Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a anunțat sâmbătă că va pleca peste două luni în Statele Unite ale Americii, unde are de rezolvat mai multe sarcini, cea mai importantă dintre ele fiind legată de pregătirea întâlnirii pe care Nicuşor Dan o va avea cu Donald Trump.
Oficialul guvernamental a mai spus că România trebuie să facă trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste la a ajuta Ucraina să câștige războiul, dar și că rețeaua care a acționat în România în sprijinul candidaților pro-ruși urmează să fie activată și utilizată la alegerile parlamentare din acest an din Republica Moldova.
„În acest moment, România este ținta unor atacuri hibride din partea Federației Ruse. (…) Sunt campanii de știri false care vorbesc despre intrarea în război, de exemplu, la fiecare pas de apropiere de NATO sau de UE, în condițiile în care realitatea este opusă. Să fii parte a Uniunii Europene, să fii parte a NATO, așa cum este România, este o garanție pentru pace, este o garanție pentru siguranță și prosperitate”, a spus ministrul.
Vizită de lucru în septembrie, la Washington
Oana Ţoiu a afirmat că a avut mai multe discuţii cu secretarul de stat american Marco Rubio, ea dezvăluind că, în septembrie, va merge personal la Washington ca să pună la punct prima întâlnire dintre liderul de la Casa Albă şi preşedintele României, Nicuşor Dan.
„Cu Marco Rubio am avut aceste discuţii în cadrul Summitului de la Haga (…), am stabilit că această vizită va avea loc. Nu am stabilit final calendarul ei, însă, vom reveni cu datele finale în momentul în care vor fi bătute în cuie (…). Eu ajung în Statele Unite în septembrie – în New York şi Washington, inclusiv cu miza de a pregăti întâlnirea bilaterală dintre Donald Trump şi Nicuşor Dan. (…). Sunt încă în lucru aceste discuţii”, a declarat ministrul.
Oana Ţoiu a mai spus că „este o veste bună că preşedintele Donald Trump a nominalizat un ambasador pentru România” în persoana domnului Darryl Nirenberg, după momentul retragerii ambasadoarei anterioare, Kathleen Kavalec.
„Şi, din punctul nostru de vedere, inclusiv instituţional, accelerăm procesul, astfel încât să fie cât mai rapid prezent aici, pe teritoriul României, după ce o să aibă audierile şi votul din Congres”, a afirmat oficialul guvernamental.
Oana Ţoiu: SUA pot investi în România, sunt interesați de energia regenerabilă şi inovaţie
Aceasta a vorbit și despre întărirea relației cu SUA.
Există componenta comercială, e foarte importantă componenta legată de apărare şi, din ce în ce mai mult: importanţa pe care România o are la Marea Neagră. Pentru că acolo vorbim şi de companii din Statele Unite ale Americii, care au nevoie de siguranţa propriilor activităţi, pe de-o parte – şi asta este ceva ce asigurăm noi şi asigură bazele comune NATO prezente, proiectul comun pe care îl avem cu Bulgaria şi Turcia de deminare a Mării Negre, da Mării Negre, de exemplu. Şi trebuie să ne uităm, în primul rând, la potenţial – ceva ce americanii fac întotdeauna foarte bine și aş spune că noi putem să facem mai bine asta: este să avem întotdeauna foarte clar viitorul. Care sunt paşii viitori şi interesele comune unde investim împreună… Zona de energie este un asemenea domeniu, de exemplu. România, şi datorită zăcămintelor de gaz din Marea Neagră… şi pe zona de dezvoltare a energiei nucleare – poate deveni pentru această parte a Europei principalul furnizor de energie.
Asta este ceva ce este extrem de important şi pentru potenţiale investiţii ale Statelor Unite ale Americii. Noi suntem şi gazda (…) – reactor nuclear de mici dimensiuni; ceea ce înseamnă că avem în comun şi o linie de investiţii comune în zona de inovaţie. Şi lucrurile acestea, în special legate de energia regenerabilă, sunt importante pentru economia viitorului şi… şi noi, şi Statele Unite înţelegem şi ne uităm la asta”, a mai precizat ministrul de Externe.
Oana Țoiu: România nu trebuie să aleagă între Bruxelles şi Washington
Ministrul Afacerilor Externe a mai susținut că România nu trebuie să aleagă între Bruxelles şi Washington ea precizând că Parteneriatul Strategic cu SUA ne pune în poziţia de a fi una din ţările care poate fi prietenă cu Statele Unite în interiorul Uniunii Europene.
Aceasta a afirmat că, în ceea ce priveşte colaborarea economică cu SUA, ”suntem mult sub potenţial”.
”România nu trebuie să aleagă între Uniunea Europeană şi SUA. Faptul că noi avem acest Parteneriat Strategic puternic cu SUA, prezenţa lor pe teritoriul României în bazele NATO, o comunitate puternică de români care au plecat în SUA de multă vreme, ne pune în poziţia de a fi una din ţările care poate să fie prietenă cu Washingtonul în interiorul UE. Dar trebuie să creştem componenta comercială. Pe dimensiunea comercială bilaterală cu Statele Unite suntem mult sub potenţial”, a afirmat ministrul de Externe, Oana Ţoiu.
Întrebată care este prioritatea zero de politica externă a României, ministrul Oana Ţoiu a explicat că ”cel mai important pentru România este să îşi crească puterea de negociere şi rolul din interiorul Uniunii Europene şi al NATO”.
”Trebuie să fim în siguranţă, asta e prioritatea zero în acest moment pentru România. Trebuie să folosim apartenenţa noastră la aceste structuri şi puterea de negociere pe care o are România, să ne asigurăm că există o creştere economică, că nu intrăm într-o zonă de criză economică şi asta poate fi oprit doar cu acordul componentei internaţionale în acest moment. România trebuie să aibă un rol crescut în regiune”, a adăugat ministrul de Externe, Oana Ţoiu.
Rezistența Ucrainei diminuează riscurile asupra României
Oana Ţoiu a declarat, sâmbătă, la Antena 3, că rezistenţa Ucrainei în faţa Rusiei diminuează riscurile asupra României.
”Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste la a ajuta Ucraina sa câştige. Şi ăsta este un pas foarte important. Diferenţa între aceste cuvinte sunt foarte importante. Şi cred că trebuie să înţelegem în România mai clar că rezistenţa pe care o asigură acum Ucraina, oamenii pe care îi are pe front, sacrificiile pe care le face societatea ucraineană în acest moment, sunt parte din elementele care diminuează şi riscurile asupra României. Trebuie să fie foarte clar pentru noi că în momentul în care le-am donat sistemul de apărare antiaeriană Patriot, nu doar că a fost parte din componenta care a salvat vieţi omeneşti, inclusiv ale românilor din Cernăuţi, de exemplu, şi ale ucrainenilor, dar nici nu a vulnerabilizat apărarea României. Deci noi suntem nu doar la fel de puternici ca înainte, dar şi mai bine apăraţi atâta timp cât există resurse pentru a opri şi întoarce din drum atacul Rusiei”, a afirmat ministrul Oana Ţoiu.
Potrivit acesteia, colaborarea extinsă cu Ucraina înseamnă inclusiv investiții comune în producția de drone.
”Cu ce ajutăm în acest moment? Suntem bază de formare pentru piloţi, pentru avioanele F-16 şi este o echipă internaţională care asigură aceste antrenamente necesare şi asta se întâmplă pe teritoriul României. Vrem să mărim această componentă în care România devine o bază de antrenament. Foarte clar, nu doar pentru România, ci şi pentru alte state ale Uniunii Europene, este că la rândul nostru putem să învăţăm din lucrurile pe care le-a dezvoltat în acest război armata ucraineană, de exemplu utilizarea dronelor, inclusiv ce înseamnă investiţii comune pentru construcţia lor”, a mai afirmat Oana Ţoiu.
”Primarul Chișinăului este un susținător activ al ideii că locul Moldovei este lângă Rusia”
Totodată, ministrul Afacerilor Externe a mai explicat că interdicţia intrării pe teritoriul României pentru primarul Chișinăului Ion Ceban se extinde automat la întreg spaţiul Schengen. Oficialul a anticipat că rețeaua care a acționat în România în sprijinul candidaților pro-ruși urmează să fie activată și utilizată la alegerile parlamentare din acest an din Republica Moldova.
Întrebată de ce Ion Ceban este considerat un pericol de către România, ministrul Oana Ţoiu a răspuns: ”Este o întrebare pe care şi domnul Ceban a pus-o într-o adresă oficială. Va primi sigur răspuns de la instituţiile abilitate, în acest caz Serviciul Român de Informaţii, însă să fie foarte clar, nici nu există vreo datorie a României de a da toate detaliile pe care le deţine şi cred că este ceva lesne de înţeles pentru toată lumea, că atunci când vorbim de un potenţial pericol, vorbim şi de rezerva pe care instituţiiile o au în a transparentiza toate informaţiile pe care le deţin”.
Totodată, Oana Ţoiu l-a acuzat pe primarul Chişinăului că este un susţinător activ al ideii că locul Moldovei este lângă Rusia.
”A fost unul dintre cei mai vocali oponenţi ai ideii de aderare la Uniunea Europeană. A spus foarte clar, cu subiect şi predicat, că locul Moldovei e lângă Moscova, locul Moldovei nu este în Uniunea Europeană”, a adăugat Oana Ţoiu.
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, împreună cu alţi doi cetăţeni ai Republicii Moldova, are interdicţie de intrare pe teritoriul României începând cu 9 iulie, pentru o perioadă de cinci ani.
(Citește și: „Donald Trump: Ucraina primește deja arme noi, care „vin din Germania”)
***