După anunţul primarului Capitalei privind intenţia de a candida la alegerile prezidenţiale, PNL a transmis un comunicat în numele formațiunilor prezente la negocierile politice de luni seara, de la care USR a lipsit, care transmite că PSD, PNL, UDMR „au reconfirmat decizia de a avea candidat unic al alianței pro-europene pentru alegerile prezidențiale”,
Negocierile de luni seara au fost convocate pentru a se stabili ce ministere revin fiecărui partid, dar USR a anunțat că nu participă din cauză că vrea prima dată să se discute despre buget şi programul de guvernare.
PSD: Nicușor Dan s-a pripit
Lucian Romașcanu, purtător de cuvânt al PSD, a spus luni seara, la Antena3: „Domnul Nicușor Dan s-a pripit. Indiferent care ar fi aspectele pozitive ale unei astfel de acțiuni, riscurile de fragmentare sunt mai mari. E un joc periculos”.
„Avem totuși un semnal. Iată acum, luni seara, USR a anunțat că nu va participa la negocierile pentru Guvern”, a mai explicat Romașcanu.
UDMR: A mutat primul pe tabla de şah
Deputatul UDMR Szabo Odon a spus luni, la PrimaTv: „Era foarte clar în momentul în care a venit cu ideea referendumului pe Bucureşti că Nicuşor Dan are în vedere o poziţie în perspectivă de lider national şi a mutat primul pe tabla de şah, având avantajul celui care intră primul în cursă”.
Szabo Odon a arătat că, ”pe de altă parte, este foarte clar că dacă partidele nu înţeleg că este nevoie de decizii rapide, nu mai este loc de târguială, de anumite discuţii, cine ce face, pentru că sunt şi alţi actori care pot muta pe tabla de şah”.
”A mutat primul pe tabla de şah şi are avantajul celui care se lansează primul, dar să nu uitaţi un lucru, cel mai repede în alegerile prezidenţiale a mutat domnul Geoană şi a rămas cu 10%”, a spus deputatul UDMR, despre anunţul lui Nicuşor Dan.
USR: O să-l ascultăm și pe Nicușor
Liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, a scris pe Facebook:
„Am văzut anunțul candidaturii lui Nicușor Dan la prezidențiale. USR l-a susținut la primăria Bucureștiului și în 2020 și anul acesta pentru încă 4 ani pentru că a arătat că știe ce e de făcut la capitală, are un plan și se ține de elE multă treabă de făcut aici și are toată susținerea noastră pentru a duce la capăt acest proiect pe care și l-a asumat în fața bucureștenilor. Avem candidat la prezidențiale, ales în Congres, și anume Elena Lasconi. Peste 1,7 milioane de români i-au acordat încrederea și votul și au trimis-o în turul 2. Acest vot trebuie respectat.
O să-l ascultăm și pe Nicușor să înțelegem cum vede el alegerile prezidențiale. Momentan nici nu știm când vor fi alegeri”.
(Citește și: ”Nicușor Dan și-a anunțat intenția de-a candida la prezidențiale: ”Sunt deschis la discuții cu partidele pro-occidentale”)
***
Un răspuns
Apucăturile PSD & PNL revin!
Cascaval, ministere, functii, șpagă, corupție generalizată!😯