4 noiembrie, 2025

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a menținut măsurile asigurătorii instituite de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) asupra bunurilor companiilor European Food și Transilvania General Import-Export, controlate de frații Micula, conform unui comunicat al ANAF.

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a salutat decizia, afirmând că aceasta „demonstrează că, prin voința de a restabili dreptatea, statul dispune de instrumentele necesare pentru a recupera ajutoare de stat acordate ilegal, în valoare de sute de milioane de euro”.

Măsurile asigurătorii au fost instituite în cursul anului 2024, în baza Deciziei Comisiei Europene C(2015)2112 din 30 martie 2015, după ce autoritățile au identificat indicii privind înstrăinarea unor bunuri mobile și imobile de către persoanele și companiile implicate în cazul Micula.


Potrivit unui anunț al ANAF de luni seară, 3 noiembrie, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a menținut măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor companiilor.

„Înalta Curte de Casație și Justiție a dat câștig de cauză ANAF în dosarul „Micula”, confirmând legalitatea măsurilor de blocare a bunurilor companiilor European Food și Transilvania General Import Export. Este o decizie importantă, anunțată azi (luni, n.r.) de ANAF – care demonstrează că, prin voința de a restabili dreptatea, statul dispune de instrumentele necesare pentru a recupera ajutoare de stat acordate ilegal, în valoare de sute de milioane de euro”, a scris Nazare luni, pe pagina de Facebook.

Ministrul a adăugat că hotărârea ÎCCJ este cu atât mai semnificativă cu cât „ANAF a descoperit că aceste firme au transferat active importante pe alte entități, încercând astfel să împiedice recuperarea datoriilor de către statul român”.

(Citește și: România a câștigat un proces cu frații Micula. Tribunalul internațional de arbitraj respinge pretențiile acestora de 9 miliarde lei)

***

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: