Add Your Heading Text Here

25 iulie, 2022

Curtea de Apel București a decis luni condamnarea definitivă la închisoare a lui Lucian Duță, fost șef al Casei Naționale de Sănătate. Sentința: 6 ani cu executare pentru luare de mită în procesul implementării cardului de sănătate.

Lucian Duță a fost condamnat în primă instanță tot la 6 ani de închisoare. El a cerut ulterior, în luna mai, repunerea pe rol a procesului, invocând decizia Curții Constituționale a României privind prescripția faptelor.

În decembrie 2018, DNA l-a trimis în judecată pe Lucian Duță pentru luare de mită în formă continuată. El a fost judecat pentru acuzația că, în perioada 2010 – 2012, a primit mită de la două firme de software care au încheiat contracte cu CNAS.


Fostul șef al CNAS a fost acuzat că ar fi primit o mită de 6,3 milioane de euro, cash sau în contul din Elveţia al unei firme off-shore înregistrată în Charleston, Saint Kitts&Nevis din Antile (Caraibe), potrivit rechizitoriului DNA.

În 2014, Lucian Duță a fost urmărit penal pentru abuz în serviciu și un prejudiciu de 150.000 de euro provocat sistemului de sănătate, în beneficiul firmei SIVECO.

Dosarul viza o procedură de achiziție pentru „servicii de mentenanță și suport tehnic pentru sistem ERP”, achiziționându-se mentenanță și suport tehnic pentru toate licențele deținute la nivelul C.N.A.S. și a caselor județene, respectiv pentru un număr de 1.296 licențe, fără a se ține seama de faptul că nu toate aceste licențe erau utilizate.

***

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]


Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: