memorandum

Memorandumul Rompetrol a fost pus pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de miercuri, dar nu a fost aprobat, ci a fost amânat. Dacă nu va fi aprobat până la sfârșitul lunii ianuarie este de așteptat să...
15 ianuarie, 2014
Investiţiile Rompetrol în România depind de aprobarea memorandumului semnat în februarie anul acesta, a declarat luni vicepreşedintele grupului, Azamat Zhangulov. Acesta cere Guvernului să aprobe în ianuarie memorandumul, deoarece condiţiile înţelegerii „nu sunt eterne”. Memorandumul pentru rezolvarea litigiilor...
30 decembrie, 2013
Guvernul trebuie să-şi asume înţelegerea încheiată cu Rompetrol pentru stingerea litigiilor dintre cele două părţi, această înţelegere neavând valoarea juridică a unui memorandum (care se încheie doar cu state şi guverne, nu cu o companie), iar Parlamentul a...
29 decembrie, 2013
Premierul crede că Rompetrol ar putea intra în insolvenţă după ce Curtea Constituţională a României (CCR) a declarat joi ca neconstituţională legea de aprobare a memorandumului ce stabileşte cum îşi va plăti compania datoria către statul român. Victor...
23 noiembrie, 2013
Preşedintele Traian Băsescu a sesizat Curtea Constituţională a României (CCR), miercuri, în legătură cu Memorandumul referitor la datoria Rompetrol şi cu Legea privind Ordonanţa de Urgenţă pentru înfiinţarea Inspectoratului de Stat în Construcţii. Cu aceste două ultime cazuri,...
23 octombrie, 2013
   Biroul de presă al guvernului anunță că în ședința din 9 octombrie, Executivul ar putea avea pe agenda de lucru următoarele acte normative:                       I.     PROIECTE DE LEGE 1.  PROIECT DE LEGE privind ratificarea Aranjamentului stand-by de...
9 octombrie, 2013

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: