28 august, 2025

Prin Ordonanţa adoptată joi, se transpun în legislaţia naţională prevederile Directivei europene în ceea ce priveşte cotele TVA care vizează, în principal, modificarea normelor care reglementează locul prestării pentru activităţile (evenimentele care presupun prezenţă virtuală) sunt transmise pe internet sau sunt puse la dispoziţie printr-o altă modalitate virtuală, pentru a se asigura impozitarea în statul membru de consum.

Astfel, serviciile prestate unui client prin mijloace electronice sunt impozabile în locul în care clientul este stabilit, îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită.

De asemenea, Executivul a aprobat şi un proiect de lege cu impact asupra pieţei de capital, elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Acest act normativ vizează crearea Punctului Unic de Acces European (ESAP), o platformă centralizată la nivel UE care va facilita accesul investitorilor la informaţii financiare şi de sustenabilitate.


Ministerul Finanţelor prezintă Principalele obiective ale noii legi:

  • Transpunerea directivelor UE: Legea transpune prevederile Pachetului ESAP, care va oferi investitorilor un acces gratuit şi nediscriminatoriu la date esenţiale despre emitenţi, administratori de fonduri, firme de investiţii şi alte entităţi. Acesta va funcţiona ca o bibliotecă digitală unică de informaţii, de la rapoarte financiare până la date de durabilitate.
  • Simplificarea procesului de emisiune de obligaţiuni: Actul normativ introduce o derogare de la Legea societăţilor, permiţând consiliilor de administraţie să aprobe emisiuni de obligaţiuni, fără a mai fi necesară o Adunare Generală Extraordinară a Acţionarilor (AGEA), cu respectarea anumitor condiţii. Această măsură va reduce birocraţia şi va stimula atragerea de capital prin piaţa de obligaţiuni, contribuind la creşterea lichidităţii şi a numărului de investitori.
  • Întărirea guvernanţei corporative: Legea implementează recomandările Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) privind guvernanţa corporativă. Printre măsurile introduse se numără clarificarea criteriilor de independenţă pentru membrii comitetelor de audit şi îmbunătăţirea transparenţei tranzacţiilor cu părţile afiliate, cu obligaţia ca acestea să fie evaluate în prealabil de un auditor.
  • Protecţie juridică pentru personalul ASF: Proiectul de lege asigură protecţia legală a membrilor Consiliului şi a personalului ASF, pentru acţiunile întreprinse cu bună-credinţă şi fără neglijenţă în îndeplinirea atribuţiilor de supraveghere. Această măsură esenţială, solicitată de OCDE în procesul de aderare a României, consolidează independenţa şi eficienţa instituţiei.

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: