Analizând evoluția datoriei publice și a deficitelor bugetare a celor mai mari 19 economii dezvoltate, în perioada 1995-2020, o echipă de cercetători de la Universitatea din Lisabona și de la banca centrală a Letoniei a constatat că politicienii reacționează la creșterea nivelurilor datoriei doar într-o logică electorală.
Cu alte cuvinte, reduc deficitele bugetare doar pentru a avea spațiu fiscal în anii electorali, ignorând impactul împrumuturilor cu scadențe pe termen lung. Acest lucru este îngrijorător având în vedere că majoritatea strategiilor de administrare a datoriei publice prevăd creșterea maturității medii. Astfel, statele riscă să amâne prea mult aceste corecții, până când e prea târziu și datoriile devin nesustenabile.
În medie, o creștere de 10 puncte procentuale a raportului datorie/PIB duce la o reducere a deficitului bugetar primar cu 0,3% din PIB. Totuși, sensibilitatea politicienilor depinde foarte mult de maturitatea datoriei, se arată în studiul citat. (Autorii au folosit un indicator numit reacția fiscală – modul în care soldul bugetar primar răspunde la modificările raportului datorie/PIB).
Graficul de mai jos arată reacția deficitelor la creșterea nivelurilor datoriei cu diferite maturități. Numerele pozitive indică faptul că deficitele scad ca răspuns la niveluri mai mari ale datoriei, în timp ce numerele negative arată că deficitele cresc, chiar dacă datoria crește.
După cum se observă din graficul de mai sus, cea mai evidentă reacție a politicienilor – reacție măsurată prin corecția deficitului – este la maturitățile de 3-5 ani, maturitate similară duratei unui ciclu electoral.
Totuși, odată ce maturitatea datoriei depășește 10 ani, reacția se schimbă. În acest caz, nivelurile mai mari ale datoriei nu mai declanșează scăderea deficitelor. Astfel de datorii pe termen lung devin un caz clasic de „après moi, le déluge” (după mine, potopul).
Creșterea datoriei publice pe termen lung de la începutul acestui secol a contribuit la reducerea reacției fiscale cu jumătate.
„Interpretăm aceste rezultate astfel: prin extinderea termenului de rambursare a datoriei în viitorul mai îndepărtat, autoritățile fiscale pot deveni mai puțin preocupate de riscuri, simțind o urgență mai mică de a convinge piețele de sustenabilitatea politicii fiscale și de a le persuada să permită un interval mai lung pentru ajustarea raportului datorie publică/PIB”, concluzionează autorii.
În ultimii 15 ani, stocul datoriei publice s-a dublat
Capacitatea unui guvern de a se împrumuta ușor și la costuri reduse este esențială pentru a asigura furnizarea de bunuri și servicii publice în condiții optime, fără a fi necesare ajustări pro-ciclice ca răspuns la șocuri economice adverse. Totuși, atunci când datoria publică crește prea rapid sau ajunge la niveluri excesive, aceasta generează mai multe consecințe negative: preocupările legate de sustenabilitatea datoriei publice se intensifică, ratele dobânzilor și, implicit, plățile de dobânzi cresc, iar spațiul fiscal se reduce, limitând astfel capacitatea guvernului de a menține furnizarea serviciilor publice la niveluri optime, argumentează autorii.
Această problemă este deosebit de presantă astăzi, având în vedere creșterea fără precedent a datoriei publice din ultimele decenii. În mai puțin de cincisprezece ani, stocul global de datorie publică s-a dublat aproape, crescând de la 51 la 97 de trilioane de dolari americani.
Ponderea datoriei pe termen lung a crescut considerabil…
Cea mai mare parte a acestei creșteri a datoriei a avut loc în țările dezvoltate care, în ciuda nivelurilor ridicate de îndatorare, nu se confruntă în prezent cu riscul de incapacitate de plată.
„O explicație posibilă constă în schimbarea structurii maturității datoriei publice, care diferă semnificativ față de deceniile trecute. În timp, s-a produs o deplasare semnificativă a obligațiilor suverane către maturități mai lungi. De exemplu, în Zona Euro, ponderea datoriei pe termen lung a crescut de la 6% în 1995 la mai mult de 20% în prezent. Cu excepția SUA, această schimbare a fost răspândită în economiile dezvoltate majore, maturitatea medie ponderată a datoriei publice crescând aproape continuu”, notează autorii.
…dar datoria pe termen lung favorizează lipsa reacției politice
Dacă ponderea datoriei guvernamentale cu o maturitate mai mare de 10 ani ajunge la 50%, autorii studiului calculează că sensibilitatea fiscală ar scădea la zero. Cu alte cuvinte, dacă datoriile ajung la scadență peste un deceniu, guvernele din prezent nu întreprind măsuri de corectare a deficitelor. Or, datoria publică devine nesustenabilă dacă politicienii decid să mențină deficite mari și nesustenabile.
Pentru țara medie din eșantion, acest lucru echivalează cu o maturitate medie a datoriei guvernamentale de 14 ani. „Răspunsul soldului primar la datoria publică devine neglijabil atunci când maturitatea medie ponderată a datoriei publice ajunge la aproximativ 14 ani”, reiese din studiu.
Între 2000 și 2020, maturitatea medie a datoriei guvernamentale a crescut de la 5 ani la 8 ani și continuă să crească.
(Citește și: ”Analiză: Creditul guvernamental a crescut în 2024 de trei ori mai repede decât creditul acordat companiilor și populației – Pondere record”)
***
Urmărește-ne pe Google News
