Vladimir Putin a anunţat, sâmbătă noapte, că propune Kievului redeschiderea „negocierilor directe întrerupte în 2022”, fără condiţii prealabile. Liderul rus propune începerea acestor negocieri la Istanbul, pe 15 mai, potrivit agenţiei ruse TASS, preluată de Reuters și News.ro.
„Ne propunem să începem fără întârziere, încă de joia viitoare, 15 mai, la Istanbul. Acolo unde (negocieri) au avut loc anterior şi au fost întrerupte”, le-a spus Putin reporterilor acreditaţi la Kremlin. Potrivit TASS, liderul de la Kremlin a subliniat că discuţiile – eşuate în martie 2022 – trebuie reluate din punctul unde au fost întrerupte.
„Nu Rusia a fost cea care a întrerupt negocierile în 2022. A fost Kievul. Cu toate acestea, propunem Kievului să reia negocierile directe fără nicio condiţie prealabilă”, a declarat Putin, referindu-se la negocierile eşuate la scurt timp după invazia rusă din 2022.
Potrivit Reuters, Putin a spus că negocierile trebuie să urmărească „eliminarea cauzelor profunde ale conflictului” şi „restabilirea unei păci durabile şi pe termen lung”.
Propunerea de a începe negocierile vine după ce SUA și liderii europeni au înaintat un ultimatum lui Putin: fie acceptă până pe 12 mai o încetare totală a focului, fie Rusia va fi lovită cu sancțiuni puternice și sporirea ajutorului militar pentru Kiev.
(Citește și: „Coaliția pro-Ucraina cere Rusiei un armistițiu total de 30 de zile – Zelenski și liderii europeni au purtat o discuție telefonică cu Trump în timpul reuniunii de la Kiev – Ultimatum pentru Putin”)
Zelenski: ”Așteptăm ca Rusia să confirme încetarea focului de mâine, 12 mai, iar apoi ne vom întâlni”
În răspuns, președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a anunțat că Ucraina este pregătită să participe la negocieri cu Rusia, însă doar după ce Vladimir Putin va accepta armistițiul necondiționat propus sâmbătă de coaliția pro-Ucraina.
„Așteptăm ca Rusia să confirme un armistițiu – deplin, durabil și de încredere – începând de mâine, 12 mai, iar Ucraina este pregătită să se întâlnească”, a scris Zelenski pe platforma X, adăugând că „este un semn pozitiv faptul că rușii încep, în sfârșit, să ia în considerare încheierea războiului”.
„Întreaga lume așteaptă acest lucru de foarte mult timp. Iar primul pas pentru a pune capăt oricărui război este un armistițiu”, a adăugat liderul ucrainean.
„Nu are niciun rost să se continue vărsarea de sânge nici măcar o zi în plus. Așteptăm ca Rusia să confirme un armistițiu – deplin, durabil și de încredere – începând de mâine, 12 mai, și Ucraina este pregătită să se întâlnească”, a mai scris Zelenski pe X.

Liderii europeni consideră că propunerea lui Putin este o cale de tergiversare din moment ce acesta a evitat să răspundă direct, pozitiv sau negativ, ultimatumului formulat sâmbătă de Ucraina și aliații săi, ultimatum susținut de președintele american Donald Trump. Liderii europeni sunt de părere că Putin joacă cartea ambiguității pentru a nu atrage o dezangajare a SUA, în contextul în care administrația Trump e dispusă la o normalizare a relațiilor cu Rusia în schimbul încheierii războiului, obiectiv pentru care administrația SUA a pus la un moment dat presiuni majore asupra Kievului.
Ocazie pentru negocierea unui armistițiu
Putin consideră războiul din Ucraina drept un moment decisiv în relaţiile Moscovei cu Occidentul, despre care spune că a umilit Rusia după căderea Uniunii Sovietice în 1991 prin extinderea NATO şi invadarea a ceea ce el consideră a fi sfera de influenţă a Moscovei, în care include Ucraina.
În conferința sa de presă de sâmbătă noapte, Putin a afirmat că Rusia „oferă autorităţilor de la Kiev să reia negocierile încă de joi, la Istanbul”.
„Propunerea noastră, aşa cum se spune, este pe masă, decizia aparţine acum autorităţilor ucrainene şi sponsorilor lor, care sunt ghidaţi, se pare, de ambiţiile lor politice personale, şi nu de interesele popoarelor lor”, a adăugat liderul de la Kremlin.
Liderul rus a făcut anunţul după ce a convocat presa, după miezul nopţii, oficial ca să facă declaraţii după evenimentele de marcare a 80 de ani de la Ziua Victoriei din cel de-al Doilea Război Mondial.
Declaraţiile au intervenit în condiţiile în care armistiţiul de trei zile declarat unilateral în războiul din Ucraina expirase la miezul nopţii, iar în deschiderea discuţiei cu presa, Putin a acuzat Ucraina că a încălcat de peste 130 de ori încetarea focului stabilită în martie-aprilie pentru 30 de zile, iar de Paşte a încălcat de circa 5.000 de ori armistiţiul de 30 de ore declarat de Moscova.
Reacția lui Trump. SUA ar putea relua presiunea pe Kiev, dacă Putin refuză armistițiul
După conferința de presă a lui Putin și înainte de răspunsul lui Zelenski de pe platforma X, președintele american Donald Trump a reacționat spunând că aceasta ar putea fi o „zi mare” pentru ambele țări.
„O zi care ar putea fi una mare pentru Rusia și Ucraina! Gândiți-vă la sutele de mii de vieți care vor fi salvate pe măsură ce această baie de sânge fără sfârșit se va încheia. Va fi o lume cu totul nouă și mult mai bună“, a scris Trump pe rețeaua sa, Truth Social.
„Voi continua să lucrez cu ambele părți pentru a mă asigura că acest lucru se va întâmpla“, a spus președintele american, adăugând că Statele Unite doresc să se concentreze pe reconstrucție și comerț.
„Urmează o săptămână importantă!”, mai spune el în postarea de pe Truth Social.

Ultimatumul europenilor pentru Putin s-a bucurat de sprijinul președintelui SUA
Sâmbătă, liderii europeni consideraţi cei mai puternici aliaţi ai Kievului – premierul britanic Keir Starmer, preşedintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Friedrich Merz şi premierul polonez Donald Tusk -, beneficiind de sprijinul lui Donald Trump, i-au dat lui Putin un ultimatum, somându-l să accepte un armistiţiu de 30 de zile începând de luni, 12 mai, şi să se aşeze la masa negocierilor, în caz contrar Occidentul urmând să-şi sporească sancţiunile şi să continue furnizarea armamentului pentru Ucraina.
Kremlinul, după ce s-a plâns iniţial că primeşte semnale „contradictorii” dinspre Europa, a transmis în cele din urmă sâmbătă că va „reflecta” la propunerea de încetare a focului în Ucraina înaintată de aliaţii occidentali ai Kievului, dar a avertizat că este „inutil” să se „pună presiune pe Moscova”.
Rusia va fi reprezentată la discuţiile de la Istanbul de o delegaţie, dar cine va face parte din aceasta va fi anunţat ulterior, a declarat ulterior reporterilor consilierul prezidenţial rus Iuri Uşakov.
„Din partea noastră va merge o delegaţie”, a spus diplomatul când a fost întrebat cine va merge la discuţiile de la Istanbul. Întrebat dacă diplomaţi sau personal militar vor reprezenta Rusia la discuţiile de la Istanbul, Uşakov a spus: „Acest lucru va fi anunţat”, scrie agenţia TASS.
Macron spune că propunerea lui Putin nu e suficientă: ”E un mod de a nu răspunde, vrea să câștige timp”
Emmanuel Macron, care este cunoscut pentru faptul că poartă discuții telefonice cu Zelenski și de câteva ori pe zi pentru a se coordona, a avut la rândul său o primă reacție, duminică, la propunerea președintelui rus Putin.
Acesta a spus că negocierile ”directe” propuse de președintele rus Vladimir Putin între Rusia și Ucraina, drept răspuns la o încetare a focului ”necondiționată” cerută de Kiev și aliații săi, sunt ”o primă mișcare, dar insuficientă”.
”Încetarea focului necondiționată nu este precedată de negocieri, prin definiție”, le-a spus președintele francez jurnaliștilor, duminică dimineață, la coborârea sa din tren în orașul polonez Przemysl, la revenirea din deplasarea în Ucraina.
El a afirmat că această contrapropunere arată că Vladimir Putin ”caută o cale, dar există la el în continuare dorința de a câștiga timp”.
”Este un mod de a nu răspunde (solicitării de armistițiu)”, a mai spus președintele francez.
Potrivit lui Macron, președintele rus nu putea să respingă pur și simplu propunerea occidentală pentru că s-ar fi plasat ”într-o poziție greșită”.
”Este un mod de a arăta că se angajează și de a încerca să aibă o ambiguitate față de americani”, a comentat el.
”El a propus altceva, deci cred că trebuie să rezistăm împreună cu americanii și să spunem că încetarea focului este necondiționată și după aceea putem discuta restul”, a adăugat Macron.
”De altfel cred că este inacceptabil pentru ucraineni pentru că nu pot accepta discuții paralele, în timp ce continuă să fie bombardați”, a insistat Emmanuel Macron.
El a mai spus că organizarea de negocieri la Istanbul nu este neapărat acceptabilă pentru Volodimir Zelenski, din cauza precedentului ”complicat” al discuțiilor ruso-ucrainene desfășurate la puțin timp după invazia rusă din Ucraina în 2022 tot la Istanbul, care s-au soldat cu un eșec.
(Citește și: „Summit al „Coaliției celor care vor”, sâmbătă, la Kiev – Președintele Bolojan participă prin videoconferință”)
(Citește și: „Ilie Bolojan, la Summitul „Coaliției de Voință” de la Kiev: Toți liderii au susținut instituirea unui armistițiu total și necondiționat pentru 30 de zile – Este în interesul României să se ajungă cât mai rapid la o pace durabilă și justă”)
***