cele mai mari burse din lume

4 aprilie, 2025

Ofensiva tarifară a lui Donald Trump a zguduit piețele globale joi, sectoare de la bănci la tehnologie fiind afectate de încercarea președintelui american de a reconfigura ordinea economică mondială, scrie Financial Times.
Circa 2.500 de miliarde de dolari au fost „șterse” de pe Wall Street și din prețurile acțiunilor din alte centre financiare din întreaga lume

Acțiunile de pe Wall Street au suferit pierderi mari, indicii S&P 500 și Nasdaq Composite prăbușindu-se cu 4,8%, respectiv 6%, la doar câteva ore după ce Trump a anunțat cele mai mari tarife vamale impuse de SUA în peste un secol. A fost cea mai proastă zi pentru ambii indici de la criza coronavirusului din 2020.

Dolarul a scăzut cu 1,6% față de un coș de valute rivale, înregistrând cel mai mare declin zilnic din 2022.


„Prăbușirea reflectă o pierdere de încredere în activele denominate în dolari, în general”, a declarat Francesco Pesole, strateg valutar la ING. „Este un vot de neîncredere în cele 100 de zile ale lui Trump.”

Economiștii au avertizat că noile tarife vor stimula inflația și vor afecta creșterea economică, așa încât acțiunile băncilor americane s-au prăbușit pe fondul temerilor legate de recesiune, indicele sectorului bancar KBW scăzând cu 9,9%, cea mai slabă zi din martie 2023.

Peste 250 de miliarde de dolari au fost șterse din capitalizarea de piață a Apple, acțiunile celei mai valoroase companii din lume scăzând cu 9,3%, investitorii temându-se de impactul tarifelor lui Trump asupra centrelor de producție asiatice ale producătorului de iPhone.

Petrolul Brent, etalonul global pentru țiței, a scăzut cu 6,7%, ajungând la 69,94 dolari pe baril.

Piețele financiare „au intrat într-o spirală de tranzacționare în direcția unei recesiuni și vor continua până când vor avea motive întemeiate să se oprească”, a spus Robert Tipp, șeful diviziei de obligațiuni globale de la PGIM.

„A avut loc o fugă masivă către calitate, în obligațiunile de trezorerie”


Investitorii s-au refugiat în obligațiunile guvernamentale americane, un plasament considerat sigur în perioade de turbulențe pe piețe. Obligațiunile cu scadență mai scurtă au fost cele mai căutate, înregistrând cele mai mari mișcări ale randamentelor pe termen de doi și trei ani din august 2024.

Randamentele obligațiunilor pe termen scurt sunt influențate de așteptările privind dobânzile, iar creșterea randamentelor de joi sugerează că investitorii pariază pe mai multe reduceri ale ratelor de dobândă din partea Rezervei Federale. Randamentele se mișcă invers proporțional cu prețurile.

„A avut loc o fugă masivă către calitate, în obligațiunile de trezorerie”, a declarat Matthew Scott, șeful diviziei de tranzacționare cu venit fix și active multiple la AllianceBernstein.

SUA speră ca tarifele să învigoreze industria americană

Mișcările au avut loc după anunțul lui Trump de miercuri privind impunerea unei taxe de 10% pe aproape toate importurile în SUA începând cu 5 aprilie, și tarife „reciproce” de până la 50% începând cu 9 aprilie pentru zeci de țări.

Tarifele pe exporturile din China urmează să crească la peste 60%, după ce președintele SUA a adăugat taxe de 34% celor deja existente.


Trump a susținut că tarifele sale vor ajuta la restabilirea producției americane, vor încuraja investițiile, vor împiedica alte țări să „jefuiască SUA” și vor aduce venituri de trilioane de dolari pentru a finanța reducerile de taxe.

„Piețele vor exploda (în sens pozitiv)”, a declarat Trump joi, adăugând că „țara va înflori”. Președintele a continuat să susțină că partenerii comerciali ai SUA „ne-au exploatat timp de foarte, foarte mulți ani”.

Totuși, în SUA apar semne de tensiune. Producătorul auto Stellantis a anunțat că va trimite în șomaj tehnic 900 de angajați de la cinci fabrici din SUA, ca urmare a întreruperii temporare a producției în Canada și Mexic, determinată de tarifele separate de 25% impuse de Trump asupra importurilor de mașini străine.

Companiile orientate către consumatori, inclusiv producătorul de echipamente sportive Nike și retailerul de electronice Best Buy, s-au numărat printre cele mai afectate, pe fondul temerilor legate de modul în care noile tarife vor influența deja slabul sentiment economic al gospodăriilor americane și potențialele perturbări ale lanțurilor de aprovizionare.

Consternare în rândul aliaților SUA

Aliații tradiționali ai Washingtonului au reacționat cu consternare la ceea ce au descris drept un act de ostilitate economică, președintele francez Emmanuel Macron îndemnând companiile europene să își suspende investițiile în SUA.


„Care ar fi mesajul dacă actori economici majori din Europa ar investi miliarde de euro în economia americană într-un moment în care ei (SUA) ne lovesc?”, a spus el, adăugând că „nimic nu este exclus” în ceea ce privește posibilele măsuri de retaliere.

În schimb, premierul britanic Sir Keir Starmer le-a spus liderilor de afaceri joi că își va dubla eforturile pentru a obține un acord comercial cu SUA, după ce negocierile preliminare nu au reușit să împiedice impunerea de către Trump a unui tarif de 10% asupra tuturor exporturilor britanice.

François Bayrou, prim-ministrul lui Macron, a declarat că măsura luată de Trump este „o catastrofă pentru economia mondială… [și] totodată o catastrofă pentru SUA și pentru cetățenii americani”.

În contextul în care UE se confruntă cu un tarif de 20%, Institutul Ifo pentru Cercetări Economice din Germania a afirmat că tarifele vor „dăuna în mod masiv” economiei germane și ar putea duce la o contracție economică în acest an.

Unele dintre cele mai sărace și mai mici țări din lume vor fi de asemenea grav afectate de aceste tarife, regatul montan Lesotho fiind vizat de o taxă vamală de 50%, iar Nauru, de un tarif de 45%.

(Citește și: ”Sânge pe Wall Street – Dow Jones pierde peste 1.500 de puncte la deschidere. Unde fuge lumea investitoare”)

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: