Vicepreşedintele ales al Statelor Unite, Mike Pence (foto), l-a contatat telefonic pe preşedintele Klaus Iohannis, a declarat, marţi, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi, care a precizat că în cadrul discuţiilor oficialul american şi-a exprimat dorinţa consolidării parteneriatului strategic între cele două ţări.
Mădălina Dobrovolschi a completat, pentru Hotnews, cu următoarele detalii: ”A fost o discuție foarte bună, în care Klaus Iohannis a transmis felicitări noii administrații Trump și a subliniat relațiile solide cu noua administrație americană în contextul parteneriatului strategic cu SUA”.
Alegerile din Statele Unite au fost câștigate de republicanul Donald Trump pe data de 8 noiembrie. O zi mai târziu, pe 9, președintele Klaus Iohannis a adresat lui Donald Trump o scrisoare de felicitare, ales al 45-lea președinte al SUA.
Președintele ales al SUA a primit telefoane și scrisori de felicitare de la toți liderii europeni, răspunzând personal la cele mai importante dintre acestea.
Pe 27 noiembrie, președintele ales Donald Trump a discutat la telefon cu premierul maghiar Viktor Orban, pe care l-a invitat la Washington anul viitor.