16 februarie, 2026

Sechestrul pe bunuri de 1,29 miliarde de lei impus lui Viorel Micula a fost ridicat de Curtea Supremă, prin respingerea definitivă a recursului Agenția Județeană Bihor. Cazul fratelui acestuia, Ioan Micula, urmează să fie soluționat, tot de Înalta Curte de Casație și Justiției.

Instanța a menținut, astfel, hotărârea Curţii de Apel Oradea în procesul deschis de Viorel Micula, după ce Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Bihor a instituit măsuri asigurătorii asupra bunurilor sale şi ale fratelui său, Ioan Micula.Viorel Micula, în dosarul recuperării ajutorului de stat considerat ilegal de instanţele europene, relatează Bihoreanul.

Cronologia dosarului

În martie 2025, Fiscul bihorean a pus sechestru pe bunurile fraţilor Micula, în încercarea statului român de a recupera peste 300 de milioane de euro plătiți firmelor din grupul European Drinks & Food și magnaților Ioan şi Viorel Micula, în urma arbitrajului de la Washington. Suma a fost declarată ajutor de stat ilegal, de Tribunalul UE.


În cazul lui Viorel Micula, o decizie inițială a stabilit suma de recuperat la 2,03 miliarde de lei, ulterior Fiscul revenind cu un „act de îndreptare a erorii materiale” prin care a redus cuantumul la 1,29 miliarde de lei.

Pentru Ioan Micula, printr-o decizie emisă în 31 martie 2025, a fost instituit sechestru pentru aceeaşi sumă de 1,29 miliarde lei. În ambele situaţii AJFP Bihor a invocat riscul ca debitorii să îşi ascundă sau să îşi risipească patrimoniul.

Ambii oameni de afaceri au contestat actele, iar pe 26 mai şi 5 iunie 2025, Curtea de Apel Oradea le-a dat câştig de cauză.

Instanţa a stabilit că, în cazul lui Ioan Micula, AJFP Bihor nu a demonstrat existenţa unui risc real de risipire a patrimoniului, iar în cazul lui Viorel Micula a constatat că modificarea sumelor nu reprezintă o simplă corectură, ci o schimbare substanţială a actului administrativ, ce nu putea fi făcută printr-o procedură simplificată.

Curtea de Apel Oradea a arătat, în esenţă, că statul poate recupera ajutoarele de stat prin procedura fiscală, dar nu poate institui sechestru „din reflex”, fără argumente concrete. Judecătorul a subliniat că măsurile de indisponibilizare sunt excepţionale şi pot fi dispuse doar dacă există dovezi reale că debitorul îşi ascunde sau îşi risipeşte patrimoniul.


Fiscul nu a reuşit să demonstreze un asemenea risc, mai spune instanţa, arătând că o cesiune de părţi sociale realizată cu ani în urmă nu poate justifica, în prezent, temerea că debitorii s-ar sustrage de la plată.

Un conflict întins pe două decenii

Conflictul dintre statul român şi grupul de firme European Drinks durează de aproape două decenii. În 2013, fraţii Ioan şi Viorel Micula au obţinut la Tribunalul arbitral al Băncii Mondiale de la Washington despăgubiri de 178 de milioane de euro, susţinând că România le-a retras facilităţile fiscale acordate investitorilor din zone defavorizate.

Autorităţile române au eliminat aceste stimulente în 2005, înainte de termenul prevăzut iniţial, deoarece erau considerate ajutor de stat incompatibil cu regulile Uniunii Europene.

Cu dobânzi şi penalităţi, suma datorată a ajuns la aproximativ 395 de milioane de euro.

(Citește și: România a câștigat un proces cu frații Micula. Tribunalul internațional de arbitraj respinge pretențiile acestora de 9 miliarde lei)

****


[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: