Oficialii americani şi chinezi se întâlnesc duminică la Madrid pentru a discuta despre iritanții care produc fricțiunile comerciale reciproce pe care le au cele mai mari două economii ale lumii, printre acestea fiind termenul limită pentru vânzarea aplicaţiei chineze TikTok şi faptul că Washingtonul cere G7 şi aliaţilor europeni să impună tarife vamale Chinei în scopul opririi achiziţiilor chineze de petrol rusesc, transmite agenția Reuters, citată de News.ro.
Discuţiile din capitala Spaniei marchează a patra oară în tot atâtea luni când secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, şi reprezentantul comercial al SUA, Jamieson Greer, se întâlnesc cu vicepremierul chinez He Lifeng și echipa lui de consilieri în oraşe europene pentru a încerca să împiedice prăbuşirea relaţiilor comerciale încă fragile dintre SUA şi China, sub presiunea tarifelor impuse de preşedintele Donald Trump și a politicii economice mercantiliste a Beijingului.
Cei trei oficiali de rang înalt, împreună cu principalul negociator comercial al Chinei, Li Chenggang, s-au întâlnit ultima dată la Stockholm, în iulie, unde au convenit în principiu să prelungească cu 90 de zile armistiţiul comercial care a redus drastic tarifele de retorsiune de trei cifre aplicate de ambele părţi şi a reluat fluxul de minerale rare din China către Statele Unite.
Donald Trump a aprobat prelungirea ratelor tarifare actuale ale SUA asupra mărfurilor chinezeşti, care se ridică la 55%, până la 10 noiembrie.
Experţii în comerţ au afirmat că există puţine şanse de a se înregistra progrese substanţiale în cadrul discuţiilor găzduite de premierul socialist spaniol Pedro Sanchez, care a încercat să îmbunătăţească relaţiile cu Beijingul în ultimii ani.
Miza discuțiilor: Consens pentru vizita lui Donald Trump la Beijing din octombrie. Cel mai probabil rezultat – o nouă prelungire pentru TikTok
Cel mai probabil rezultat al negocierilor de la Madrid este considerat a fi o altă prelungire a termenului limită pentru proprietarul chinez al popularei aplicaţii TikTok, ByteDance, de a-şi vinde operaţiunile din SUA până la 17 septembrie, altfel riscând ca aplicaţia să fie închisă în SUA. O sursă familiarizată cu discuţiile administraţiei Trump privind viitorul TikTok a declarat că nu se aşteaptă la un acord, dar termenul limită va fi prelungit, pentru a patra oară de la preluarea mandatului de către Trump în ianuarie. Luna trecută, Trump a lansat un cont TikTok.
Subiectul TikTok nu a fost discutat în rundele anterioare de negocieri comerciale dintre SUA şi China de la Geneva, Londra şi Stockholm. Dar sursa a declarat că includerea publică a acestei chestiuni ca punct pe ordinea de zi anunţată de Trezorerie oferă administraţiei Trump acoperire politică pentru o altă prelungire, ceea ce i-ar putea irita atât pe republicanii, cât şi pe democraţii din Congres, care au mandatat vânzarea TikTok către o entitate americană pentru a reduce riscurile la adresa securităţii naţionale.
Wendy Cutler, fostă negociatoare comercială a USTR şi şefă la Asia Society Policy Institute din Washington, a declarat că se aşteaptă ca „rezultatele” mai substanţiale să fie păstrate pentru o potenţială întâlnire între Trump şi preşedintele chinez Xi Jinping, poate cu ocazia summitului Cooperării Economice Asia-Pacific (ASEAN) de la Seul, la sfârşitul lunii octombrie.
Ea a afirmat însă că soluţionarea principalelor nemulţumiri economice ale SUA faţă de China, inclusiv cererile ca China să-şi schimbe modelul economic către un consum intern mai mare şi să se bazeze mai puţin pe exporturile subvenţionate de stat, ar putea dura ani de zile.
Chestiunea petrolulul rusesc
Trezoreria a declarat că discuţiile de la Madrid vor viza şi eforturile comune ale SUA şi Chinei de combatere a spălării banilor, o referire la cererile sale de lungă durată ca China să ia măsuri împotriva transporturilor ilicite de produse tehnologice către Rusia, care contribuie la războiul din Ucraina.
Bessent a îndemnat vineri aliaţii din G7 să impună „tarife semnificative” asupra importurilor din China şi India pentru a presa aceste două ţări să înceteze achiziţionarea de petrol rusesc, o măsură menită să aducă Moscova la masa negocierilor de pace pentru Ucraina. Miniştrii de finanţe din G7 au declarat vineri că au discutat astfel de măsuri şi au convenit să accelereze discuţiile privind utilizarea activelor ruseşti îngheţate pentru a ajuta apărarea Ucrainei. Bessent şi Greer au spus într-o declaraţie separată că aliaţii G7 ar trebui să se alăture Statelor Unite în impunerea de tarife cumpărătorilor de petrol rusesc.
„Numai printr-un efort comun care să taie la sursă veniturile care finanţează maşina de război a lui Putin vom putea exercita o presiune economică suficientă pentru a pune capăt uciderilor fără sens”, au declarat Bessent şi Greer.
Statele Unite au impus o taxă suplimentară de 25% asupra mărfurilor indiene pentru achiziţiile de petrol rusesc ale acestei ţări, dar până în prezent s-au abţinut să impună astfel de taxe punitive asupra mărfurilor chinezeşti.
Momentul Spaniei
Guvernul spaniol doreşte să acorde o expunere maximă discuţiilor. Ministrul spaniol de externe, José Manuel Albares, va întâmpina public cele două delegaţii înainte de începerea discuţiilor, la ora 13:50, ora locală (14:50, ora României), la Palacio de Santa Cruz, clădirea barocă care găzduieşte Ministerul spaniol de Externe.
O sursă din cadrul guvernului spaniol a declarat că alegerea Spaniei pentru ultima rundă de discuţii „delicate” este dovada că Madridul se consolidează ca sediu al negocierilor strategice la nivel înalt.
Madridul a încercat să devină gazda unei conferinţe internaţionale de pace pentru rezolvarea conflictului israelo-palestinian.
Sursa a declarat că guvernul spaniol profită de acest eveniment pentru a-şi consolida relaţiile bilaterale cu SUA, după o serie de tensiuni cu administraţia Trump din cauza criticilor aduse ofensivei israeliene din Gaza şi a refuzului de a se angaja să cheltuiască 5% din bugetul său pentru apărare, la fel ca ceilalţi membri NATO.
Bessent însuşi l-a criticat pe Sanchez pentru că a declarat Beijingul „partener strategic” în timpul ofensivei tarifare a lui Donald Trump din aprilie.
(Citește și: Președintele Trump anunță condițiile ca SUA să impună sancțiuni Rusiei: Toate țările din NATO să oprească achizițiile de petrol rusesc și să impună tarife pe China care să fie ridicate abia după terminarea războiului)
(Citește și: Donald Trump cere UE să impună tarife de 100% pe importurile din India și China, cu scopul declarat al creșterii presiunii pe Rusia)
***