fbpx

8 februarie, 2025

Miniștrii de Externe din Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Islanda, Irlanda, Letonia, Lituania, Norvegia, Polonia, România și Suedia solicită G7, printr-o scrisoare comună, să ia măsuri suplimentare pentru a reduce veniturile obținute de Federația Rusă din vânzarea transportatorilor săi de energie.

„Cu aceste venituri, Rusia își finanțează agresiunea continuă în Ucraina, în contextul în care o treime din veniturile Rusiei și două treimi din exporturile sale sunt legate de transportatorii de energie”, se arată într-un comunicat al MAE român transmis vineri.

Potrivit MAE, cele 12 state „au susținut în mod constant adoptarea celor mai dure măsuri restrictive posibile împotriva Rusiei”.


G7 este încurajat astfel să utilizeze plafonul prețului petrolului pentru a se asigura că acesta continuă să servească drept un instrument semnificativ în limitarea fluxurilor de venituri ale Rusiei, să impună sancțiuni suplimentare navelor „flotei fantomă” ale Moscovei și actorilor implicați și să ia în considerare măsuri suplimentare care vizează transportul maritim al exporturilor de origine rusă, precizeaz[ MAE.

„Rusia utilizează ‘flota fantomă’ pentru a-și finanța mașinăria de război, iar navele acesteia sunt adesea vechi și în stare precară, prezentând riscuri pentru mediu, siguranța maritimă și securitate în Europa și în apele noastre”, explică semnatarii.

„Flota fantomă” – navele care transportă ţiţei şi produse petroliere ruseşti sub embargo

Multe incidente similare au avut loc în Marea Baltică de la invazia rusă a Ucrainei în 2022.

Uniunea Europeană a anunțat în decembrie că, drept răspuns la acest lucru, consolidează măsurile de „protejare a cablurilor submarine, în special prin îmbunătăţirea schimbului de informaţii, implementarea de noi tehnologii de detectare şi capacităţi de reparare subacvatică şi cooperarea la nivel internaţional”.

Ţările UE au convenit la începutul acestei luni să includă pe lista neagră încă aproximativ 50 de petroliere din „flota fantomă” a Rusiei, care este folosită pentru a eluda sancţiunile occidentale privind războiul din Ucraina.

(Citește și: UE amenință cu sancţiuni „flota fantomă” a Rusiei, după avaria provocată de petrolierul Eagle S la un cablu submarin)


****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: