Sute de manifestanți au ieșit marți dimineața în stradă în zonele creștine din Damasc pentru a protesta împotriva arderii unui pom de Crăciun lângă Hama, în centrul Siriei, reltează France-Presse.
„Cerem drepturile creștinilor”, au scandat protestatarii în timp ce mărșăluiau prin capitala Siriei către sediul patriarhiei ortodoxe din cartierul Bab Sharqi.
Protestele au loc la aproape două săptămâni după ce o coaliție armată condusă de islamiști a răsturnat guvernul lui Bashar al-Assad, care se prezentase drept protector al minorităților din țara cu majoritate sunnită.
Un manifestant care a spus ccă-l cheamă Georges a declarat pentru AFP că protestează împotriva „nedreptăților îndreptate împotriva creștinilor”.
„Dacă nu avem voie să trăim credința noastră creștină în țara noastră, așa cum obișnuiam, atunci nu mai aparținem locului”, a spus el.
Protestele au izbucnit după ce un videoclip s-a difuzat pe rețelele de socializare în care luptători cu cagule dau foc unui brad de Crăciun în orașul majoritar creștin Suqaylabiyah, lângă Hama.
Potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului, luptătorii fac parte din gruparea islamistă Ansar al-Tawhid.
Într-un alt videoclip postat pe rețelele de socializare, un lider religios din grupul islamist, care practic se află la conducerea Siriei, Hayat Tahrir al-Sham (HTS) s-a adresat localnicilor, susținând că cei care au incendiat copacul „nu sunt sirieni” și promițând că vor fi pedepsiți.
„Bradul va fi restaurat și luminat până mâine dimineață”, a spus el.
Mișcarea islamistă HTS, provenită din Al-Qaida și susținută de Turcia, a promis că va proteja minoritățile după ce ofensiva sa fulgerătoare l-a răsturnat pe Assad în această lună, după ani de război civil.
Prăbușirea dramatică a regimului Assad după o jumătate de secol cât a fost la conducere este un punct de inflexiune critic pentru Siria – și pentru întreaga lume. Este un moment de speranță fragilă pentru o națiune care a îndurat 12 ani de răboi civil devastator.
***