27 iunie, 2025

Banca Transilvania (TLV), cea mai mare bancă din România și din regiune, a atras o finanțare de 1,5 miliarde de lei printr-o emisiune de obligațiuni realizată prin Bursa de Valori București, potrivit unui comunicat.

Suma atrasă reprezintă un record pentru sistemul bancar local. Obligaţiunile vor fi listate la Bursa de Valori Bucureşti în luna iulie, iar Eeisiunea de obligaţiuni a primit rating de tip Investment Grade, BBB- din partea Fitch, același nivel cu ratingul suveran al României. BT precizează că are în strategie utilizarea în continuare a mecanismelor de finanţare prin piaţa de capital, pe piaţa locală şi pe pieţele internaţionale.

Structura investitorilor: jumătate din subscrieri au fost ale investitorilor instituționali din România. Dobândă de 8,9%

”Banca Transilvania anunţă finalizarea cu succes a primei sale emisiuni de obligaţiuni sustenabile în lei, la Bursa de Valori Bucureşti, care a fost primită cu interes ridicat de investitorii locali, în ciuda contextului economic incert. În primele ore de la lansare, jumătate dintre cei care au investit în obligaţiuni au fost investitori instituţionali din România – fonduri de investiţii, fonduri de pensii, bănci comerciale, companii de asigurare şi companii comerciale. Totodată, emisiunea a atras atenţia investitorilor internaţionali, ceea ce denotă un interes tot mai mare pentru piaţa de capital din România. Totodată, investitorii ancoră, cum sunt băncile de dezvoltare şi fondurile internaţionale, au sprijinit demersul Băncii Transilvania la BVB”, anunţă grupul financiar.


Emisiunea a constat în obligaţiuni senior nepreferenţiale, cu o maturitate de 7 ani, cu opţiune de răscumpărare după 6 ani, iar subscrierea minimă a fost de 600.000 de lei. Cuponul oferit este de 8,875%.

Suma atrasă de la investitori va avea ca destinaţie finanţarea proiectelor durabile, conform criteriilor de eligibilitate din Cadrul BT de finanţare sustenabilă şi se înscrie în cerinţa minimă de fonduri proprii şi datorii eligibile (MREL – The Minimum Requirement for Own Funds and Eligible Liabilities).

Emisiunea de obligaţiuni va debuta la Bursa de Valori Bucureşti în luna iulie 2025, iar obligaţiunile vor avea simbolul XS3109437387

„De aproape 30 de ani, Banca Transilvania foloseşte cu succes piaţa de capital pentru a-şi finanţa operaţiunile şi creşterea, cu beneficii atât în ceea ce priveşte activitatea băncii, dar şi pentru dezvoltarea pieţei de capital. Prin această emisiune în lei am diversificat opţiunile de investiţii pentru investitorii locali şi ne bucurăm de interesul cu care a fost primită în piaţă. Fondurile atrase, alături de capitalizarea majorităţii profitului de anul trecut, ne ajută să creştem creditarea companiilor şi a populaţiei, cu efecte imediate în creşterea economică”, declară Ömer Tetik, director general, Banca Transilvania.

Noua emisiune de obligaţiuni ridică la aproape 2,5 miliarde de euro (echivalent) valoarea celor 5 emisiuni de obligaţiuni lansate de Banca Transilvania începând cu 2023. Exceptând emisiunea de obligaţiuni în lei şi plasamentul în obligaţiunile subordonate, toate celelalte obligaţiuni (TLVRO30, TLVRO28 şi TLVRO27) sunt listate la Euronext Dublin.

Banca Transilvania este parte din Grupul Financiar Banca Transilvania şi liderul pieţei bancare din România şi din Europa de Sud-Est, cu aproape 80% capital românesc. Banca a fost înființată acum peste 30 de ani, în 1994, în Cluj-Napoca, cu un capital de 2 milioane de dolari și 13 angajați. Totodată, BT este prima bancă din ţară care a fost listată la Bursa de Valori Bucureşti (1997) și este cel mai longeviv emitent din componenţa BET, primul indice dezvoltat de bursa românească.


Aproape 70.000 de acţionari investesc în Banca Transilvania, iar BT are 23% cotă de piaţă după active, peste 5 milioane de clienţi, mai bine 10.000 de angajaţi şi 530 de sedii în 180 de localităţi.

(Citește și: ”Bursa închide la un nou maxim istoric – Semnal pozitiv pentru perspectiva României. Urmează măsurile de ajustare”)

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: