Uniunea Europeană ține pe loc o declarație comună cu Statele Unite care ar formaliza înțelegerea comercială de luna trecută, neînțelegerea vizând partea din text ce privește barierele comerciale non-tarifare ale UE, scrie Financial Times (FT).
Printr-o asemenea mențiune, Statele Unite ar viza regulile digitale stricte ale UE și cele în domeniul AI.
Potrivit oficialilor europeni citați de FT, divergențele privind formulările legate de ”barierele netarifare” – categorie în care Washingtonul include regulile digitale ale UE – se află printre cauzele întârzierii.
Declarația comună era așteptată la scurt timp după înțelegerea anunțată în iulie de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele american Donald Trump. Acordul a stabilit un tarif de import de 15% pentru majoritatea bunurilor europene – jumătate față de nivelul inițial de 30% cu care amenința președintele Donald Trump – evitând un război comercial de amploare între cei doi parteneri, care împreună generează aproape o treime din comerțul global.
Reducerea tarifelor pe autoturismele europene – blocată în lipsa declarației comune
Conform FT, Washingtonul ar fi dorit menținerea în text a unei formulări mai deschise pentru eventuale concesii privind Legea serviciilor digitale (DSA) a UE, despre care administrația SUA spune că limitează libertatea de exprimare și impune costuri suplimentare companiilor americane din tehnologie.
Comisia Europeană a precizat însă că relaxarea acestor norme reprezintă ”o linie roșie”.
Potrivit FT, Bruxelles-ul se aștepta ca Donald Trump să semneze până la 15 august un ordin executiv prin care să reducă tariful la exporturile auto europene în SUA de la 27,5% la 15%, însă o sursă oficială americană a semnalat că măsura va fi amânată până la finalizarea declarației comune.
(Citește și: ”Acord Comercial istoric între UE și SUA: taxele americane vor fi de 15%. Anunțul – primit cu entuziasm de liderii și mediul de afaceri european”)
***