(Citește și: Vânzări succesive ale energiei între firme, pentru creșterea artificială a prețului – percheziții la firme care au profitat de mecanismul de compensare a prețurilor la energie electrică)
****