Lucian Croitoru / Cele două fețe ale unui corp politic
În 2017 am arătat că în România există un partid care și-a asumat să guverneze, direct sau prin interpuși, numai în perioadele bune, promovând politici

Monica Macovei, care şi-a anunţat candidatura independentă la Preşedinţie, a anunţat marţi că demisioneată din PDL. ”Nu mă înscriu în niciun alt partid politic. Voi
Reprezentanţii PDL şi ai PNL au aproabt sâmbătă, în unanimitate, într-un congres comun, protocolul de fuziune prin contopire dintre PDL şi PNL şi statutul noului
Viitorul partid care va rezulta din fuziunea PNL-PDL va avea 14 prim-vicepreşedinţi. Delegaţia Permanentă a PNL a stabilit, în ultima sa reuniune, lista liberalilor care
Alianţa electorală formată de PDL şi PNL pentru alegerile prezidenţiale din toamnă se va numi Alianţa Creştin Liberală. Anunţul a fost făcut marţi de către
Candidatul comun al PNL-PDL la alegerile prezidenţiale din noiembrie va fi anunţat în 4-5 august, au anunţat, joi, preşedinţii celor două partide, Klaus Iohannis şi