19 martie, 2026

Coaliția a găsit joi formula de deblocare a impasului în care au ajuns dezbaterile referitoare la bugetul pentru anul 2026. Astfel, vor fi diminuate cheltuielile cu drepturile salariale obținute de magistrați în instanță, pentru a putea fi inclus integral Pachetul social de care PSD a condiționat votarea bugetului. De asemenea, s-a stabilit renunțarea la toate celelalte amendamente ce au mai fost depuse.

”Aveam responsabilitatea să deblocăm discuțiile legate de buget, având în vedere problemele pe care le parcurgem în această perioadă și ținând cont de situația bugetară, de criza care ține de războiul din Golf și de tot contextul în care ne găsim. (…) Analizând structurile bugetului, am decis să reducem componenta de cheltuieli care ținea de achitarea unor drepturi obținute de magistrați prin sentințe care au fost câștigate în anii trecuți și, practic, amânarea acestora pentru anii următori”, a explicat premierul, după încheierea ședinței liderilor de coaliției, care s-a desfășurat joi dimineața la Palatul Parlamentului.

Alternativa, pentru a include Pachetului social, ar fi fost creșterea deficitului pe care s-a construit bugetul, prin majorarea cheltuielilor.


Soluția convenită asigură plățile curente către ministere, autorități locale, proiecte de investiții. „De asemenea, se dă o predictibilitate în ceea ce privește finanțele țării, inclusiv perspectiva piețelor vizavi de România și, de asemenea, putem să gestionăm activitatea curentă. Celelalte amendamente nu vor fi aprobate”, a mai precizat premierul.

Printre amendamentele pe care PSD a acceptat să le abandoneze se numără și cel referitor la eliminarea CASS pentru anumite categorii, printre care mame și veterani de război. „Vom continua parcursul legislativ, acum e în Camera Deputaților, a trecut de Senat. Vom merge pe circuit legislativ. Amendamentul respectiv va fi retras din buget”, a declarat Sorin Grindeanu. 

La Parlament s-au aflat liderul PNL Ilie Bolojan, însoţit de ministrul Finanţelor, liderul USR Dominic Fritz, liderul UDMR Kelemen Hunor şi liderul Grupului minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian.

Votul în plenul reunit, amânat pentru vineri

Dezbaterile în comisiile de finanțe- buget se reiau imediat, iar joi seara sunt programate pentru joi seara.

Votul în plenul reunit al Parlamentului va avea loc vineri,20 martie, a mai spus Ilie Bolojan.

Sorin Grindeanu se declară satisfăcut de înțelegere


„Ca președinte al PSD mă declar satisfăcut de ședința coaliției. PSD a reușit să impună pachetul de solidaritate în integralitate, ceea ce este un lucru bun nu pentru PSD, ci pentru pensionari și pentru copiii cu dizabilități. Rămâne totuși un semn de întrebare, cel legat de faptul că la fel ca și în alte situații când noi am venit cu o propunere, a fost nevoie de multă tensiune și până la urmă s-a ajuns la soluția propusă de PSD. Și pot să vă dau exemplul pachetului de relansare economică. Noi l-am propus în septembrie și a fost aprobat după șase luni. La fel acum, avem acest pachet de solidaritate, propus de la începutul lunii februarie. A trebuit să parcurgem toate aceste proceduri. E bine că se termină cu bine” a spus Sorin Grindeanu, la finalul ședinței coaliției.

El a adăugat că este convins că și schemele propuse de miniștrii Energiei și Agriculturii legate de scumpirile la pompă vor fi acceptate.

„Aș avea dorința ca viteza, atunci când vine vorba de propunerile PSD, de deciziile în cadrul coaliției, să fie una mai mare, pentru că e bine pentru români”, a afirmat Grindeanu.

(Citește și: Dezbaterile pe buget, blocate – Ședință a coaliției, la cererea PSD)

****


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: