PNL şi PDL au decis: fuziune rapidă, candidat unic la prezidenţiale
PNL şi PDL doresc ca fuziunea să se realizeze rapid, iar desemnarea candidatului unic la Preşedinţie să se facă până cel târziu la 1 august.

Biroul Politic Naţional al PDL a votat miercuri în favoarea constituirii unei alianţe politice cu PNL şi a desemnt echipa de negocieri. Primele discuţii vor
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, marţi, după o şedinţă informală a conducerii partidului, că reprezentanţii PDL se vor întâlni, miercuri, la Parlament, de la
Privite cu detaşare, rezultatele alegerilor europarlamentare de duminică nu sunt de natură să surprindă, oglindind de fapt dimensiunea structurilor din teritoriu ale fiecărei formaţiuni politice
PDL şi PMP au organizat sâmbătă, fiecare separat, câte un protest în Capitală, ambele împotriva guvernului Ponta. La protestul PDL au participat aproximativ 300 de
Curtea Constituţională a României (CCR) a declarat inadmisibilă, sâmbătă, sesizarea PDL referitoare la votul acordat în Parlament Guvernului Ponta III astfel încât noul executiv, ai