VIDEO / Dan BĂDIN, Partener Servicii Fiscale, Deloitte România: În domeniul fiscalității lipsește direcția strategică. Abordarea legislației nu e unitară, fiecare înțelege cum vrea, de la inspectorul ANAF la consultant și la instanțele de judecată

5 noiembrie, 2025

Fiscalitatea din România are nevoie de o reformă care să garanteze claritate, stabilitate și certitudine, iar ce lipsește în primul și primul rând este lipsa unei direcții strategice în ceea ce privește fiscalitatea, a declarat Dan Bădin, partener Servicii Fiscale Deloitte.

Declarațiile au fost făcute la conferința anuală „Bugetul și fiscalitatea 2026: Efectele fiscalității și așteptările economiei”, organizată marți de Conferințele CDG și Academia de Studii Economice (ASE). Transmisia video integrală poate fi văzută AICI-VIDEO-INTEGRAL_LINK.

„Este nevoie de reformă și avem nevoie de claritate, de stabilitate, de certitudine. Ce lipsește? Ce credem noi că lipsește în primul și primul rând este lipsa unei direcții strategice, în ceea ce privește fiscalitatea din România. Ca un comentariu suplimentar, nu prea există strategie pe termen lung pe mai nimic în România. Chiar am scris în CursDeGuvernare, acum câteva săptămâni sau luni, un articol în care vorbeam despre acest lucru: lipsa unei strategii să zicem a României pentru anul 2050. Noi nu știm încotro vrem să ajungem, nu știm pe ce să punem accent, nu știm ce măsuri să luăm acum ca să ne fie bine atunci. La fel este și în zona de fiscalitate: nu există o astfel de strategie. Singura zonă unde am văzut o abordare pe termen lung a venit tocmai din perspectiva PNRR-ului care a cerut un program multianual pentru a face investițiile și acolo am văzut mai multă coerență în politicile publice. Dar și PNRR-ul, care printre altele a cerut și reforma fiscală, se va termina la anul, iar atunci chiar suntem curioși, cu toate modificările politice – și vedem câți prim-miniștri am avut în ultimii 10 ani, câți miniștri de finanțe, câți președinți ai ANAF și așa mai departe – să vedem de unde o să vină continuitatea dacă nu există o astfel de strategie pe termen lung”, a afirmat Dan Bădin.

Potrivit acestuia, în termeni de fiscalitate, contribuabilii își doresc digitalizare și simplificarea conformării voluntare, dar în parteneriat cu contribuabilul și nu pe seama acestuia.

Redăm în continuare principalele declarații:

Sunt multe lucruri care trebuiesc repetate, tot timpul, pentru a fi înțelese. Voi încerca să explic meniul fiscalității din perspectiva contribuabilului. Probabil că una din problemele majore ale fiscalității din România este că se schimbă, dramatic, tot timpul. Aș vrea să subliniez că asta nu este reformă. Faptul că avem 10, 20, 50 de schimbări în fiecare an nu înseamnă reformă fiscală. Asta nu înseamnă că s-a făcut reformă fiscală în fiecare an până acum.

Există acea vechere zicere care spune că în viață 2 lucruri sunt sigure: moartea și taxe. În România mai există o a 3-a certitudine: că fiscalitatea se va schimba de câteva ori și anul acesta. Aici este una din zonele majore pe care mediul de afaceri le consideră ca fiind extrem de importante. Desigur, nu doar mediul de afaceri, ci și persoanele fizice ca plătitori de taxe.

Pe de altă parte, noi suntem de acord că trebuie făcută o reformă fiscală. Vedem deficitele bugetare și dacă nu e destul de clar pentru toată lumea, 8-9% din PIB deficit bugetar înseamnă cam un sfert spre o treime din buget. Dacă bugetul e cu veniturile undeva la 32% din PIB, atunci 8-9% înseamnă că un sfert din cheltuielile statutului nu sunt acoperite din venituri. Asta este într-adevăr o problemă majoră adresată și antevorbitori. Înțelegem, dar este nevoia de a face lucrurile așa cum trebuie și suntem de acord că este nevoie de o astfel de reformă.

Pe lângă schimbările acestea multiple, fiscalitatea mai are și alte forme. S-a vorbit înainte despre fiscalitatea prin inflație. Atâta timp cât statul se împrumută la niște dobânzi care sunt sub rata inflației, plătește la bănci mai puțin și deci el câștigă din inflație pe seama economiei. Pe de altă parte, face și această competiție neloială business-urilor care doresc să se împrumute de la bănci. Dar este un fel de fiscalitate mascată.

Prețurile crescute la energie. Faptul că am avut firme cu capital majoritar de stat care au avut profitabilități extraordinar de mari în ultimii ani și au distribuit dividendele este, la fel, o formă mascată de taxare a economiei.

Există pe de altă parte și un fel de cvasi-fiscalitate: cerințele de raportare și costurile contribuabililor pentru raportările fiscale au crescut dramatic. Costurile pentru implementarea de soluții tehnologice au costat foarte mult contribuabilii și costă în continuare ca să le mențină și să facă raportările.

Deci vedem că există extrem de multe lucruri care sunt pe agenda oricărui plătitor de taxe din România, în ultimă instanță a oricărui cetățean. Este evident că pe lângă faptul că avem multe schimbări, acestea nu sunt întotdeauna clare. Este nevoie de norme (de aplicare) care nu se dau, cerem clarificări de la autorități și câteodată acestea nu vin, sau dacă vin nu aduc nicio clarificare. Nu există o abordare unitară în interpretare. Vedem că, eventual, ANAF-ul zice într-un fel când vine în control, dacă te duci în Justiție e altă opinie. Eventual, consultanții fiscali au altă opinie… Deci lipsa aceasta de clarificare a legii este unul din marile semne de întrebare și marile zone de incertitudine pentru contribuabili. E nevoie de claritate în modul în care se aplică legislația fiscală și aceasta, din păcate, nu există în foarte multe zone.

Avem zona de inovare fiscală, care ține nu numai de predictibilitate. Avem impozite care au fost introduse poate în foarte puține țări din lume sau în niciuna. S-a vorbit despre IMCA, am vorbit despre impozite prin energie și altele. Acestea clar afectează apetitul investițional, vin cu costuri suplimentare și impozitează profiturile, am văzut, la rate inimaginabile. Chiar impozitează și pierderile. Atunci, de ce să vină investitorii aici, la noi, în România? Chiar ne dorim să vină acești investitori?

Colectarea. O altă mare problemă. Plătitorii corecți de taxe au această cerință continuă făcută către guvernanți: dacă eu îmi plătesc corect taxele, de ce tot mie îmi crești impozitele în loc să te duci să colectezi din marea zonă de economie gri/neagră, unde estimările sunt între 10-30% din economie, că ar fi în zona aceasta unde nu se plătesc taxe.

Se știe de către ANAF în ce zone se face evaziune? Construcții, servicii? Nu știu în ce zonă, dar există o astfel de analiză? Dacă da, de ce nu se luptă împotriva acestei zone de evaziune fiscală?

Capacitatea administrației fiscale, în sine. Capacitatea de a face controalele fiscale și de a face controalele profesionist și focusat pe riscurile identificate. Sistemele din spatele celor de la ANAF: din câte știm nu există un sistem unitar. Există zeci, sute de sisteme informatice care nu sunt puse unitar și de multe ori contribuabilii vor să afle care este situația fiscală, iar la Fisc cer o evidență și bineînțeles ea este diferită față de ce au ei.

Deci există foarte multe probleme care duc în zona de reformă. Atunci, dacă este nevoie de reformă și avem nevoie de claritate, de stabilitate, de certitudine, ce lipsește? Ce credem noi că lipsește în primul și primul rând este lipsa unei direcții strategice, în ceea ce privește fiscalitatea din România. Ca un comentariu suplimentar, nu prea există strategie pe termen lung pe mai nimic în România. Chiar am scris în CursDeGuvernare, acum câteva săptămâni sau luni, un articol în care vorbeam despre acest lucru: lipsa unei strategii să zicem a României pentru anul 2050. Noi nu știm încotro vrem să ajungem, nu știm pe ce să punem accent, nu știm ce măsuri să luăm acum ca să ne fie bine atunci… La fel este și în zona de fiscalitate: nu există o astfel de strategie. Singura zonă nde am văzut o abordare pe termen lung a venit tocmai din perspectiva PNRR-ului care a cerut un program multianual pentru a face investițiile și acolo am văzut mai multă coerență în politicile publice. Dar și PNRR-ul, care printre altele a cerut și reforma fiscală, se va termina la anul, iar atunci chiar suntem curioși, cu toate modificările politice – și vedem câți prim-miniștri am avut în ultimii 10 ani, câți miniștri de finanțe, câți președinți ai ANAF și așa mai departe – să vedem de unde o să vină continuitatea dacă nu există o astfel de strategie pe termen lung.

Mai mult, măsurile vedem că sunt pro-ciclice. Și înțelegem că, în momentul acesta dificil în care trebuie să însănătoșim finanțele publice, au fost necesare și măsuri de creștere a taxelor. Dar când spuneam acum 7-8-9 ani, câ aveam creștere economică și atunci se reduceau taxele, că se iau măsuri pro-ciclice, nu anti-ciclice, și vom ajunge în situația când vom fi într-o criză să creștem taxele că nu avem de unde (altundeva)… Atunci nu asculta nimeni. Noi, mediul de business și academic, am repetat asta și din păcate am ajuns în această situație și spunem: da, suntem în criză și acum luăm iar măsuri pro-ciclice. În contextul în care trebuia încurajată economia noi nu avem cu ce și creștem fiscalitatea.

Digitalizarea este un alt aspect pe care contribuabilul și-l dorește. Pentru că dorim un acces cât mai simplu, cât mai inteligibil, eventual plăți online, depuneri de declarații online și așa mai departe. Să se facă această conformare în ceea ce privește fiscalitatea cât mai simplă. Din păcate, ce vedem în realitate, este că toată această campanie pentru digitalizare, care s-a făcut în ultimii ani pe relația ANAF-contribuabili a însemnat de fapt foarte multe investiții din partea contribuabililor, atât din perspectiva sistemelor informatice, din perspectiva muncii efective pentru a implementa acele sisteme, iar din păcate, după aceste investiții, nu vedem prea multe rezultate. Nu vedem că raportăm mai puțin. Dimpotrivă, raportăm mai mult. Nu raportăm mai ușor.

Deci în loc să aducă niște beneficii această digitalizare, pare că lucrurile au mers în direcția opusă. Avem mai multe raportări, mai mult de lucru și costuri de conformare mai mari. Deci digitalizarea este un lucru pe care contribuabilul și-l dorește, dar să se facă cu contribuabilul, nu pe seama lui. Pentru că vrem ca digitalizarea să simplifice, nu să complice lucrurile.

Un alt aspect care este clar pe agenda contribuabililor: faptul că reformele care s-au făcut până acum nu aduc prea multă încredere. De ce: pentru că se vede că măsurile recente s-au concentrat în zona de creștere a fiscalității, iar pe de altă parte cheltuielile publice, cum spunea și domnul Dăianu, au rezistență și nu prea scad. Sunt tot pe acolo. Și crește sentimentul că este un efort unilateral: adică efortul vine din partea contribuabilului, care trebuie să plătească mai multe taxe, dar nu se vede în oglindă ceva care să vină în susținerea acestui efort crescut.

Nu vedem servicii publice mai bune. Serviciile publice au cam aceeași natură.

Există privilegii și excepții și asta doare. Pare că sistemul favorizează pe unii și alții și nu este în beneficiul tuturor. Și atunci, din această problemă a percepției – amplificată clar și de media, că e oficială sau social-media – ne duce la scăderea conformării voluntare și a solidarității fiscale. Oamenii nu mai au dorința, interesul, să își plătească corect taxele. Și dacă vă uitați la persoanele fizice, mici comercianți și mici lucrători ș.a.m.d., pare că din păcate este un sport național în a încerca să eviți plata taxelor, în foarte multe zone. Atunci, defapt, ideea este cum să cresc încrederea cetățeanului că ceea ce plătesc eu către stat se va întoarce către mine în beneficiul meu ca plătitor de taxe.

În concluzie, o reformă autentică ar însemna claritate: să fie reguli simple, clare, cu o abordare unitară în implementare. Să existe predictibilitate și vorbim de zeci de ani despre acest lucru. Politica fiscală în alte țări se face pe ani, pe zeci de ani. Dau exemplul Bulgariei unde în ultimii 10-15 ani modificările lor fiscale au venit în mare parte de la UE, dar local legislația au ținut-o foarte stabilă, deși e lângă noi, la sud de Dunăre. Nu ne uităm la Danemarca sau la alte țări mai dezvoltate, unde când se modifică o legislație fiscală încep discuțiile cu 2-3 ani înainte și se implementează cu 1 an înainte ca lumea să fie pregătită pentru ce urmează. La noi apare pe 30-31 decembrie cu aplicare de la 1 ianuarie. Când ai timp să te pregătești pentru modificările acelea fiscale?

Bineînțeles, se dorește simplificare, mai puțină birocrație și digitalizare. Echilibru: statul să își asume să își reducă și el costurile, sau cel puțin să le eficientizeze. Respect: contribuabilul vrea să vadă respect din partea statului, că este considerat ca partener și nu ca un suspect care are doar interesul de a face evaziune fiscală.

Atunci, stabilitatea fiscală și parteneriatul real între stat și contribuabil par ca principalele domenii în care se poate construi încrederea între contribuabil și autorități.

România are nevoie de o reformă fiscală care să fie predictibilă, echitabilă, să nu fie doar despre colectare, ci despre cooperare. Contribuabilul cere reguli clare, transparență, predictibilitate și reciprocitate.

Un sistem fiscal solid nu se clădește prin constrângere, ci prin încredere și respect reciproc.

Sesiune de întrebări și răspunsuri:

Întrebare din online: Ați văzut o analiză, un studiu sau un raport referitor la valoarea investițiilor sau volumul lor, investiții amânate din cauza impozitului pe cifra de afaceri (IMCA)?

Răspuns:

Este aproape imposibil să se facă o astfel de statistică pentru că ar trebui luați în parte, fiecare investitor în parte și văzut fiecare a dorit să vină în România și care nu a mai venit. Deci nu există o astfel de statistică, dar din discuții pe care le-am avut cu diverși investitori – unii deja cu prezență în România, alții interesați de România – a fost în ultimii ani o reticență mai mare în a investi în România.

În special aceste inovații de la impozitul pe cifra pe cifra de afaceri, ca să nu mai vorbesc pe lângă alte aspecte. Pentru că o decizie de investiție nu ține numai de taxe. Instabilitatea politică, inflație, costurile cu forța de muncă, etc. Toate acestea sunt elemente care duc la decizia de investire. Deci fiscalitatea e numai o componentă. Nu există o astfel de situație, dar în mod cert potențialul de a investi în România este mult mai mare decât ce vedem acum.

Întrebare din sală: Povestea asta cu strategiile se aude de zeci de ani. Ce ar trebui totuși să se întâmple ca să se aplice cu adevărat?

Răspuns:

Trebuie 2 lucruri: voință politică și profesionalism în implementarea politicilor publice.

Acești politicieni pe care îi avem acum trebuie să înțeleagă mesajul. Situația în care suntem, noi ca țară și ei ca politicieni, nu e una din cele mai roz și probabil aceasta ar trebui să fie un moment în care să aibă loc o deșteptare. Să sune puțin clopoțelul și să ne apucăm să facem treabă. Din mesajele pe care le-am auzit anterior, de la domnii miniștri prezenți aici, a părut că lucrurile încep să meargă într-o direcție normală și potrivită. Bineînțeles, de la declarații… așteptăm și rezultatele acestor inițiative.

Politicul conduce statul, economia, societatea și trebuie ca noi, ca cetățeni și contribuabili, să cerem mai mult de la politicienii noștri, mai mult profesionalism în administrarea treburilor publice.