Curtea Constituțională a României a decis miercuri că legea votului uninominal majoritar într-un singur tur – așa numita lege a uninominalului pur – este neconstituțională în întregime, admițând contestația depusă de PDL.
Legea, votată de noua majoritate parlamentară (USL sprijintă de UNPR și minorități altele decât ca maghiară) în 22 mai, a fost atacată de PDL la Curtea Constituțională. Experiența arată că un asemenea sistem electoral avantajează partidele sau alianțele foarte mari, care pot obține un număr de mandare mai mare, procentual, decât scorul politic obținut în alegeri.
Inițial, legea care reglementa votul uninominal pur a fost susținută de aproape toate partidele politice – inclusiv PDL, PSD și PNL – și s-a bucurat și de sprijinul președintelui Traian Băsescu. Proiectul depus la parlament prevedea, însă, un pragf electoral și reducerea numărului de parlamentari la 300. La dezbatarea și votul legii, proiectul a fost amendat, în sensul renunțării la pragul electoral și al păstrării numărului de parlamentari.
Decizia Curții Constituționale păstrează, practic, pentru alegerile parlamentare, sistemul electoral de la scrutinul din 2008. Actuala sesiune parlamentară se termină săptămâna viitoare, iar acest lucru înseamnă că legea propusă și votată de parlamentarii USL nu mai poate reintra în dezbaterea care să o aducă în acord cu Constituția.