Germania vrea garanții scrise de la SUA privind încetarea acțiunilor de spionaj
Guvernul german doreşte să includă în viitorul acord bilateral cu SUA garanţii că informaţiile cetăţenilor şi ale autorităţilor publice de Berlin, la fel ca şi

Ministerul Finanțelor Publice susține joi că nu există măsuri concrete prin care ar urma să se crească fiscalitatea păentru persoanele fizice autorizate (PFA) și veniturile
Guvernul pregătește pentru anul 2014 un nou sistem de impozitare, prin care contribuțiile la asigurările sociale să se egalizeze în cazul persoanelor fizice autorizate și
Guvernul va cere oficial Uniunii Europene şi Fondului Monetar Internaţional deschiderea negocierilor pentru un nou acord stand-by de tip preventiv, potrivit unui memorandum aprobat joi
Preşedintele Traian Băsescu solicită reexaminarea legii privind aprobarea Memorandumului de înţelegere încheiat între statul român şi Rompetrol, semnat la Bucureşti la 15 februarie, în sensul
Compania The Rompetrol Group, deținută de kazahii de la KazMunaiGaz, va plăti statului român un preț minim de 200 de milioane de dolari pentru pachetul