10 mai, 2025

Liderii Marii Britanii, Franței, Germaniei și Poloniei, împreună cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, au avut sâmbătă o convorbire telefonică comună cu Donald Trump pentru a discuta despre planurile pentru un acord de pace, relatează publicația britanică The Guardian, preluată de News.ro.

În urma discuțiilor de sâmbătă de la Kiev, care au avut loc sub formatul coaliției de țări care sprijină Ucraina și urmăresc să îi asigure garanții de securitate, puterile europene și Kievul au cerut Rusiei să accepte o încetare „necondiționată” a focului de 30 de zile începând cu 12 mai, pentru a permite desfășurarea de negocieri menite să pună capăt războiului, afirmând că au sprijinul președintelui american Donald Trump pentru acest ultimatum.

Un refuz din partea președintelui rus Vladimir Putin de a respecta armistițiul va declanșa un nou val de sancțiuni care vor viza sectorul energetic și cel financiar, a declarat sâmbătă președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Bloomberg.

Apelul către Putin


„Noi toți cei de aici, împreună cu SUA, avem un apel către Putin. Dacă este serios în ceea ce privește pacea, atunci are o șansă să o demonstreze acum”, a declarat și prim-ministrul Keir Starmer la conferința de presă comună a celor cinci lideri, la Kiev.

Starmer a declarat că liderii cer „o încetare necondiționată a focului”, respingând condițiile lui Putin.

„Suntem clari că, dacă el întoarce spatele păcii, vom răspunde, lucrând cu președintele Trump, cu toți partenerii noștri, vom intensifica sancțiunile și vom crește ajutorul nostru militar pentru apărarea Ucrainei, pentru a presa Rusia să revină la masa negocierilor”, a mai spus premierul britanic.

Totodată, președintele francez Emmanuel Macron a anunțat la Kiev că respectarea armistițiului propus sâmbătă de Ucraina și aliații săi Moscovei ar fi monitorizată de Statele Unite, cu o contribuție europeană. Macron a punctat și el că cele aproximativ douăzeci de țări membre ale „Coaliției de Voință” au decis să susțină o încetare a focului pe o durată de treizeci de zile „cu o monitorizare asigurată în principal de Statele Unite ale Americii” și la care „toți europenii vor contribui”.

Președintele francez a reiterat, de asemenea, amenințările cu noi sancțiuni europene și americane în cazul în care Rusia nu va respecta armistițiul.


„În cazul unei încălcări a acestei încetări a focului, suntem de acord că sancțiuni masive vor fi pregătite și coordonate între europeni și americani”, a confirmat Macron.

Discuția cu Trump

Keir Starmer, Emmanuel Macron şi Friedrich Merz au ajuns la Kiev cu acelaşi tren, sâmbătă dimineaţa, în timp ce Donald Tusk a venit cu un tren separat. Liderii s-au întâlnit cu Zelenski pentru discuţii care au avut loc în centrul Kievului.

„Toţi cei cinci lideri au avut o convorbire fructuoasă cu preşedintele Statelor Unite, axată pe eforturile de pace”, a scris ministrul ucrainean de externe Andrii Sîbiha pe X, publicând şi o fotografie a celor cinci europeni adunaţi în jurul unui telefon mobil pus pe modul difuzor.

Armistițiul ar deschide calea către negocierile de pace

„Ucraina şi toţi aliaţii săi sunt pregătiţi pentru o încetare totală şi necondiţionată a focului pe uscat, în aer şi pe mare timp de cel puţin 30 de zile, începând deja de luni”, a adăugat Sîbiha.

„Dacă Rusia este de acord şi se asigură o monitorizare eficientă, o încetare a focului durabilă şi măsuri de consolidare a încrederii, se poate deschide calea către negocieri de pace”, a punctat şeful diplomaţiei ucrainene.


Vizita simbolică la Kiev a celor patru lideri din Europa a avut loc la doar o zi după ce Vladimir Putin a găzduit o paradă militară fastuoasă în Piaţa Roşie şi chiar în momentul în care Ambasada SUA la Kiev avertizase că există informaţii despre un important atac aerian iminent asupra Ucrainei.

„Noi, liderii Franţei, Germaniei, Poloniei şi Regatului Unit, ne vom afla la Kiev în semn de solidaritate cu Ucraina împotriva invaziei barbare şi ilegale la scară largă a Rusiei”, au declarat cei patru lideri într-o declaraţie comună publicată la începutul vizitei.

Cei patru lideri europeni au reiterat apelurile pentru o încetare necondiţionată a focului pentru 30 de zile, un lucru despre care Donald Trump şi administraţia SUA au afirmat că ar putea fi primul pas către un acord de pace durabil. Ucraina a declarat că este pregătită să pună în aplicare planul, însă Rusia a refuzat până în prezent.

Kremlinul respinge „presiunile” și „amenințările cu sancțiuni”

Rusia a respins sâmbătă ceea ce a numit „presiunile” exercitate asupra ei în vederea acceptării unui armistițiu de 30 de zile în Ucraina, precum și noile „amenințări cu sancțiuni” formulate de puterile occidentale, după cum informează dpa, agenția de presă germană, citată de Agerpres..

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat la televiziunea de stat rusă că Moscova nu se va lăsa intimidată și că este deja obișnuită cu măsurile punitive.


„Noi ne gândim deja la ce vom face după ce aceste sancțiuni vor fi impuse, cum vom minimiza consecințele lor’, a spus Peskov. ‘Încercarea de a ne speria cu sancțiuni este zadarnică”, a declarat Peskov.

În același timp, fostul președinte rus Dmitri Medvedev a răspuns pe X într-o manieră jignitoare: „Macron, Merz, Starmer și Tusk trebuiau să discute despre pace la Kiev. În schimb, ei lansează amenințări la adresa Rusiei. Fie un armistițiu pentru răgazul hoardelor Banderas, fie noi sancțiuni. Credeți că este inteligent, nu-i așa? Băgați-vă aceste planuri de pace în fundul vostru de toate genurile”.

Ultimatum pentru Rusia

Președintele american Donald Trump și lideri europeni au avertizat cu noi sancțiuni în cazul în care Rusia va refuza armistițiul.

Noul cancelar federal german Friedrich Merz a anunțat o „înăsprire masivă a sancțiunilor” și creșterea ajutorului militar pentru Ucraina dacă președintele rus refuză armistițiul de 30 de zile.

Moscova formulase anterior condiții pentru orice pauză în lupte, inclusiv oprirea livrărilor de arme occidentale pentru Ucraina.

Uniunea Europeană și SUA au impus deja mai multe serii de sancțiuni împotriva Rusiei, în efortul de a reduce capacitatea economică a Moscovei de a-și susține războiul.

În calitate de exportator de materii prime, Rusia continuă să câștige miliarde din vânzări de petrol și gaz, venituri ce îi permit să-și alimenteze economia de război.

(Citește și: „Summit al „Coaliției celor care vor”, sâmbătă, la Kiev – Președintele Bolojan participă prin videoconferință”)

(Citește și: „Ilie Bolojan, la Summitul „Coaliției de Voință” de la Kiev: Toți liderii au susținut instituirea unui armistițiu total și necondiționat pentru 30 de zile – Este în interesul României să se ajungă cât mai rapid la o pace durabilă și justă”)

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: