Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) înregistrează, începând de marţi, întreruperi la semnarea cu cardul a serviciilor medicale, motiv pentru care această operațiune a fost dezactivată, anunță Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Pentru validarea activităţii desfăşurate de furnizorii de servicii medicale până la repunerea în funcţiune a platformei se va emite un ordin.
„Pentru validarea activităţii desfăşurate de furnizori în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate începând cu data de 24 septembrie 2024 şi până la data repunerii în funcţiune a PIAS se va emite un ordin distinct al preşedintelui CNAS, în temeiul dispoziţiilor art. 209 – 212 din Anexa 2 la HG nr. 521/2023, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 25 – 28 din HG nr. 423/2022, cu modificările şi completările ulterioare”, a informat CNAS.
Din 24 septembrie şi până la restabilirea funcţionării normale a platformei, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate va dezactiva următoarea regulă de validare din sistemul informatic SIUI: „Serviciul nu a fost semnat cu cardul”, mai menționează comunicatul Casei.
100 milioane euro, fără TVA, pentru modernizarea PIAS – ar trebui să îmbunătățească fluxurile de date și să asigure conectarea cu alte baze de date ale administrației
Ministerul Sănătății a aprobat în februarie finanțarea pentru digitalizarea CNAS – PIAS, care include elemente importante de securitate cibernetică.
Finanțarea inițială de 70 de milioane de euro a fost majorată la 100 de milioane de euro fără TVA, exclusiv pentru digitalizarea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și optimizarea Platformei Informatice pentru Asigurările din Sănătate (PIAS).
Optimizarea PIAS ar trebuie să îmbunătățească interconectarea și interoperabilitatea sistemului, eliminând sincopele, care le crează probleme uriașe medicilor din platformă.
Trimestrul trei din 2025 este data limită până la care sistemul asigurărilor de sănătate ar trebui transformat digital.
Peste 25.000 de furnizori de servicii medicale (spitale, ambulatorii de specialitate, laboratoare, medici de familie, farmacii, furnizori de dispozitive medicale, furnizori de îngrijire la domiciliu) vor fi conectați la noua platformă PIAS.
Ministerul Sănătății spunea în februarie că sistemul actual nu va fi afectat de lucrările de modernizare.
Ce va aduce în plus această modernizare a PIAS
- funcționalități noi (de exemplu, digitalizarea unor documente conexe actului medical)
- optimizare fluxuri de date, monitorizarea electronică a obiectivelor generale, obiectivelor specifice, activităților și indicatorilor de performanță asumați la nivelul CNAS/CAS/furnizor de servicii medicale
- interoperabilitatea sistemelor informatice la nivelul administrației publice inter instituțional, utilizarea datelor organizaționale încrucișate și a resurselor existente la nivel național (în linie cu celelalte investiții planificate la acest nivel)
Peste 400 de milioane de euro sunt investite în digitalizarea sistemului de sănătate din România, prin PNRR și fonduri europene.
****