Legenda spune că Turnul Babel a rămas neterminat când oamenii au încetat să mai vorbească aceeași limbă și au încetat să se mai coordoneze. La fel și cu deficitul bugetar al României. Obiectivul micșorării lui semnificative și constante nu va fi atins atâta vreme cât cei chemați să rezolve problema vor continua să vorbească limbi diferite.
Marea confuzie care se face este aceea că se vorbește despre ajustări bugetare în general, ignorând faptul că există de fapt două categorii importante și foarte diferite de ajustări: ajustările bugetare „ritualice” și ajustările bugetare de impact.
Ajustările bugetare „ritualice” sunt cele care presupun corectarea unor decizii abuzive, neetice sau discriminatorii. Putem include aici sistemul pensiilor speciale, suprapopularea unor instituții sau companii de stat, salariile, cheltuielile sau investițiile excesive sau nejustificate.
Problema este că există un grup important de analiști/decidenți care consideră că doar aceste ajustări „ritualice” vor fi suficiente pentru a corecta cea mai mare parte din deficitul bugetar. Această ipoteză este falsă, economiile nefiind nici pe departe suficient de mari pentru a genera cei 40 de miliarde necesari pentru acest an. Asta face ca o altă categorie de analiști/decidenți să considere că astfel de ajustări pot fi amânate sau ignorate, având în vedere că suntem deja în criză de timp și avem nevoie de rezultate imediate. Din acest motiv, acest al doilea segment de lideri de opinie consideră că măsurile care contează cu adevărat sunt cele de impact, care ne ajută să răspundem așteptărilor Comisiei Europene, agențiilor de rating și investitorilor, minimizând astfel riscul de a fi penalizați.
Adepții tăierilor „ritualice” sunt focalizați mai ales pe tăierea cheltuielilor, în timp ce adepții măsurilor de impact sunt axați mai degrabă pe creșterea veniturilor fiscale.
Pasul esențial care trebuie făcut de ambele grupuri pentru a ieși din blocajul actual este recunoașterea faptului că cele două abordări nu sunt alternative, ci complementare. Ambele tipuri de ajustări sunt de fapt necesare și iată de ce.
Marea problemă a decidenților politici din România nu este doar rezolvarea deficitului bugetar, ci, în egală măsură, rezolvarea deficitului de încredere. Populația nu va accepta ajustările care chiar contează financiar, fără un șir de semnale care să instaureze, chiar și parțial, încrederea că guvernanții îi tratează pe toți la fel, fără a face discriminări pentru o categorie profesională/socială sau alta. Acesta este rolul ajustărilor „ritualice”, rolul de a începe restabilirea încrederii. Pentru că, altminteri, din punct de vedere bugetar, impactul lor va fi extrem de limitat. Dar nu se poate trece la măsurile care contează fără primele semnale menite să restabilească încrederea. Iar asta se poate face doar prin ajustările „ritualice”.
În același timp, trebuie gândite și puse în aplicare și acele măsuri care chiar contează. Iar acestea se împart în două categorii: cele care dau rezultate imediate, precum creșterea de taxe și impozite, și cele care pot avea consecințe doar începând cu 2026, precum eliminarea evaziunii la TVA. În acest moment, România are nevoie de măsuri cu rezultate imediate, care să arate către observatori o inversare de tendință în ce privește deficitul bugetar și hotărârea de a atinge obiectivele vizate pentru acest an.
Însă drumul dificil al ajustării fiscale nu se va termina în 2025! De fapt, el abia începe. Asta înseamnă că celelalte măsuri, care vor începe să producă efecte abia începând cu 2026, vor fi și ele absolut necesare pentru a continua consolidarea fiscală. Din acest motiv, temerea că odată cu creșterea anumitor taxe și impozite se va abandona orice altă măsură de eliminare a evaziunii și discriminării fiscale nu mi se par justificate. Fără ele, România nu va avea cum să-și scadă deficitul bugetar cu câte 1 punct procentual pe an în următorii 7 ani.
Aceste falii între adeptii ajustărilor „ritualice” și cei ai ajustărilor de impact ar trebui închisă cât mai rapid prin recunoașterea faptului că, de fapt, ambele sunt necesare și că trebuie declanșate împreună pentru a aborda simultan cele două mari deficite cu care se confruntă România: cel de încredere și cel bugetar. Iar ordinea nu e întâmplătoare…
(Citește și: ”Radu Crăciun / Un bob de mazăre nu ne poate hrăni pe toți”)
***
Urmărește-ne pe Google News
Un răspuns
Radu Crăciun / Turnul Babel
BNR din 1990 a facut o politica a cursului de schimb in defavoarea economiei… un leu mereu mai puternic decat o arata piata a facut ca orice import sa fie mai ieftin si asta prin limitarea productiei interne pana la anularea acesteia… asa totul a mers spre transformarea Romaniei intr-o piata mare pentru tarile din UE si nu numai… acum mergem la fel … in 2015 am indeplinit toate conditiile pentru a trece la euro … nu s-a dorit trecerea de catre BNR … asa ca si astazi platim cursuri de schimb mai mari decat cele ale BNR… daca va uitati la o factura de telefonie, gaz etc vedeti ca platim abonamentul la un curs cu cel putin 0,5 % mai mare decat cel al BNR… daca ar fi fost in euro totul aceste subterfugii de catig suplimentar nu ar mai fi fost… Bani mai multi la buget pot fi asigurati si prin reducerea indemnizatiilor celor de la BNR si desigur verificarea tuturor costurilor acesteia.
Daca tot vorbim de echilibrarea bugetului ar trebui sa incepem cu exemplul dat de BNR.