20 martie, 2026

Legea bugetului de stat a fost dezbătută joi în plenul reunit al Senatului și Camerei Deputaților, cu votul final programat pentru vineri. Cu toate că ședința coaliției de joi, cerută de PSD, s-a soldat cu un acord pentru a debloca procesul de adoptare a bugetului, partidele ce sprijină guvernul au continuat atacurile politice.

Liderul PSD Sorin Grindeanu a anunțat că PSD va vota bugetul, dar acesta a folosit dezbaterile din plen pentru a-l ataca pe premierul Ilie Bolojan și politicile Guvernului.

Sorin Grindeanu: ”Copiii nu fac lobby la Guvern, doar bogații”/ Bolojan: ”Uitându-mă la colegii din Guvern și mai ales la colegii din PSD, mi-e rușine uneori de rușinea lor și de situațiile în care sunt puși”

Sorin Grindeanu și-a început discursul din timpul dezbaterilor privind bugetul de stat atacând guvernarea și pe premierul Ilie Bolojan. Președintele PSD a acuzat scăderea consumului precizând că stabilitatea guvernamentală nu înseamnă „să stăm toți uniți și umili în jurul marelui conducător”. „Eu nu vreau stabilitate ca în Rusia și Coreea de Nord”, a spus Grindeanu.


„Am format împreună această coaliție pentru a corecta deficitele făcute de 4 premieri de dreapta și unul de stânga. Din 2020, România este în procedură de deficit excesiv. Suntem perfect de acord că nu putem sta cu deficite mari o perioadă lungă de timp. (…) Bugetul României trebuie să fie pentru toți românii, nu doar pentru bogați! Și aici dau un exemplu, ca să înțeleagă toți românii: miliardarii României cu mașini de colecție de sute de milioane de euro au fost scutiți de impozite în valoare de 150 de milioane de lei, în timp ce persoanele cu dizabilități nu. E drept, copiii nu fac lobby la Guvern. Doar bogații”, a declarat președintele PSD. 

În răspuns, premierul le-a transmis colegilor de coaliție că nu se poate face nimic fără respect și colegialitate.

 „Ascultând intervențiile anterioare, dacă nu îi cunoșteam pe vorbitori, nu știam cine este la guvernare și cine e în opoziție. Cât timp sunt premierul României, înainte de a fi membru al unui partid politic, am această responsabilitate pentru țara noastră și vă îndemn pe toți sa votați acest buget. România are nevoie de un buget pentru a putea funcționa în bune condiții. Aș putea să dau replici, dar uitându-mă la colegii  mei din Guvern și mai ales la colegii din PSD mi-e rușine uneori de rușinea lor și de situațiile în care sunt puși. Vă spun deschis: niciodată, în nicio coaliție, în nicio entitate, într-o companie, într-un partid, nu se poate face nimic fără respect și colegialitate. Asta e valabil în orice situație”, a afirmat Bolojan. 

PSD decide dacă-l mai vor premier pe Ilie Bolojan și pe USR partener

Grindeanu a mai transmis că PSD nu anulează ședința de consultare cu cei aproape 5.000 de lideri din toată țara, în care vor vota dacă-l mai vor premier pe Ilie Bolojan și pe USR, partener.

În răspuns, USR a acuzat jocuri de culise cu AUR.


„PSD și-a dorit să ajungem în acest moment, tocmai pentru că a ne arăta pisica partenerilor din coaliție, că oricând pot să-și găsească și alte majorități. Nu a funcționat, înțeleg că nu s-au înțeles la preț ieri cu AUR, dar vedem această strategie clară a PSD-ului de a face majorități spontane, în ghilimele, cu AUR”, a afirmat Dominic Fritz, președintele USR.

Discursul integral al prim-ministrului Ilie Bolojan

Prezentăm în cele ce urmează discursul prim-ministrului Ilie Bolojan în plenul reunit al Parlamentului:

„Doamnelor și domnilor senatori și deputați, stimați colegi,

Avem de dat în curând un vot pentru bugetul de stat al României. Decidem nu doar ce facem cu finanțele țării, dar ne asumăm cu responsabilitate și drumul spre viitor, într-o lume în schimbare, plină de provocări.

De multe ori, de la această tribună, a fost  prezentat un buget cu venituri supraestimate și cu ținte irealizabile. Astăzi, guvernul vine în fața dumneavoastră cu un buget, care reflectă posibilitățile adevărate ale țării.


Am construit acest buget pe baza unei ușoare creșteri economice, o creștere pe care s-o putem cu adevărat realiza în actualele împrejurări economice complicate la nivel național și internațional.

O parte importantă din buget merge spre investiţii, în special din fonduri europene. Anul acesta este decisiv pentru cât reuşim să atragem din PNRR, care se încheie în luna august.

În acelaşi timp, am proiectat un deficit în scădere pentru al doilea an consecutiv, iar asta ne ajută să ne ţinem cheltuielile sub control şi să punem ordine în finanţe.

Am prevăzut sumele necesare pentru plata dobânzilor.

Este, deci, un buget care spune oamenilor adevărul.


Adevărul este că banii pe care noi îi producem ca țară nu ne ajung pentru tot ceea ce am dori și atunci întrebarea este ce trebuie să aibă prioritate. Confortul pe datorie al prezentului sau sănătatea viitorului? Pe amândouă nu le putem avea acum.

Ani de zile, bugetele au prioritizat prezentul pe datorie, de fapt confortul politic al guvernanților, și de aceea am ajuns să plătim anual numai pe dobânzi costul unei autostrăzi. De aceea am ajuns anul trecut într-o situație limită și a trebuit să schimbăm modelul, însănătoșind finanțele țării.

Măsurile luate pentru controlul deficitului, salvarea și redistribuirea unor fonduri europene, scăderea dobânzilor la care se împrumută țara. Arată că lucrurile se mişcă în direcţia bună şi că România e privită cu mai multă încredere.

În paralel, am făcut reforme prin care am redus cheltuielile publice, am tăiat privilegii şi am început să închidem portițe ale risipei și ale evaziunii.

Dar cea mai importantă reformă pe care o realizează acest guvern și care va însănătoși viitorul nostru este tocmai schimbarea fundamentală a modelului economic de la consum toxic pe datorie, la investiții care generează prosperitate. Este exact ceea ce facem și prin acest proiect de buget.

Bugetul de stat pentru 2026 este, aşadar, rezultatul muncii din ultimele luni de decizii şi corecţii, şi pune economia pe un teren mai stabil şi mai predictibil.

Doamnelor și domnilor membri ai Parlamentului,

Cea mai gravă greșeală pe care o putem face acum este însă să ne relaxăm și să respirăm ușurați că am trecut de hopul major din ultimele luni, să revenim la obiceiurile risipitoare ale trecutului și să ne sacrificăm din nou viitorul.

Suntem pe calea cea bună, dar avem în fața noastră o muncă de ani de zile. Deficitul bugetar va trebui în continuare redus an de an până în 2031. 

Să nu uităm că datoria publică a țării a ajuns practic la 60% din produsul intern brut, ceea ce e un puternic semnal de alarmă. Cuantumul dobânzilor plătite a crescut și el, iar în acest an e prevăzută în buget plata a 60 de miliarde de lei doar pentru dobânzi la credite:

–             cu 10 miliarde mai mult decât în 2025,

–             cu peste 20 de miliarde de lei mai mult decât 2023

–             și cu 30 de miliarde de lei mai mult decât în 2022.

Vedeți că în doar 4 ani de zile s-au dublat cheltuielile cu dobânzile plătite de România: de la 30 de miliarde de lei la 60 de miliarde de lei.

Dacă nu punem frână acum, vom ajunge în câțiva ani de zile ca țara să fie zdrobită sub povara dobânzilor.

Prin urmare, responsabilitatea bugetară trebuie să devină o atitudine de viață guvernamentală și parlamentară.

Stimați colegi, acest buget este construit pe o estimare prudentă a veniturilor statului. Am programat o creștere moderată a veniturilor din TVA și din contribuțiile la asigurările sociale față de anul trecut.

În același timp, comunitățile locale nu pierd bani față de bugetul anului trecut. Dimpotrivă, unitațile administrativ-teritoriale sunt constrânse să se reformeze intern, dar vor dispune și de venituri mai mari care să le dea posibilitatea să facă mai mult pentru comunități.

Știu că există nemulțumiri în diverse primării în legătură cu scăderea cheltuielilor de 10%, dar reducerile erau necesare.

Bugetul propus asigură, de asemenea, o protecţie socială pentru categoriile vulnerabile, dar în limitele realiste, fără să promitem mai mult decât posibilităţile statului.

La construcția bugetului am discutat cu toți partenerii din coaliție, am primit propuneri și am încercat să le includem în buget. Bugetul de stat include plata pensiilor, indemnizațiilor și ajutoarelor sociale, a tuturor cheltuielilor sociale prevăzute.

Discuțiile de azi dimineață au clarificat și ultimele aspecte de protecție socială aflate în discuție, astfel încât acum avem o înțelegere în coaliție cu privire la forma propusă a bugetului de stat.

Este foarte important pentru țară, stimați colegi, să menținem deficitul prevăzut. Mai bine suntem prudenţi acum decât să corectăm consecinţele mult mai grave mai târziu.

Contextul internaţional e tensionat, economia globală e instabilă, iar piaţa energiei rămâne imprevizibilă. O evoluţie negativă ne poate afecta economic şi bugetar, iar România trebuie să fie pregătită.

Doamnelor și domnilor,

Bugetul de stat pentru 2026 trebuie să fie un instrument pentru creșterea economiei, pentru întărirea și responsabilizarea administrației publice, pentru susținerea românilor cu venituri modeste, în limitele posibilităților actuale.

Bugetul nu trebuie să fie prilej de demagogie, de populism, de deraiere de la obiectivele pe care noi înșine, ca țară, ni le-am stabilit.

Trebuie să ne gândim la generațiile actuale, dar trebuie să ne gândim și la generațiile viitoare. Cred că nimeni nu vrea să lăsăm după noi o țară cu datorii împovărătoare.

Ştiu că pentru mulţi români nu este o perioadă uşoară şi apar nemulţumiri. Dar nu este corect să le răspundem cu soluţii pe termen scurt care mai târziu ne vor costa mai mult pe toţi. 

Bugetul pentru care vă cer votul este despre stabilitate şi despre a construi corect. Dacă păstrăm disciplina şi continuăm investiţiile, putem ajunge la o economie mai solidă, care creşte pe baze sănătoase, nu pe datorie.

Vă îndemn să votați bugetul în forma asumată, să votați o cale corectă pentru România!

Vă mulțumesc”.

(Citește și: Daniel Dăianu, despre scandalul pe buget: „Când ai impactul acestui război în Orientul Mijlociu, noi ne flexăm musculatura pe coridoare”)

(Citește și: Dezbaterile pe buget, blocate – Ședință a coaliției, la cererea PSD)

(Citește și: Coaliția a găsit soluția pentru deblocarea dezbaterii bugetului – Pachetul social, integral inclus, se amână plata drepturilor salariale câștigate de magistrați în instanță. Votul în plen va avea loc vineri)

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: