administratia prezidentiala

România a fost invitată să devină membru al „Consiliului pentru Pace” privind Ucraina, printr-o scrisoare adresată de preşedintele SUA Donald Trump preşedintelui Nicuşor Dan, a transmis Administraţia Prezidenţială. „Administraţia Prezidenţială confirmă primirea scrisorii transmise de preşedintele Statelor Unite...
18 ianuarie, 2026
Președintele Klaus Iohannis a dispus „implicarea de urgență” a Forțelor Aeriene Române pentru evacuarea cetățenilor români din Afganistan, anunță luni Administrația Prezidențială într-un comunicat de presă. Premierul Forin Cîțu a declarat luni că, în acest moment, în Afganistan...
16 august, 2021
CCR a declarat neconstituționale modificările la Legea salarizării prin care erau majorate cu 15% salariile personalului contractual din cadrul  Administraţiei Prezidenţiale, Secretariatului General al Guvernului,  Parlamentului și alte instituții importante. Legea, spune CCCR într-un comunicat emis miercuri, este...
25 noiembrie, 2020
Administrația Prezidențială a anunțat miercuri că președintele Klaus Iohannis a semnat un decret de retragere a decorației conferite în 2019 Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. „În temeiul prevederilor art. 94 lit. b) și ale...
1 aprilie, 2020
Administrația Prezidențială a anunțat miercuri că joi va fi semnat acordul politic propus partidelor politice de către președintele Klaus Iohannis. Potrivit Administrației Prezidențiale, acordul va fi semnat în cadrul unei ceremonii publice organizate la Cotroceni de președinții PNL,...
12 iunie, 2019
Purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale a anunțat luni că modificarea legii alegerilor locale pentru alegerea președinților de consilii județene prin vot direct este o concesie făcută de premierul Viorica Dăncilă baronilor locali ai PSD. ”PSD nu a...
3 iunie, 2019

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: