Numirea miniștrilor nu pune capăt negocierilor din coaliție, întrucât urmează alocarea unor posturi – cheie în stat, unele dintre ele cu mize mai importante decât cele aferente unui mandat de ministru.
Sunt vacante sau se vor vacanta în curând, următoarele funcții:
- șefia serviciilor de informații – SRI, SIE și SPP
- trei posturi de judecători CCR
- funcția de Avocat al Poporului
Partidele și numele aflate în discuție:
- PSD dorește să numească înlocuitorul lui Gabriel Vlase, care ocupă această funcție din 4 iulie 2018
- PNL va numi directorul SRI, post vacant din vara anului 2023, după demisia lui Eduard Hellvig
- nu se știe ce partid va primi SPP, condus de 20 de ani de către de Lucian Pahonțu, care s-a pensionat anul trecut, a trecut în rezervă, dar și-a păstrat postul
În cadrul negocierilor politice din coaliție, există o înțelegere potrivit căreia PSD și UDMR vor face propuneri pentru judecători la Curtea Constituțională, iar USR îi revine funcția de Avocat al Poporului, deținută în acest moment de Renate Weber (foto).
Dominic Fritz, liderul USR, a confirmat această înțelegere, dar a precizat că decizia finală poate fi schimbată în funcție de evoluția negocierilor.
PSD, UDMR și președintele Nicușor Dan vor desemna 3 judecători constituționali pentru locurile ce se vacantează anul acesta
- Senatul urmează să numească un nou judecător în locul lui Marian Enache, al cărui mandat expiră pe 12 iulie 2025. Marian Enache a fost numit la propunerea PSD, deci este de așteptat ca PSD să aibă influență asupra desemnării succesorului său. Procedura de depunere a candidaturilor și audierile sunt programate pentru 23 iunie, iar votul în plenul Senatului este estimat pentru 25 iunie. Postul a fost deja adjudecat la social – democrați, cel nominalizat fiind Mihai Busuioc, actualul preşedinte al Curţii de Conturi. Decizia a fost luată în cadrul Biroului Permanent Național al PSD și anunțată de președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu. Mihai Busuioc are un trecut politic legat de Liviu Dragnea și a ocupat mai multe funcții importante, inclusiv secretar general al Guvernului în 2017.
- Camera Deputaților trebuie să desemneze un nou judecător în locul lui Attila Varga, membru CCR numit la propunerea UDMR, al cărui mandat expiră tot în iulie 2025. Termenul pentru propunerea candidatului este 23 iunie, iar votul în plen este programat pentru 25 iunie. Numele concret vehiculat pentru această propunere este Csaba Asztalos, actualul președinte al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD).
- Președintele României, Nicușor Dan, urmează să numească un judecător în locul Liviei Stanciu, al cărei mandat expiră în aceeași perioadă. Nicușor Dan a declarat că intenționează să propună un judecător apolitic.
Avocatul Poporului revine USR
Avocatul Poporului este singura instituție care poate ataca ordonanțele de urgență ale Guvernului la Curtea Constituțională și nu poate fi obligat sau împiedicat de nicio autoritate publică să ridice o astfel de excepție, ceea ce face ca funcția să fie una strategică.
La fel de importantă este și sesizarea pe subiecte ce nu țin de interesele cetățenilor, ci de ale unor grupuri de interese, cum s-a întâmplat recent într-un caz semnalat chiar de actualul președinte Nicușor Dan, în acel moment primar general al Capitalei.
Nicușor Dan a acuzat Avocatul Poporului că protejează interesele mafiei imobiliare prin sesizarea Curții Constituționale cu argumente asemănătoare celor folosite de speculatorii imobiliari. Avocatul Poporului a cerut Curții să interpreteze legea astfel încât să permită continuarea lucrărilor autorizate pe baza unui plan urbanistic zonal (PUZ) declarat ilegal, ceea ce avantajează interesele mafiei imobiliare.
Mandatul Renatei Weber (numită de PSD și PNL) în funcția de Avocatului Poporului a încetat la data de 26 iunie 2024.
În ianuarie 2025, USR a cerut urgent demararea procedurilor pentru numirea unui nou Avocat al Poporului, acuzând că menținerea Renatei Weber în funcție este un abuz și un simbol al „mandatelor expirate” și al „provizoratului instituționalizat” din România.
De asemenea, USR a reclamat că majoritatea PSD-PNL din Birourile Permanente Reunite de la acea vreme a blocat cererea de începere a procedurii de numire a unui nou Avocat al Poporului, motivând că Weber servește perfect interesele acestor partide.
Paul Stănescu l-ar înlocui pe Mihai Busuioc la șefia Curții de Conturi
Paul Stănescu, secretarul general al PSD, este favorit să preia șefia Curții de Conturi în locul lui Mihai Busuioc. Stănescu, lider al unui grup de putere important în PSD, și-ar fi exprimat dorința de a prelua conducerea Curții de Conturi, iar liderii social-democrați par să susțină această opțiune, în contextul în care se discută și despre retragerea sa de la vârful PSD.
Această posibilă numire are legătură cu schimbarea centrului de greutate în PSD, fiind una dintre mișcările interne importante operate la conducerea partidului.
Instituția este de importanță majoră în lupta politică prin rolul său de instituție supremă de audit care controlează utilizarea fondurilor publice. Prin rapoartele și constatările sale, Curtea poate fi folosită ca instrument politic, întrucât semnalează nereguli sau abuzuri, pentru a susține acuzații de corupție, risipă sau proastă administrare, influențând opinia publică și deciziile politice.
(Citește și: Motivarea deciziei CCR prin care au fost secretizate declarațiile de avere – e invocată protecția datelor, în contextul dezvoltării AI)
****