Privind la intensitatea în creștere a dezbaterilor pe tema bugetului României, îmi vine în minte acea scenă din desenul animat Tom și Jerry în care, aflați într-o cabană izolată de zăpadă, își bat capul și se luptă ca să împartă un bob de mazăre în două pentru a supraviețui.
Este exact ceea ce politicieni, experți și analiști încearcă să facă, nu de săptămâni sau luni, ci de ani de zile cu bugetul României, când, de fapt, diagnosticul este dureros de simplu. Nu ai cum să ai servicii publice și infrastructură de nivel european cu un buget care nu are absolut nimic de-a face cu țările europene. Din punctul de vedere al mărimii, veniturile fiscale ale bugetului României sunt pur și simplu din cu totul alt “film”. (De desene animate, dacă vreți…).
În postarea precedentă, intitulată “Este România condamnată la succes?”, prezentam un grafic care, într-un mod izbitor, poziționa România ca fiind ieșită total din plutonul țărilor europene din punctul de vedere al deficitelor gemene: cel bugetar și cel de cont curent (al balanței externe). Nu întâmplător, România se remarcă în Europa și din punctul de vedere al veniturilor fiscale raportate la PIB, adică la mărimea economiei.
Sursă: BCR Research
Veniturile fiscale ale României raportate la PIB au fost tradițional sub 30%. Media țărilor europene este în jurul a 40%. Asta înseamnă că, pentru a intra în rândul țărilor europene, România este obligată să își crească veniturile fiscale cu 30%! Nu avem cum să fim noi deținătorii unui model economic pe care Europa nu l-a inventat.
Fără doar și poate, evaluări și ajustări ale cheltuielilor bugetare sunt absolut necesare din motivul optimizării utilizării resurselor și din motive etice. Dar să nu ne îmbătăm cu apă rece. Nu așa se va rezolva ajustarea imensului deficit bugetar și subfinanțarea educației, sănătății sau infrastructurii. Pentru că, dacă luăm, de exemplu, cheltuielile cu sănătatea și educația și le raportăm la veniturile bugetare (nu la PIB!), vom vedea că procentele sunt similare celor mai avansate țări occidentale din Europa, care excelează la acest gen de servicii.
De altfel, bugetul României este deja copleșit de cheltuieli rigide, extrem de dificil de scăzut fără riscul unor tensiuni sociale majore.
Sursă: BCR Research
Deci, raportat la veniturile fiscale mici pe care le are, România nu are cum să facă cu mult mai mult pentru îmbunătățirea serviciilor publice. Ca să nu mai vorbim de creșterea cheltuielilor militare. În momentul de față, raportat la veniturile fiscale pe care le are, cheltuielile militare plasează România în topul țărilor europene. Deci o creștere substanțială a cheltuielilor cu apărarea raportate la PIB este total nerealistă fără o creștere, și ea substanțială, a veniturilor fiscale raportate la PIB.
Cum pot fi crescute veniturile fiscale cu 30%? Din trei direcții: eliminarea evaziunii fiscale, eliminarea excepțiilor fiscale și, da, creșterea unor taxe și impozite. Iar ușurința implementării măsurilor este invers dezirabilității lor. Însă este o iluzie faptul că România va putea furniza servicii publice de calitate și că se va putea dezvolta fără o convergență graduală a taxelor și impozitelor către nivelul european. O economie care nu poate crește sau nu poate atrage capital străin decât prin impozite mici are o mare problemă structurală și de atractivitate, care se cere a fi diagnosticată și abordată urgent. Este o dilemă pe care decidenții politici, împreună cu mediul de afaceri, trebuie să o discute și să o lămurească cât mai curând. Vrem un paradis fiscal sau o țară care să continue să se dezvolte și când finanțarea europeană va înceta?
În final, întrebarea de 1000 de puncte pentru cei care vor conduce țara este: cine va suporta cu predilecție această creștere de taxe și impozite în scopul reducerii deficitului? Pentru că regimul fiscal și modul lui de aplicare au fost unele dintre sursele polarizării extreme a societății și ale frustrării care s-a revărsat în societate: prin averile făcute din evaziune fiscală sau prin abuzarea excepțiilor fiscale, prin discrepanța de impozitare dintre muncă și capital, prin serviciile publice de proastă calitate ca urmare a subfinanțării lor.
(Citește și: ”Radu Crăciun: Este România „condamnată” la succes?”)
***
Urmărește-ne pe Google News
Un răspuns
Radu Crăciun / Un bob de mazăre nu ne poate hrăni pe toți – aveti dreptate … doar ca sunt foarte multe boabe imprastiate peste tot si la toti astfel incat producria nu este suficienta… si asta pentru ca nimeni nu mai face productie – ci mai mult de 50 % doar urmaresc, verifica, stabilesc etc etc ceea ce fac o parte mica. Daca boabele imprastiate la cei care nu produc atunci si procentul la care faceti referire se schimba … iar daca se face din nou o crestere a taxarii productiei atunci interesul investitorilor scade … astazi daca investesti in obligatiuni la stat ai peste 7% venit net … si nu faci nimic… doar astepti… cate societati au un randament la fel de bun ? Regula este ca doar unii bugetari sar in sprijinul cresterii impozitarii – ei au trait toata viata lor din astfel de venituri, dar trebuie sa recunoastem ca sunt multi care inteleg fenomenul si cand pot si unde pot o si spun… la o crestere a taxarii de anul trecut – se poate verifica cati investitori au plecat si cate afaceri s-au inchis…