Președintele Donald Trump a parafat un acord comercial cu Japonia care reduce taxele vamale la importurile auto în SUA și anulează alte taxe penalizatoare pentru celelalte mărfuri în schimbul unor investiții și linii de credit în valoare de 550 miliarde dolari destinate SUA, relatează agențiile internaționale de presă.
Este cel mai important acord comercial dintr-o serie de astfel înțelegeri pe care Donald Trump le-a încheiat de la momentul din aprilie când a anunțat impunerea unor taxe globale la importurile în SUA, deși, la fel ca și în cazul altor acorduri de acest fel, detaliile exacte rămân neclare.
Sectorul auto japonez, care reprezintă peste un sfert din exporturile totale în SUA, va avea tarifele reduse la 15% față de taxele totale de 27,5% cât este în prezent. Taxele care urmau să intre în vigoare de la 1 august pentru alte mărfuri japoneze vor fi, de asemenea, reduse la 15% de la 25%.

Anunțul a dus indicele bursier de referință Nikkei al Japoniei la un avans de aproape 4%, la cel mai ridicat nivel din ultimul an, impulsionat de acțiunile producătorilor auto, Toyota crescând cu peste 14% și Honda cu aproape 11%. „Tocmai am semnat cel mai mare ACORD COMERCIAL din istorie cu Japonia”, a declarat Trump pe platforma sa Truth Social. „Este o perioadă foarte interesantă pentru Statele Unite ale Americii și mai ales pentru faptul că vom continua să avem întotdeauna o relație excelentă cu Japonia”, a adăugat el.
Premierul Ishiba, care intenționează să demisioneze după înfrângerea electorală zdrobitoare de duminică, potrivit unei surse apropiate premierului aflat în dificultate, a salutat acordul comercial drept „cel mai mic tarif impus unei țări dintre cele care au un surplus comercial cu SUA”.
Liderul nipon în vârstă de 68 de ani a declarat ulterior că știrile conform cărora ar fi decis să demisioneze sunt „complet nefondate”.
Schimburile comerciale dintre cele două țări au ajuns la aproape 230 mld dolari în 2024, Japonia înregistrând un excedent comerciale de aproape 70 mld dolari. Japonia este al cincilea cel mai mare partener comercial al SUA, arată datele Biroului Statistic al SUA.
Pachet de investiții nipone de 550 miliarde dolari
Pachetul de investiții destinat SUA include împrumuturi și garanții pentru credite de la instituții aflate în subordinea guvernului japonez de până la 550 de miliarde de dolari pentru a permite firmelor japoneze „să construiască lanțuri de aprovizionare puternice în SUA în sectoare cheie precum cel farmaceutic și producția de semiconductori”, a declarat Ishiba.
Japonia își va crește, de asemenea, achizițiile de produse agricole din SUA, cum ar fi orezul, a declarat un oficial al administrației Trump. Ishiba a spus că ponderea importurilor de orez din SUA ar putea crește, dar că acordul „nu a sacrificat” agricultura japoneză.
Viceguvernatorul Băncii Japoniei, Shinichi Uchida, a numit acordul „un progres foarte important” și a spus că reduce incertitudinea cu privire la perspectivele economice ale țării.
Analiștii economici spuneau că tarifele majorate ar fi împins economia Japoniei – a patra cea mai mare di lume – în recesiune.
Exuberanța de pe piețele financiare s-a extins la acțiunile producătorilor auto sud-coreeni și europeni, deoarece acordul cu Japonia a alimentat optimismul că s-ar putea încheia acorduri similare și cu celelalte puteri economice.
Însă producătorii auto americani și-au manifestat nemulțumirea față de acord, mai ales cu privire la un regim comercial care reduce tarifele la importurile auto japoneze, menținând în același timp tarifele la 25% la importurile de la fabricile și furnizorii lor din Canada și Mexic.
„Orice acord care percepe un tarif mai mic pentru importurile japoneze, practic fără nicio componentă americană, decât tariful impus vehiculelor construite în America de Nord cu procentaj ridicat de componente americane este un acord proast pentru industria din SUA și lucrătorii din industria auto americană”, a declarat Matt Blunt, care conduce Consiliul American pentru Politici Auto, al marilor producători auto: General Motors, Ford și compania-mamă a Chrysler, Stellantis.
„Misiune îndeplinită”
„#MisiuneÎndeplinită”, a scris Ryosei Akazawa, principalul negociator comercial al Japoniei, pe X, în urma întâlnirii de marți cu Donald Trump la Casa Albă.
Akazawa a declarat ulterior că acordul nu include exporturile japoneze de oțel și aluminiu, supuse în prezent unui tarif de 50%.
Ca parte a acordului, Japonia va renunța la testele de siguranță suplimentare impuse în prezent mașinilor și camioanelor americane importate, a adăugat Akazawa, cerințe despre care Trump a spus că limitează vânzările de automobile fabricate în America pe piața niponă.
Negocierile de ultim moment privind pachetul de investiții par să fi contribuit la încheierea acordului, este explicația la o fotografie a întâlnirii lui Akazawa cu Trump, postată de unul dintre consilierii săi.
Japonia este cel mai mare investitor străin în Statele Unite, conform datelor guvernamentale americane, cu o poziție investițională de 819 miliarde de dolari la sfârșitul anului 2024.
Vorbind ulterior la Casa Albă, Trump și-a exprimat, de asemenea, optimismul cu privire la faptul că Japonia va forma o societate mixtă cu Washingtonul pentru a finanța construcția unei noi conducte de gaze naturale în Alaska.
Negocieri cu UE la Casa Albă
Consilierii lui Trump lucrează contratimp pentru a încheia acorduri comerciale înainte de termenul limită de 1 august. După această dată, țările se vor confrunta cu noi tarife vamale majorate substanțial, dincolo de cele pe care Trump le-a impus deja de la preluarea mandatului său în ianuarie.
Până acum Donald Trump a anunțat încheierea de acorduri-cadru cu Marea Britanie, Vietnam, Indonezia și a încetat războiul comercial cu China, deși unele detalii urmează să fie stabilite de comun acord cu toate aceste țări.
La Casa Albă, Trump a anunțat că echipa de negociatori din Uniunea Europeană va sosi la Washington miercuri dimineață.
Bondurile japoneze au crescut puternic după anunțul făcut de Domad Trump la Casa Albă

Cititi si: Donald Trump promite tarife noi – pe farmaceutice și semiconductori. Noi discuții comerciale UE-SUA săptămâna aceasta
***