Premierul Ilie Bolojan a efectuat luni o vizită de lucru la Bruxelles în care a avut discuții cu trei dintre comisarii europeni, respectiv cel pentru Economie, Apărare și comisarul român Roxana Mânzatu.
Discuțiile au vizat subiecte precum deficitului bugetar și revenirea pe traiectoria de ajustare bugetară, dar și programul de investiții al României finanțat din fonduri europene, inclusiv lista de proiecte ce vor primi finanțare prin mecanismul SAFE.

”Discuție foarte bună astăzi cu comisarul european Valdis Dombrovskis despre situația macroeconomică și fiscală a României. Vom lucra în continuare la reformele necesare pentru a consolida stabilitatea și a asigura sustenabilitatea finanțelor publice. Vom continua dialogul strâns pe aceste teme importante”, a transmis Ilie Bolojan după întâlnirea cu comisarul pentru Economie, cu care discuțiile s-au centrat pe rectificarea bugetară și situația macroeconomică a României.
Principala miză a deplasării premierului este ca România să demonstreze că se ține de angajamentul de a reduce deficitul bugetar, cel mai mare din Uniunea Europeană. Asta va garanta și eliminarea riscului de suspendare a fondurilor europene, respectiv închiderea procedurii.
Ce caută România: Consens cu oficialii UE să facem cât mai multe proiecte strategice cu fonduri europene
Bolojan a fost întrebat, joi, la Euronews, care sunt priorităţile cu care merge săptămâna viitoare la Bruxelles şi de ce nu se întâlneşte şi cu Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene.
„Doamna von der Leyen este în Statele Unite luni, deci nu este la Bruxelles, iar întâlnirile cu comisarii sunt pe trei programe importante pentru România. În primul rând, în pregătirea rectificării bugetare, în pregătirea Consiliului miniştrilor de Finanţe, al ECOFIN-ului din luna octombrie, trebuie să ne reglăm aspectele care ţin de deficite şi de măsurile pe care România le-a luat şi le pregăteşte în aşa fel încât să fim o ţară de încredere şi să fim în situaţia de a nu se mai continua procedura de suspendare a fondurilor europene”, a afirmat Ilie Bolojan.
El a adăugat că Guvernul se pregăteşte săptămâna viitoare să facă rectificarea bugetară.
„Acest lucru este un element foarte important şi, în baza discuţiilor pe care echipa de la Ministerul de Finanţe a purtat-o cu echipa de finanţe a Comisiei Europene, plus discuţiile pe care mâine şi poimâine domnul ministru Nazare le are la Consiliul Informal de la Copenhaga, ne pregătim să facem rectificarea de buget săptămâna următoare. Avem situaţii în care estimările de la începutul anului legate de modul în care vor fi cheltuite sumele de bani până la final s-au dovedit total nerealiste şi trebuie să corectăm lucrurile în aşa fel încât să asigurăm plăţile, să continuăm investiţiile. Acesta e un element foarte important şi trebuie să mă asigur că toate aspectele din punctul acesta de vedere sunt în regulă”, a explicat Ilie Bolojan.
Discuții pentru proiectele de investiții din mecanismul SAFE. Printre ele, capetele de la Autostrada Moldovei și investiții în Portul Constanța
A doua întâlnire a fost cu Andrius Kubilius, comisarul european pentru Apărare și Spațiu.
Premierul a transmis după ședință că a avut o discuție foarte bună despre SAFE și modalitățile de aprofundare a cooperării cu țările de pe Flancul Estic al NATO.
”România și Marea Neagră au un rol esențial în consolidarea securității Europei”, a transmis Ilie Bolojan într-o postare pe Facebook.

Legat de această întâlnire, Bolojan a declarat joi că miza aici este includerea în mecanismul SAFE a celor două capete de autostrada din Autostrada Moldova, care altfel vor fi trebui finanțate de la bugetul de stat.
„În urma analizării solicitărilor ţărilor europene, Comisia a repartizat, practic, cotele din creditul pe care l-a contractat Comisia pentru apărare şi este foarte important ca banii care sunt puşi sub formă de credit, România ia un credit foarte avantajos, e vorba de aproximativ 16 miliarde de euro, componenţa urmând să fie clarificată în următoarele două luni de zile, să stabilim care este modalitatea în care ne vom definitiva aceste proiecte, pentru că cel puţin două dintre ele înseamnă capetele de autostradă dinspre Moldova, atât pe relaţia Paşcani-Siret prin Suceava, dar şi Paşcani-Ungheri spre Moldova prin Iaşi, şi menţinerea lor în programul SAFE, în programul de creditare, este foarte importantă, pentru că altfel nu avem bani să le finalizăm”, a transmis premierul Ilie Bolojan, explicând importanţa creditului respectiv pentru România.
Prim-ministrul a adăugat că acest credit care ni se acordă ne ajută pe trei componente: pe componenta de deficit bugetar, pentru că 10 ani avem o perioadă de grant şi un credit cu dobânzi foarte bune, ne ajută pe componenta de apărare, pentru că ne permite să avem o predictibilitate a cheltuielilor de apărare în anii următori, să putem să ne achiziţionăm ceea ce propune Ministerul Apărarii, să ne dezvoltăm o industrie de apărare pe teritoriul ţării noastre, să creăm locuri de muncă, să luăm un transfer de tehnologie şi în acelaşi timp ne ajută pe această finanţare, pe infrastructura mixtă de transport şi militar.
Poziția României pe bugetul UE
Premierul a mai adăugat că întâlnirea cu Roxana Mânzatu, comisarul român de la Bruxelles, vizează poziția României pe bugetul UE astfel încât să obținem o negociere cât mai bună pentru țara noastră.
„Apoi sunt discuţiile cu doamna Mânzatu, cu românca noastră, care sunt foarte importante pentru că urmează dezbaterile pentru viitorul program de finanţare. Şi aici trebuie să stabilim şi să definitivem o poziţie a României în aşa fel încât sumele care revin României şi modalităţile care reglementează cum se alocă aceste sume, ce rămâne pe politică agricolă, ce rămâne pe coeziune, să le înţelegem cât mai bine şi să putem ca negocierile care vor veni să obţinem o negociere cât mai bună şi pentru ţara noastră”, a afirmat Ilie Bolojan.
(Citește și: ”Marea Corecție a deficitului – impactul măsurilor: cât din taxe, cât din cheltuieli. Cum s-ar împărți povara între sectorul privat, cel public și consumatori”)
(Citește și: ”Video / Pachetul 2 de reformă fiscală: Schimbare de filosofie la taxarea multinaționalelor – modificări majore la regimul fiscal – taxă nouă pe coletele Temu/Shein. Reformă și la ANAF, care se subordonează Finanțelor”)
***