Bursele americane au deschis puternic în teritoriul negativ, joi, în răspuns la tarifele vamale anunțate de președintele american Donald Trump. Pe Wall Street, indicele dow jones Industrial Average (DJIA) a consemnat o prăbușire de peste 1.500 de puncte, echivalentul unei scăderi de 3,7%, cea mai negativă deschidere din 2022 încoace.
La nivel de companii, cel mai mare declin de pe Wall Street îl înregistrau acțiunile Apple Inc. (-9%), dependentă puternic de lanțul de furnizare din China, care tocmai a fost lovită cu tarife vamale suplimentare de 34%, pe lângă cele de 20% implementate anterior de administrația Trump.
Mai bine de un sfert din veniturile companiilor care compun indicele bursier S&P500 provin din operațiunile din afara teritoriului SUA.
La jumătate de oră de la deschiderea ședinței bursiere, referința S&P500 scădea cu 4%, iar scăderile par să fie abia la început având în vedere gradul încă ridicat de supraevaluare al pieței americane.

Scădere majoră și pentru dolar – investitorii ies din pozițiile riscante din SUA și se refugiază în obligațiuni
Pe lângă declinul de pe piețele bursiere, dolarul american (indicele DXY Index) și rata de dobândă pe 10 ani din SUA (10Y) înregistrau scăderi semnificative: -2% pentru dolar – cu plus de 2,1% pentru euro – respectiv -18 puncte de bază pentru dobânda suverană pe 10 ani, care aproape a scăzut sub pragul de 4%.
Scăderea dolarului și a dobânzilor din SUA reprezintă un indiciu al includerii în prețuri al riscului de recesiune la nivelul SUA și al ieșirii masive din pozițiile investiționale în active riscante în dolari. Scăderea dobânzilor la obligațiunile suverane ale SUA indică de asemenea refugierea investitorilor în active considerate sigure.
Volatilitatea abia începe – Banca centrală americană este așteptată să intervină, măcar verbal
Volatilitatea a dominat ultimele săptămâni și luni de pe piețele bursiere internaționale în condițiile în care efectele economice ale tarifelor nu sunt încă 100% clare, iar așteptările cu privire la o soluționare negociată a disputelor comerciale se spulberă lent.
În mod surprinzător, criptomoneda Bitcoin și sectorul criptomonedelor la nivel general înregistrau un declin mai moderat (minus de circa 4-5%), cel mai probabil grație faptului că este așteptat un răspuns de politică monetară din partea băncii centrale americane în următoarele săptămâni – evoluția Bitcoin și a criptomonedelor depinde de lichiditatea din sistemul financiar global, respectiv dacă aceasta este în expansiune sau în contracție.
Până și aurul evoluează în disonanță cu parcursul așteptat, scăzând joi cu 1% la 3.100 de dolari/uncie. Așa-numitul indice al fricii de pe Wall Street, VIX, a crescut cu peste 21% şi a trecut de nivelul de 24 de puncte, cu riscul ca mișcările bursiere volatile să se accentueze odată cu spargerea de către VIX a pragului de 25 de puncte.
La București, indicele de referință al BET scăde cu o oră înainte de închidere cu 0,9%
Totodată, indicele londonez FTSE 100 scădea la ora 17:00 cu doar 1,5%, iar FTSE 250 cu 1,9%.
Pe minus sunt și bursa din Paris cu 3% și Frankfurt cu 2,3%. Indicele pan-european Stoxx 50 are un minus de 3%.
Indicele BET, al celor mai tranzacţionate acţiuni de la bursa bucureşteană, este și el în scădere cu 0,9% la ora 17:00, la 17.403 puncte. Scăderi marchează toate acțiunile din BET, dar declinurile sunt moderate, de până la 2%.
Preţul petrolului era în scădere cu 6,4% la ora 17:00, în timp ce prețul cuprului, barometru pentru ciclul economic, scădea cu aproape 4%.
Tarifele anunțate miercuri seară de președintele american Donald Trump duc rata medie tarifară la 25% conform unei modelări a UniCredit, de la un nivel de puțin peste 2% în 2024. Acesta este cel mai ridicat nivel din debutul anilor 1900, potrivit UniCredit.

O taxă vamală minimă de 10% ar urma să intre în vigoare din 5 aprilie, iar tarifele reciproce din 9 aprilie
Donald Trump, președintele Statelor Unite ale Americii, a semnat miercuri seară un ordin executiv prin care se impun tarife vamale semnificative asupra totalității importurilor în SUA.
Majoritatea țărilor au primit tarife diferențiate, în timp ce un un tarif minim de 10% este aplicat asupra țărilor cu care SUA au relații mai apropiate, printre care Marea Britanie și Singapore. Importurile din statele membre ale UE vor fi taxate cu 20% la intrarea în SUA, pe lângă tarifele sectoriale de 25% pe automobile, piese auto și metale – tarife diferențiate pe care le prezentăm mai jos.
„Nu a existat niciodată așa ceva în termeni de magnitudine. (…) Pentru cine se plânge, răspunsul meu e simplu: dacă vrei ca rata ta tarifară să fie zero, atunci construiește produsul tău aici. (…)
Către toți președinții și premierii străini, cât și către regii, reginele, ambasadorii și toți cei care vor suna să ceară scutiri și excepții de la aceste tarife, spun să încetați cu tarifele, să reduceți barierele, nu vă manipulați valutele și începeți să cumpărați zeci și zeci de miliarde în bunuri americane. (…) Nouă tarifele ne oferă protecție în fața celor care vor să ne facă rău economic”, a afirmat președintele Trump.
(Citiți și: ”Cristian Grosu / Pericolele reale care pasc România în procesul nașterii noii ordini globale. Între Rusia, SUA și Europa. Europa!”)
(Citește și: ”Atlanta Fed: Economia SUA s-a contractat în T1. Care par să fie planurile economice ale administrației Trump”)
(Citește și: ”Taxă pe economia mondială: ”Aceasta este declarația noastră de independență economică. Vom produce tot ce avem nevoie în America”. Rata tarifară medie urcă la cel mai mare nivel din ultima sută de ani”)
(Citește și: ”Fostul negociator șef al lui Trump pe comerț: Explicațiile SUA pentru războaiele comerciale și obiectivele urmărite de actuala administrație”)
***