Guvernul nu a renunţat la intenția de a interzice cumulul salariului cu pensia în sistemul bugetar, însă reglementarea a fost amânată, pentru a stabili clar derogările din domeniile cu deficite de personal, precum și pentru a elabora o formă care să reziste controlului de constituționalitate, a explicat miercuri seara premierul Ilie Bolojan.
Adoptarea unei astfel de măsuri, în învăţământ şi sănătate, în zonele rurale şi în cele de urban mic ar genera probleme de personal, a spus premierul, care a promis că soluția ce va fi stabilită până la mijlocul lunii septembrie nu va afecta școlile sau spitalele care au nevoie de profesori, respectiv medici pensionari.
”Nu s-a renunţat de la ea, ci a fost amânată până pe la jumătatea lunii septembrie, pentru că dacă se impune să faci o reducere, e normal să plece cel care are o sursă de venit şi să nu plece cineva care nu are decât această sursă de venit. Sunt câteva domenii în care avem nevoie de o săptămână, două să identificăm problemele”, a spus Ilie Bolojan.
El a explicat că în sistemul de învăţământ, pentru unele discipline, în şcolile din urbanul mic şi din mediul rural e greu de acoperit catedrele şi atunci se apelează la profesori pensionari. La fel, în spitalele mici, sunt medici pensionari la serviciile cărora spitalele apelează, în contextul deficitului de personal.
”În această situaţie, dacă ar fi aprobat, să spunem, fără să vedem efectele în toate domeniile, ar fi apărut o problemă şi, practic, cei care lucrează astăzi din poziţia de pensioari în învăţământ nu ar fi putut lucra. Şi atunci, cel puţin pentru aceste două zone (educaţia şi sănătatea – n.r.) trebuie să calculezi efectele în aşa fel încât atunci când adopţi o măsură, să nu vrei să faci un bine sau un lucru de echitate sau nişte economii şi rişti să creezi probleme în alte sisteme. Lucrăm la analiza acestui lucru, analizăm aspectele care ţin de constituţionalitate, pentru că, din nou, e o problemă şi aici cu decizii ale Curţii Constituţionale, în aşa fel încât, în luna septembrie, să putem veni sau în pachetul următor sau cu o altă măsură directă, ordonanţă, propunere, pentru a rezolva şi această situaţie, pentru că, aşa cum am spus, nu e o problemă să sune popular, ci e o problemă pur şi simplu de echitate”, a explicat premierul, într-un interviu acordat Antena 3.
Coaliția de guvernare a finalizat al doilea pachet pentru reducerea deficitului bugetar, însă el va fi adoptat de Executiv sub forma a cinci proiecte de lege distincte – unul vizează măsurile fiscale, iar celelalte 4 vizează reformarea unor sisteme importante și pe care se exercită presiuni uriașe.
”Colegii au decis, împreună cu Secretariatul General, să mergem pe cinci pachete separate. Există şi un precedent, s-au mai făcut în istorie, cred că pe vremea domnului Boc, a mai fost un moment în care s-a mers în Parlament cu două proiecte separate. Mergem cu toate cinci, împreună, este mai coerent din punct de vedere legislativ şi înlătură pericolul unei decizii proaste, în cazul unei verificări de constituţionalitate”, a declarat miercuri seara ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu.
Problema este că fiecare din cele 5 părți poate fi atacată, distinct, la CCR, însă ministrul a insistat că, în analiza pe care specialiștii au făcut-o până acum, „pachetele ar trebui să stea în picioare şi să nu existe riscul de a pica la CCR”.
Reformele, care vor fi adoptate separat:
-, Reforma pensiilor speciale
-, reforma administrației locale
-, reforma Sănătății
-, guvernanța corporativă în companiile de stat
Despre pensiile magistraților – de verdictul CCR pe acestea depinde reformarea celorlalte pensii speciale
Premierul a vorbit și despre spargerea reformei pensiilor speciale, cu modificările privind pensiile magistraților transformate într-un pachet de sine stătător în cadrul lotului de măsuri ce va fi aprobat vineri în ședința de Guvern.
Dacă schimbările la regimul pensionării judecătorilor și procurorilor vor trece de CCR, atunci va urma reformarea celorlalte pensii speciale, a spus Ilie Bolojan:
”În primul rând, încercăm să pregătim acest pachet cât mai bine posibil, ţinând cont de deciziile pe care Curtea Constituţională le-a emis în acest domeniu de-a lungul anilor, şi nu sunt puţine, iar acest pachet se referă la ceea ce se întâmplă în viitor, la pensiile care vor intra în plată. Eu sper că, respectând toate deciziile Curţii, respectând legislaţia, argumentând cât mai bine, acest pachet are şanse mari să treacă de Curtea Constituţională. Al doilea lucru: dacă un astfel de pachet va cădea la Curtea Constituţională, e greu de presupus că acest guvern va mai avea legitimitatea să vină să rezolve alte nedreptăţi, alte acumulări care sunt adunate”.
(Citește și: Pachetul 2 – spart în 5, cu gândul la CCR: Prima parte vizează noi măsuri fiscale, iar Reformele se vor transforma în 4 părți distincte)
****