pensii magistrati

Premierul Ilie Bolojan a anunţat la finalul ședinței de Guvern de vineri că doar cinci pachete de măsuri, din cele șase intenționate, în final, au fost adoptate. Pachetul privind reformarea administraţiei publice urmează să fie discutat duminică, iar...
29 august, 2025
Guvernul nu a renunţat la intenția de a interzice cumulul salariului cu pensia în sistemul bugetar, însă reglementarea a fost amânată, pentru a stabili clar derogările din domeniile cu deficite de personal, precum și pentru a elabora o...
28 august, 2025
Senatul se reuneşte, miercuri, de la ora 12:00, în plen, în cadrul unei sesiuni extraordinare, pe ordinea de zi figurând informarea cu privire la două proiecte de lege care aprobă ordonanţe de urgenţă ale Guvernului, dar şi dezbaterea...
20 august, 2025
Comunitatea Declic a depus o petiție la Administrația Prezidențială prin care solicită președintelui României, Nicușor Dan, să inițieze un referendum național privind reforma pensiilor speciale. Inițiatorii cer o soluție unitară pentru toate categoriile de beneficiari, nu doar pentru...
4 august, 2025
Șefa Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Elena Costache (foto), într-un interviu pentru Digi24, a declarat că o pensie în cuantum de 70% din salariul net, care ar duce la 14.000 de lei pentru judecătorii de Curte de Apel...
3 august, 2025
Procedura prin care se vor adopta modificările referitoare la condițiile de pensionare a magistraților se va decide în coaliția de guvernare, după dezbaterea cu partea afectată – judecătorii și procurorii -, a declarat miercuri ministrul Justiției, Radu Marinescu...
30 iulie, 2025

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: