Mai mulți parlamentari USR au sesizat Inspecția Judiciară (IJ) pentru a lămuri circumstanțele în care procurorii DIICOT le-au permis fraților Tate să părăsească România, un scandal preluat pe larg de presa internațională.
Sesizarea a fost depusă de parlamentarii Oana Murariu, Stelian Ion, Alexandru Dimitriu, Ciprian Rus și Simona Spătaru, membri ai Comisiilor juridice din cele două Camere ale Parlamentului.
„Este necesară o evaluare detaliată a circumstanțelor în care procurorul de caz a dispus măsura, pentru a se stabili dacă acesta a fost influențat, a acționat în mod părtinitor sau a adoptat măsura într-un mod care sfidează jurisprudența și prevederile Codului de procedură penală”, arată un comunicat al USR.
„Sesizarea vizează tocmai respectarea independenței Justiției, în condițiile în care faza urmăririi penale este nepublică, iar sesizarea IJ este singura modalitate prin care se poate lămuri ce s-a întâmplat în cazul fraților Tate, caz care a stârnit în rândul cetățenilor români neîncredere în sistemul judiciar”, menționează semnatarii sesizării
Legislația în vigoare prevede că orice cetățean poate sesiza IJ dacă are suspiciuni că există nereguli în activitatea unui magistrat, precizează USR.
„Românii au dreptul să știe dacă decizia de ridicare a interdicției ieșirii din țară a fraților Tate a fost justificată sau nu. Iar acest lucru poate și trebuie să fie clarificat tot de Justiție, prin Inspecția Judiciară, care are competențele necesare pentru a verifica ce s-a întâmplat. Este o procedură absolut normală, care menține independența Justiției, aducând în același timp răspunsurile necesare la întrebările legitime ale românilor. Și cred că e un pas absolut necesar pentru creșterea gradului de încredere în funcționarea Justiției și a statului de drept în țara noastră”, declară deputata USR Oana Murariu, citată în comunicatul USR.
Cazul care a ajuns pe prima pagină a unor importante publicații străine
Frații Andrew și Tristan Tate au părăsit România, pe 27 februarie, la numai o săptămână după ce un oficial american și-a exprimat interesul pentru ridicarea restricției care-i împiedica pe cei doi să părăsească țara.
Procurorul de caz este cel care a admis solicitarea fraților Tate de a li se permite să părăsească teritoriul României, procuror ce a susținut ulterior că cei doi se află în continuare sub control judidiciar și vor reveni în țară pentru a lua parte la proces.
Pe 17 februarie, Financial Times relata că administrația Trump a făcut presiuni asupra autorităților române să ridice restricțiile de călătorie pentru Andrew Tate, influencerul care se autodescrie singur ca fiind misogin, susținător al președintelui american.
Reamintim că Andrew și fratele său Tristan Tate, care au dublă cetățenie, americană și britanică, au devenit o cauză celebră în mediile sociale de dreapta după ce au fost arestați în România în 2022 și au fost acuzați de viol, trafic de persoane, abuz sexual și spălare de bani, precum și de inițierea unui grup infracțional organizat.
Cei doi frația sunt cunoscuți în așa-numita manosferă, în care mezinul familiei Trump, Barron Trump, în vârstă de 18 ani, l-a introdus pe tatăl său, preşedintele Donald Trump. Baron i-a explicat tatălui său că lumea frăţiilor, a băieţilor, a farsorilor online şi a luptătorilor UFC ar putea fi un puternic atu politic, contribuind la succesul acestuia în alegeri, scria The Wall Street Journal (WSJ), în noiembrie 2024.
Guvernatorul DeSantis: „Nu: Florida nu este un loc în care sunteți bineveniți cu acest tip de comportament”
Guvernatorul statului, Ron DeSantis, a declarat, în ziua în care cei doi au intrat pe teritoriul SUA, că cei doi nu sunt bine veniți. Ron DeSantis este republicanul care a candidat împotriva lui Trump în alegerile primare din partid, în 2024.
El a menționat că nu a fost anunțat că frații Tate vor ajunge în statul său și că a aflat din presă.
„Nu: Florida nu este un loc în care sunteți bineveniți cu acest tip de comportament”, a transmis DeSantis. El a spus că statul Florida nu-i poate împiedica pe cei doi să intre în SUA, acest aspect ținând de competența guvernului federal, dar că procurorul general al Floridei, James Uthmeier, analizează acum ce pârghii are la îndemână „pentru a putea face față acestei situații”.
„Nu știu cum s-a ajuns la asta. Noi nu am fost implicați. Nu am fost notificați. Am aflat prin intermediul mass-media”, a mai spus DeSantis.
(Citește și: Victimele din Marea Britanie ale fraților Tate: „România s-a făcut de râs” lăsându-i să plece, „vestea este dezgustătoare și consternantă”)
****