VIDEO / Ruxandra JIANU, Tax Partner, Biriș Goran Consulting & Cofondator, The Tax Institute: Sistem fiscal românesc este plin de măsuri contradictorii. Bolovanii legați de picioarele economiei naționale

5 noiembrie, 2025

Sistem fiscal românesc este plin de măsuri contradictorii și împovărătoare, „bolovani legați de gleznele economiei” – cum ar fi impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA), taxa pe stâlp, limitarea deductibilității dobânzilor, limitarea cheltuielilor intra-grup, taxarea excesivă a muncii, sistemul haotic de cote de TVA etc. –, consideră Ruxandra Jianu, Tax Partner, Biriș Goran Consulting & Cofondator The Tax Institute.
În opinia sa, România are nevoie de stabilitate, coerență și eliminarea acestor bariere fiscale, nu de noi facilități artificiale.

Declarațiile au fost făcute la conferința anuală „Bugetul și fiscalitatea 2026: Efectele fiscalității și așteptările economiei”, organizată marți de Conferințele CDG și Academia de Studii Economice (ASE). Transmisia video integrală poate fi văzută AICI-VIDEO-INTEGRAL_LINK.

„Am încercat să grupăm măsurile fiscale care există astăzi și pe care noi le considerăm un fel de bolovani atârnați de gleznele economiei naționale și care ar trebui eliminați. Nu vorbim de facilități, ci de a nivela terenul de joc pentru toată lumea, pentru a crea un mediu predictibil de la care să începem să construim”, a declarat Ruxandra Jianu, la conferința anuală „Bugetul și fiscalitatea 2026: Efectele fiscalității și așteptările economiei”, organizată marți de Conferințele CDG, la Academia de Studii Economice (ASE).

Prezentare integrală – DOCUMENT

Redăm în continuare principalele declarații:

Pe site-ul The Tax Institute puteți găsi un studiu făcut de noi anul acesta cu impactul impozitului pe cifra de afaceri în economia românească. Pe scurt, uitându-ne pe toate codurile CAEN din România și segmentând ramurile de activitate am ajuns la concluzia că (…) firmele care sunt până în 6,25% marjă de profit sunt toate afectate de IMCA. Într-o măsură mai mare sau mai mică, în funcție de cât de apropiată este marja asta de profit de 6,25% sau apropiată de zero.

Ce este hilar este că în strategia bugetară și în strategia economică a României pentru anul trecut se spunea că industria care trebuie impulsionată cel mai mult și care aduce cel mai mare plus-valoare în economie – că vorbeam de plus-valoare și am vorbit astăzi – este industria prelucrătoare. Ei bine, această industrie prelucrătoare este pusă în cap de IMCA. Nu contează că este străină, că este românească, că e capital mixt. Ea, toată, funcționează, pentru că asta e filosofia acestei industrii, cu marje foarte mici care sunt mâncate într-o proporție mai mică sau mai mare de acest impozit.

Nici nu trebuie spus că este nevoie ca acest impozit să fie eliminat și asta urgent, până când efectele lui nocive nu încep să rostogolească bolovanul mai departe la vale și să atragă… Pentru că se creează un efect de bumerang. Tot ce înseamnă în jurul unei afaceri care începe să se restrângă din cauza IMCA afectează și pe orizontală și pe orizontală universul din jurul ei.

Nu e nevoie să vă spunem că lumea, în disperarea de a găsi soluții, a aplicat tot felul de variante: hai să divizăm, să mutăm activitatea pe altă firmă. De ce trebuie să facem… Este un impozit introdus de noi și probabil că nu-l mai are niciuna dintre țările dezvoltate. În niciun caz vreuna din Europa. Este un impozit care, dacă stăm să ne uităm la esența tratatului de aderare, este împotriva tratatului care spune că singura taxă pe cifra de afaceri care poate fi aplicată în Uniune este TVA-ul. Deci le-am depășit pe toate. Am inventat iarăși apa caldă, rezultatele nu sunt spectaculoase. Rezistența politică este mare, dar noi continuăm să milităm pentru eliminarea acestui impozit.

Și, din păcate, nu afectează multinaționalele. Nu multinaționalele sunt cele care sunt afectate de acest impozit sau nu într-o proporție atât de mare.

Ca să sumarizez ziua, pentru că s-a tot vorbit de diverse frâne, piedici, am încercat să grupăm măsurile fiscale care există astăzi și pe care noi le considerăm un fel de bolovani atârnați de gleznele economiei naționale și care ar trebui eliminați. Sunt de acord cu antevorbitorul meu Alex Milcev care spunea că da, trebuie să lăsăm mediul de afaceri în pace și să nu-i mai schimbăm (prevederile) de pe o zi pe alta. Numai că sunt anumite elemente care trebuie eliminate, fără a da facilități, ci doar pentru a nivela terenul de joc pentru toată lumea și pentru a crea un mediu predictibil de la care să pornim și să începem să construim.

Primul bolovan este IMCA.

Al doilea este taxa pe stâlp. Care a apărut, a dispărut, a reapărut. Prima dată a apărut, a fost modificată de 3 ori, până la urmă a fost eliminată. Motivele eliminării ei, acum 7-8-10 ani, au fost că și-a dovedit o totală lipsă de eficiență. Anul trecut, într-un elan patriotic, a fost iar introdusă, exact în forma în care fusese prima dată introdusă, istoric, după care a fost modificată, apoi încă odată modificată. Ne așteptăm să pățească ca precursoarea ei pentru că efectiv este aceeași legislație scoasă dintr-un sertar, modificată exact în același scenariu și introdusă la fel.

O altă piedică împotriva investițiilor este limitarea cheltuielilor cu dobânzile, inclusiv a celor cu creditele bancare. Înțeleg că există cheltuieli cu dobânzile de la afiliați, poate fi asta considerată o sursă de scurgere a profitului din țară prin niște dobânzi mai mari decât dobânda pieței sau mai știu eu ce mecanisme mixte de finanțare. Dar de ce dobânda bancară? Și așa creditele bancare sunt foarte scumpe, și așa finanțarea este destul de greu de accesat în economia noastră și așa România are cele mai mari rate ale dobânzilor. Noi venim și penalizăm încă odată jucătorii din economia națională nelăsându-i să-și deducă aceste dobânzi dacă ele, cumulate, depășesc un anumit plafon. Pot să înțeleg la afiliați. Nu putem înțelege la creditele bancare. Banca este o unitate terță, nu vorbim de scheme de scurgere a profitului.

S-a scurtat perioada de recuperare a pierderilor fiscale de la 7 ani la 5 ani și s-a introdus acel plafon de 30%. Deci iarăși 2 frâne în calea unui plan investițional pe care orice investitor și-l face. Se vorbește acum în pachetul 2 de limitarea cheltuielilor cu servicii intra-grup la 1%, 3%, cât o fi. Să vedem dacă iese, dacă îl modifică, dacă îl elimină – slabe șanse din punctul nostru de vedere. Dar, iarăși, este o frână. De ce: avem reguli privind prețurile de transfer. Adică, ok: penalizăm contribuabilul pentru ineficiența organului fiscal de a controla și de a verifica dacă prețurile de transfer folosite în intra-grup sunt cele de piață sau sunt aberante sau sunt peste piață. Și atunci avem regulile de prețuri de transfer foarte bine implementate în legislația națională. Întregul ghid OECD privind prețurile de transfer implementat în full cu trimitere directă din legislația națională. Avem, teoretic cel puțin, o divizie de prețuri de transfer la nivelul ANAF care asta trebuie să facă. Încă ceva, ca o cireașă pe tort: aceste cheltuieli nu sunt limitate dacă am un acord de preț în avans. Știți câte acorduri de preț în avans a dat ANAF din momentul în care s-a creat această divizie? Vreo 20 și ceva. Deci cam cum am vrea noi să punem această regulă de a limita deductibilitatea, cu excepția celor care sunt certificate printr-un acord de preț în avans – care înseamnă mă duc la ANAF cu documentația și ANAF îmi spune că prețul e bun – deci cum aș putea să pun eu în sarcina ANAF-ului să dea APA (acord de prețuri în avans – n.r.) pentru toți contribuabilii care au tranzații intra-grup care în toții anii lor de existență au acordat vreo 20 și ceva?

Și ultima și nu cea mai de pe urmă este taxarea excesivă a muncii salarizate. Care este o frână în fața investițiilor și este un motiv de disensiune în societate. Pentru că unii plătesc tot pe tot, unii plătesc mai puțin, unii și mai puțin, unii nu mai plătesc deloc.

Deci toți acești bolovani trebuie analizați, fiecare în parte, și împinși la vale ca să scăpăm de ei și să încercăm să construim pe un fundament pe care acești bolovani nu mai există sau nu mai atârnă.

Acum, potențiale soluții în sfera de investiții avem, clar: eliminarea impozitului pe cifra de afaceri, inclusiv acelei suplimentări pe petrol și gaze, eliminarea impozitului pe construcții (special – taxa pe stâlp), această poveste cu cheltuielile cu afiliații ar trebui să dispară – este contrară oricărei filozofii economice, contrară tratatelor de evitare a dublei impuneri, nu prea are nicio legătură cu nimic… Este tot din episodul inventăm noi apa caldă pentru că nu ne place apa caldă de peste drum. Ar trebui revenit fie la sistemul vechi de reportare a pierderilor, fără acest 30%. Sau dacă vrem să păstrăm acest 30%, că e nevoie de bani la buget, poate ar trebui să reportăm pierderile pe o perioadă mai lungă. Pe un calcul matematic, cu 30% plătit în fiecare an din profit și restul reportat s-ar duce la 10. Nu este neobișnuit în jurul nostru ca pierderea fiscală să fie mai mare de 5 ani, de 7 sau chiar de 10. În unele state este și nelimitat. Nu intrăm în amănuntele astea acum dar este o soluție care ar trebui luată în calcul.

La fel, dobânzile pentru creditele bancare. Acolo vorbim de finanțare pură, nu de scurgeri de profit.

Și vechea noastră… sunt 25 de ani de când toți o spunem într-o formă sau alta: aducerea în discuție a filosofiei impozitării muncii. Prin plafonarea bazei de calcul a contribuțiilor sociale. Și bineînțeles cumularea venitului și aplicarea acestor contribuții o singură dată, pe totalitatea veniturilor. Și vă explic pe scurt de ce: România se laudă cu 10% impozit pe venit. România are contribuții sociale pe salarii de 10+25%. Deci defapt vorbim de 42,…% (rata de impozitare a muncii salarizate). Rata efectivă efectivă de impozitare a salariului în România este jumătate din salariu, dacă ne gândim bine. Nu vorbim de toate celelalte taxe care sunt în prețuri și dacă facem și calculul acolo ne ducem în altă zonă. Dar vorbim strict de veniturile din muncă. Contribuțiile sociale, în filosofia lor, nu sunt taxe. Ele au fost introduse în Codul fiscal în 2012 pentru că Casa de Pensii și Casa de Sănătate nu erau în stare să colecteze și să administreze fiscal aceste … să adune banii din aceste contribuții. Nimeni nu plătea contribuții sociale în România până în 2012. Ele au fost mutate de la 1 iulie 2012 în jurisdicția de administrare a ANAF-ului și apoi introduse ca titluri în Codul fiscal. Ele n-au devenit taxe. Ele sunt contribuții. Ce înseamnă: ies la pensie, am plătit, statul îmi dă niște bani ca să pot să trăiesc atunci când nu mai pot să trăiesc. Sau: mă îmbolnăvesc, statul îmi suportă costurile de sănătate în sistemul public pentru că eu nu pot să muncesc, să produc și să plătesc.

Este un sistem în principiu foarte bine așezat, foarte prost aplicat în România. De ce: dacă eu, Ruxandra Jianu, sunt angajat, plătesc odată impozit pe venit – îl dăm deoparte, îl plătește toată lumea, nu avem o problemă cu el. CAS și CASS pe venitul din salarii: dacă am și un PFA plătesc CAS, CASS pe venitul din PFA. Dacă cumva am și o casă pe care o închiriez, mai plătesc CASS și pe venitul din (chirie). Dacă cumva ies și la pensie și am pensie peste 3.000 de lei… Că probabil pe la 65 de ani voi mai putea munci, sper, și am pensie peste 3.000 de lei, voi mai plăti sănătate și acolo. Deci plătesc de 4 ori. Eu sunt un om. Mă îmbolnăvesc odată. Am nevoie de tratament odată. De ce ar trebui să plătesc de 4 ori? Eu nu vorbesc de mine că nu sunt în această situație, dar oricine altcineva care are cel puțin 2 surse de venit din coșuri diferite. Pentru că noi avem 4 coșuri diferite, cu tot cu pensiile, din care plătim aceste contribuții. Mai puțin pensia pe care o plătim și la salariu și la PFA. Dar (contribuția cu) sănătatea este peste tot. Și atunci nu mai bine le adunăm noi le toate într-o oală, stabilim un plafon care să fie suficient și rezonabil pentru a asigura veniturile bugetului celor 2 instituții, bineînțeles așezată pe o componentă de solidaritate socială – adică punem plafonul mai mare ca cei care obțin venituri mai mari să plătească mai mult decât poate ar avea ei nevoie să își plătească propria sănătate în așa fel încât să susțină sistemul. Numai că să mergem cu solidaritatea până la cer și dincolo de el nu este corect. Nici pentru cei care câștigă mult, nici pentru cei care câștigă mediu, nici pentru cei care câștigă puțin – care, apropo, sunt cei mai impozitați. La salariul minim este cea mai mare taxare din întreaga Europă. Deci acest sistem trebuie regândit și reașezat, cumulat și plafonat la o sumă.

Apropo, bulgarii au plafonate contribuțiile la 1.100 de euro de 20 de ani. Bugetul lor de sănătate și bugetul lor de pensii funcționează și nu e pe deficit. Putem să mergem la bulgari să îi întrebăm cum au făcut. O să spuneți că poate ei sunt 8 milioane sau 6 și noi suntem 18 sau câți om mai fi. Nu cred că e foarte relevant sau se poate găsi un model matematic de ajustare – poate 1.100 de euro e puțin, poate 2.000 e suficient, poate 2.500. dar aceste calculi trebuie făcute și terminat odată cu toate combinațiile astea. Să nu mai vorbim de toate scutirile care vin și care macină din această problemă. Ai micro, iei dividende, plătești sănătate numai pe dividende. Ai PFA plătești mai puțin. Ai salariu, plătești cât cerul… Deci cumva toate astea trebuie eliminate și unificate odată pentru totdeauna și asigurat un sistem predictibil în care să știu cât am de plată, pe ce sursă de venit și la ce dată ș.a.m.d.

Poate fi greu de administrat, dar vrem digitalizare. Adică facem digitalizare, ar trebui să fie simplu să cumulezi ce venituri are Ruxandra Jianu, din câte surse și să îi spui cât are de plată. În condițiile în care trebuie să știm, din ce date colectăm la ANAF, ce venituri încasează fiecare. Societate sau persoană fizică.

Revenirea la cota unică: este iarăși o problemă pe care nu trebuie să o mai spun pentru că acum numai cotă unică nu e. 10% la venit, 16% la profit, 1% și 3% cât e acum la câștiguri de capital, nu mai știu cât la transferuri de proprietăți imobiliare din patrimoniu personal… Deci dacă asta e cotă unică… Nu știu de ce îi spunem unică. E cotă unică originală. Ca democrația originală. Suntem în aceeași zonă.

Am putea lua în calcul – bineînțeles a fost o discuție în spațiul public – extinderea taxării inverse. Pe domenii pe care simțim că este o problemă sau chiar taxarea inversă generalizată pentru că, practic, România pierde 9 miliarde de euro în fiecare an – suntem campionii gap-ului de TVA din 2007 și până acum. Iar noi, în toată această perioadă, deși avem departamente în ANAF care studiază gap-ul de TVA, nu avem o structură a gap-ului de TVA. Noi, astăzi, habar nu avem ca stat sau ca administrație fiscală de unde pierdem bani. Știm că pierdem 9 miliarde de euro, că așa ne spune Comisia. Spunem că formula e proastă și va trebui să o renegociem sau să o rediscutăm cu Comisia. Dar eu am o întrebare matematică: dacă formula e proastă, dar ea e aplicată la fel pe 27 de state, cum de numai la noi dă rezultatul ăsta și toți ceilalți sunt la 5%, 6% maxim 10%. Ok, o fi proastă. Dar bulgarii au și ei autoconsum. Au aceeași formulă. La bulgari e 5% gap-ul de TVA. La noi este +30%. Sunt foarte curioasă cât va fi cel pe datele de anul trecut.

Într-adevăr e nevoie pentru taxarea inversă de derogare de la UE. Dar derogarea de la UE puteam să o fi obținut dacă demonstram că 25% din frauda de TVA vine din comerțul intra-comunitar, din frauda intra-comunitară – așa-numita fraudă carusel. Dar noi nu am fost în stare să spunem de unde ne vine gap-ul de TVA, deci n-am putut să mergem la Comisie cu niște cifre ca să obținem o derogare. Intervalul de oportunitate s-a dus, dar nu cred că este pierdut dacă reușim să facem demersuri. Am renegociat noi PNRR-ul. Am reușit să obținem și o derogare de la Comisia de TVA.

Și apropo de prorogări, haideți de redefinim odată și să revizuim sistemul de impozitare a clădirilor pentru că nu mai știe nimeni ce plătește: persoană fizică, rezidențial/nerezidențial, persoană juridică, sunt 4 cote în funcție… Nu pot fi unificate… Ideea e că nu contează proprietarul, că tu taxezi clădirea, taxezi imobilul, valoarea de piață. Nu contează că eu sunt pe firmă sau pe persoană fizică. Dacă e comercial trebuie să aibă o cotă, dacă e rezidențial trebuie să aibă o altă cotă ca să încurajezi cumva și să nu împovorezi sau să nu crești prețurile rezidențialului.

Deocamdată, după modul în care sunt așezate taxele locale în Pachetul 2 avem o varză totală. Adică nu știm cine ce plătește și s-ar putea ca nerezidențialul să apară ca scutit pentru că au abrogat un paragraf și au uitat să pună ceva în loc. Deci nu intrăm în tehnicalitățile legii, eu vorbeam de principiul ei. Pentru că Pachetul 2 s-ar putea să mai fie ajustat că au avut oportunitatea cu body-cam-urile de la CCR.

În zona de evaziune fiscală mai spun un singur lucru, pe lângă taxarea inversă și toate celelalte: adevărata impozitare a sumelor care nu pot fi declarate sau a sumelor parcate prin cine știe unde, pentru că în momentul de față acele controale ale marilor averi sunt defapt un fiasco. Banii colectați de ei prin deciziile de impunere nu acoperă banii de salarii ale oamenilor din echipele acelea.

Digitalizare cu sens: avem toate datele din toate balanțele, din toate registrele-jurnal, din toate facturile. Ok, nu vorbim de cei care nu emit facturi. Dar aproape toate, cu niște mici excepții, care sunt în e-Factura putem să facem analize de risc în timp real. Putem să știm exact că nu știu cine nu a emis factură sau că altcineva și-a dedus nu știu ce. Deci costurile au fost, implementarea s-a făcut. Rămâne acum să vedem cum se vor colecta aceste date. Marii contribuabili au deja 2 ani în programul pilot de SAF-T și e-Factura și totuși nu se vede nimic, în practica noastră.

Sperăm să mai dregem ceva în așteptarea tradiționalei ordonanțe-trenuleț și poate unele din lucrurile menționate pe parcursul zilei vor fi rezolvate.

Sesiune de întrebări și răspunsuri:

Întrebare din online: S-a făcut vreun calcul despre cât câștigă statul din diferența dintre IMCA și impozitarea normală. Și altă întrebare: câte companii românești sunt afectate în raport cu companii străine? Pentru că ați spus că multinaționalele nu sunt atât de afectate.

Răspuns:

Noi am făcut analiza pe coduri CAEN neinteresându-ne foarte tare procentul de participare la capital, dacă străin sau românesc. Estimările erau de 1 miliard de euro la nivelul anului trecut, s-a colectat defapt 1 miliard de lei. Anul acesta nu avem încă datele ca să refacem studiul. Așteptăm execuția bugetară pe T4 și atunci vom vedea ce se colectează. Estimările noastre spun că nu va fi vreo sumă uriașă adusă bugetului de stat, ci mai degrabă o mare povară (pe mediul privat). Adică povara e mult mai mare decât beneficiul pe care îl aduce bugetului de stat.

Întrebare moderator: Ce se întâmplă cu acele acorduri de preț în avans? Nu este și o problemă a companiilor, nu doar a ANAF-ului – poate nu se duc companiile sau nu se înțeleg cu ANAF-ul… Care este mecanismul?

Răspuns:

Mecanismul e în felul următor. Noi a trebuit să implementăm aceste 2 instituții: acordurile de preț în avans și soluția fiscală individuală anticipată – care înseamnă: mă duc la ANAF, îi prezint speța cu absolut tot și ANAF îmi dă o decizie valabilă pentru mine și speța mea și dacă cumva vine cineva să mă controleze și eu am acționat conform cu decizia sunt ok și nu am niciun fel de problemă. Dar cum practica mănâncă teoria, o bună perioadă de timp cele 2 instituții nu au funcționat pentru că au fost efectiv blocate. Deci ele au fost inundate cu cereri, dar blocate. Durează 3-4 ani sau chiar mai mult să o obții. Se poate și într-un an-doi. Esența acordului de preț în avans și a soluției fiscale individuale anticipate este că trebuie să le iei înainte să te apuci. Păi cine stă 4 ani până să se apuce? Este un mecanism în favoarea contribuabilului, care ajută, dar doar dacă ar fi implementat și ar funcționa în România. El acum e o piedică. Dacă mă duc cu o cerere de astfel de acord și nu primesc acordul, eu teoretic nu pot să funcționez în baza a ce am scris acolo. Deci mâine, dacă vine să mă controleze, poate să spună că prețul meu nu e bun. Dar dacă a apucat să-mi spună că modelul meu e bun și că este în linie cu legislația prețurilor de transfer atunci nu mai poate să vină să-mi spună nimic. Deci problema e că nu funcționează.